Dacian Cioloș își face partid pentru Kovesi? Ce spune fostul lider USR. VIDEO
- Antonia Hendrik
- 13 aprilie 2022, 12:33
Robert Turcescu a dezvăluit în emisiunea sa de pe EVZ Play că Dacian Cioloş îşi face partid. Fostul lider al USR, care a demisionat acum două luni de la șefia partidului, rămânând un simplu membru, nu a negat informația.
În emisiunea EVZ Play cu Robert Turcescu a fost dezvăluită informația că Cioloș se pregătește să iasă din USR și să facă un nou partid care să sprijine candidatura Codruței Kovesi la președinție.
După apariția apariția acestei informații, fostul lider al USR, Dacian Cioloş nu a negat faptul că a avut discuții cu colegi din USR care l-au „abordat apropo de viitorul partidului și de viitorul nostru în politică”.
Unii colegi din partid au impresia că punând batista pe țambal, gata a plecat Cioloș, nu mai vorbește de lucrurile astea, băgăm sub preș problemele care în continuare există, a transmis fostul lider al USR.
Eu nu-mi doresc să am „partidul meu”
Dacian Cioloş: „Din toată discuția provocată ieri cu „Cioloș își face partid”, am reținut în primul rând dificultatea multora de a trece dincolo de mitul „tătucului” care administrează organizații colective pe persoană fizică.
Și, poate, nevoia altora de a avea pe cineva care să le poarte stindardul, de a-și asuma vorbe și fapte în numele lor. Așa cum alții nu concep că pot fi utili și eficienți chiar și atunci când nu mai sunt șefi sau nu controlează direct și nemijlocit o organizație, fie aceasta partid, ONG sau altă formă asociativă. Reflexul acesta de „partidul meu”, „ONG-ul meu”, „guvernul meu” riscă să ne țină conștiințele înlănțuite la peste 30 de ani de la căderea comunismului.
Îmi doresc să pot lucra cu încredere (reciprocă) cu oameni cu care pot împărtăși obiective comune asumate și care să facă efortul de a mă înțelege, așa cum și eu trebuie să fac efortul de a-i înțelege.
Cred că această comunitate în care trăim – țara noastră – poate evolua în bine prin acțiunea comună, coordonată, bazată pe încredere cultivată a unor indivizi asumați”, a scris europarlamentarul Dacian Cioloş pe contul său de socializare.
Dacian Cioloș: Am experiența pe care am acumulat-o în timp
Dacian Cioloş a mai spus: „Dacă sunt colegi din USR care consideră că trebuie organizat un nou partid, care vor să discute de problemele din USR pe care eu le-am pus pe masă încă de când mi-am prezentat demisia din poziția de președinte, da, sunt subiecte care rămân în continuare de actualitate în partid. Atâta vreme cât conducerea partidului nu aduce răspunsuri la aceste probleme, continuă tensiuni, pleacă oameni din partid. Apar tot felul de discuții, de zvonuri.
Mi se pare prea ușor să arunci niște zvonuri și să spui apoi iată, sunt informații, haideți și comentați-le, dar nu vă spun cine a zis treaba asta, care sunt argumentele. Astea sunt lucruri prea serioase.
Nemaifiind în conducerea partidului, am un mandat de europarlamentar, am experiența pe care am acumulat-o în timp, pe care încerc s-o folosesc acum pornind de la agenda oamenilor, pentru că de asta am intrat în politică, nu să comentez tot felul de zvonuri și să fac lucruri pentru oameni”, a mai ţinut să lămurească fostul lider al USR.