Zilele trecute mi-a fost dat să văd la televiziuni o ciudată alăturare: publicitate, lipită de o știre. O minte bolnavă, de ”multinațională”, a slobozit o reclamă a unui lanț de magazine alimentare, (”noi economisim bani, nu dragoste!), care prezenta reduceri la bere, semințe de spart între dinți, la meci, și alte asemenea produse, amestecate cu imagini de pe stadion, urlete animalice la goluri imaginare toate pe muzica din filmul ”Farinelli il Castrato”. Imediat, ca din întâmplare, o știre cu PNL la sărbătoarea de 147 de ani și misiunea sa istorică.

”Farinelli” este un film italian - belgian - francez în regia lui    Gérard Corbiau , lansat în 1994 . Este o biografie      fictivizată    a lui   Farinelli ,  un  ”celebru ”castrat” din secolul al XVIII-lea italian. Riccardo Broschi decide ca fratele său mic Carlo , viitorul Farinelli, să fie castrat , deghizându-l ca „accident”, astfel încât să poată păstra această senzațională voce cristalină fără de care muzica lui Riccardo, care este compozitor, nu ar merita nimic. Tânărul trece prin viața de operă împreună cu fratele său. O tânără, Alexandra, vine într-o zi să le ceară fraților Broschi să susțină un spectacol într-un teatru londonez în faliment, ”Opera Nobilimii”, regizat exact de Nicola Porpora , fostul maestru al celor doi frați. Ei acceptă. Atunci a început competiția dintre Broschi care dorea să salveze Opera Nobilimii și Covent Garden , teatrul regizat de celebrul compozitor Handel. ”Opera Nobilimii” câștigă considerabil în popularitate, dar Handel încearcă prin toate mijloacele să revendice vocea excepțională a lui Farinelli. Compozitorul face aluzie la „accidentul” care i-a costat lui Farinelli bărbăția. N-o să povestesc filmul, măcar pentru acei puțini care nu l-au văzut încă. Merită, fiindcă la apariția lui, premiile în cinematografie se mai dădeau încă pe principiile stricte ale valorii. Oricum: nu credeam să ajung să văd, vreodată derizoriul spartului de semințe între dinți ”acompaniat” de minunata muzică din ”Il castrato”, dară-mi-te știrea care a urmat abominabilei publicități: aceea a marii sărbători liberale: ”Partidul Național Liberal se află în slujba românilor din 1875. De istoria acestui partid se leagă unele dintre cele mai importante momente din istoria modernă a României: obținerea independenței de stat, ridicarea României la rang de regat, războiul de întregire a neamului și crearea României Mari, adoptarea Constituției din 1923, relansare economică după criza severă din 1929 - 1933. Nici o altă organizație politică românească nu are această tradiție și niciun alt partid nu-și respectă istoria așa cum o face Partidul Național Liberal” - se spunea în știrea cu pricina. Totuși, în opinia mea, miezul adevăratei sărbători liberale este altul, după cum a ținut să mi spună un prieten liberal, profesor universitar, intelectual de valoare și autor al mai multor cărți, printre care și una dragă mie, de convorbiri cu Eginald Sclattner, pe care am avut ocazia să-l cunosc înainte de 1989 la parohia săsească pe care o păstorea în comuna Roșia de lângă Sibiu. Atunci când încă nu apucase să scrie ”Cocoșul cu gâtul tăiat” sau ”Mânușile roșii”, cărți care aveau să-i aducă celebritatea. ”Am fost ieri la PNL - 147 de ani - îmi scria profesorul -, unde Rareș (n.n - Rareș Bogdan) a fost amfitrion. Un regal. Foarte diferit de alți ani când urcau pe scenă câțiva "tovarași de partid" și cam atât. A fost o reconectare cu elitele. I-am spus și lui Rareș: cu un Parlamemt precum Aula de la BCU, PNL nu ar avea adversar pe scena politică. Sa speram ca nu a fost doar un miracol de o zi.” Atingerea cu ușurință a unei note înalte este visul oricărui cântăreț. Poate părea o sarcină ușoară pentru tenori precum Jose Carreras sau Placido Domingo, însă mulți alții se luptă din greu să atingă notele înalte. Este imposibil să îți extinzi registrul vocal peste noapte. Pentru a deveni un cântăreț bun, care poate să atingă cu ușurință atât notele înalte, și pe cele joase, este nevoie de ani de exerciții, concentrare, efort și multe sacrificii. Așa ar trebui să fie și devenirea politicianului. Dar constatăm că aici  ”s-au întors mașina lumii”. Exemplul maxim este în partidul sorosiștilor neomarxiști, USR, dar pare că, în ultimul timp, se lucrează la transferarea acestei rețete și la PNL. Papa Inocențiu al XI-lea le-a interzis femeilor să apară pe scenă, iar ”castrati” au început să fie recrutați de numeroase instituții de operă din Europa. Unii dintre ei, puțini, au devenit celebri și bogați. Ca și în politica actuală, majoritatea băieților care au fost castrați nu au devenit staruri, însă cei care au reușit au devenit populari și au câștigat mulți bani, încât multe familii sărace își castrau din proprie inițiativă băieții, sperând că într-o zi aveau să aducă prosperitate întregii familii. Transferați castrarea și dorința de îmbogățire la o bună parte din actualii ”tineri politicieni” și vă veți cutremura. Putem presupune că procedura de castrare era traumatizantă: nu existau anestezice, iar cel care făcea operația era bărbierul-chirurg din sat. Azi, tinerii politicieni nu mai simt nici o durere: doar mizerabila situație de a-l linge în fund pe vreun un ”nimeni în drum” care a ajuns șef la partid. Dar castrarea încununată de succes, ca și proba lichelismului, a arghirofiliei și a lipirii de afișe, nu asigură celebritatea. Nici a cântăreților de pe vremuri, nici a fiilor de securiști și a lipitorilor de afișe de azi. Nici unul n-a ajuns, după cum se vede, nivelul lui Crin Antonescu… Pentru asta era nevoie de exerciții riguroase: băieții cântau ore în șir și studiau mult înainte să-și facă debutul. În politica românească de azi e nevoie de pupat în cur asiduu, de dorința de îmbogățire și de grețoasa adulare a șefului. Chiar și așa, doar câțiva dintre ”castrati” ajungeau să cânte în instituții de operă din Italia. Mulți cântăreți castrați au creat senzație în Europa, dar niciunul nu a atins faima și succesul marelui Farinelli. Farinelli de Corrado Giaquinto, probabil cel mai celebru cântăreț de operă care a trăit vreodată. Marea masă a castraților rămâneau bieți anonimi. Un fel de Oana Ursache, Dacian Cioloș, Drulă și ceilalți, ejusdem farinae…  Alessandro Moreschi a fost ultimul ”castrato” care a cântat și singurul care a fost înregistrat. Cunoscut ca „Îngerul din Roma”, se spune că era aplaudat de mulțimile care strigau: „Eviva il coltello!” („Trăiască cuțitul!”). Adevărul e că actualul PNL are doar două proiecte. Unul asumat, cel al lui Rareș Bogdan, cel de recuplare a partidului la elitele intelectuale ale României,  - singurul care poate salva ce a rămas din PNL după fuziunea ca un ”anus contra naturii” cu slugile lui Băsescu -, enunțat public și celălalt, secret, despre care se vorbește pe la colțuri. Probabil că mulți îl cunosc, deja. Este vorba de ”aranjamentul” odios prin care câțiva ”iluștri” liberali (din cei cu care sceleratul Băsescu a distrus România!)  s-a angajat că va va vinde  PNL acestui ”castrato” modern, Dacian Cioloș. Planul începe să transpară. De unde Cioloș a intreprins mai multe acțiuni prin care a anunțat ruperea aripii ”Plus” din USR, deodată, după întâlnirea lui recentă cu Emmanuel Macron, acest plan a fost subit abandonat. E nevoie de un USR nefragmentat și de un PNL  complet castrat, pentru înscăunarea dnei Codruța Kovesi ca viitor președinte al României. Plan la care grupul unor castrați din PNL lucrează de ceva timp. După ce Eduard Hellwig și Johannis au reușit să scape România de Echipa Băsescu-Coldea-Maior-Koveși, care au readus țara în timpul prigoanei comuniste din anii 50, castrații ajunși fără nici un merit în PNL vor să preia definitiv partidul Brătienilor. Promisiunea mizerabilului turnător al Securității lui Ceaușescu, Traian Băsescu, cel de aneantizare a PNL pare pe punctul de a reuși. O bună parte din oamenii lui de încredere s-au  ”auto-castrat” și, o dată pătrunși oficial în partid au ajuns să aducă la tăcere și domine liberalii, atâția cât au rămas. Aproape că PNL a fost adus în stare să nu mai reacționeze în spiritul Brătienilor. ”Astăzi, - bine zice Marius Ghilezan -, venalii s-au constituit în dregători cu simbrie europeană, fără a ști că domnia necesită recunoaștere, rafinament și respect față de valori. Pe mâna cui, ați dat, băi, derbedeilor, țara? Ne-au făcut reziștii viața un iad, pentru că voiau să vină cei ”altfel”, care nu au mai făcut politică. Iată că au venit la putere fiii securiștilor și lumpenii din țări străine, unde au dereticat prin case și au șters occidentalii la dosuri. Uriașii nu se recruteză din lumea piticilor! Înalții dregători, în întreaga istorie a neamului românesc, puneau învățăturile creștine în centrul activității lor. Nihil sine Deo. Blestemul ne-a ajuns. Cirezile de imbecili și juntele de copii de securiști ne organizează viața și ne proiectează viitorul, fără a avea ceva sfânt. De aici derivă întreaga nenorocire și complexul neputinției. Nu poți clădi nimic fără credință”. Le doresc, deci, liberalilor adevărați ca proiectul de salvare a aceeace a însemnat liberalismul în țara noastră să reușească. Dar nu m-ar mira ca dl Rareș Bogdan să fie atacat pentru că a inițiat acest proiect, singurul care poate salva PNL. Sunt destui oameni fără de Țară și de Dumnezeu care să-i taie aripile: noii castrați aliniați sorosișmului internațional infiltrați în PNL așteaptă semnalul de preluare a partidului. In 1994 s-a realizat filmul 'Farinelli' - despre viața fraților Broschi și, desigur, despre Handel. Este un film care te atrage în epoca barocă și astfel ințelegi mai bine spiritul acelei vremi. E incitant și minunat de urmarit, iar muzica, în mare parte a lui Handel, insoțește cu grație derularea poveștii. Iar dacă totuși, nu veți avea răbdare pentru film, veți putea urmări o frântură din minunata muzică a lui Handel în reclame și vom ronțăi semințe prăjite, de Floarea-soarelui. Cu sare. Lascia ch'io pianga mia cruda sorte,/ E che sospiri la libertà!/ Il duolo infranga queste ritorte de miei martiri sol per pietà,/ de miei martiri sol per pietà./  E che sospiri la libertà!/…