Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat că elevii care nu s-au prezentat în primă etapă a Evaluării Naţionale se vor putea înscrie în sesiunea specială.

Iniţial, doar cei care au lipsit din motive medicale puteau participa la sesiunea specială de la sfârşitul lunii. Însă, ministrul Educaţiei a precizat la TVR că toți absenții se pot înscrie în următoarea etapă. Părinții îi cer ministrului Educației să găsească o soluție, de această dată, pentru elevii care au temperatura puțin peste 37,3, astfel încât aceștia să nu rateze și această șansă.

Probele scrise de la sesiune a examenului de Evaluare Națională 2020 s-au încheiat joi, când a avut loc proba la Limba și literatura maternă. Primele rezultate se vor anunța luni, 22 iunie.

Pentru prima dată, Ministerul Educației a luat decizia de anonimizare a rezultatelor examenului de Evaluare Națională 2020, motivul fiind legat de posibilitatea ca unii părinți să nu dorească faptul ca notele obținute de copiii lor să fie publice.

Evaluarea Națională. Variante de subiecte la limba română. Cum se desfășoară examenul

Astfel, fiecare elev a primit un cod personal care va putea fi folosit pentru aflarea rezultatelor. Concret, atunci când în centrele de examen vor fi afișate rezultatele, acestea nu vor mai include numele elevilor, ci doar codurile acestora.

Pe listele cu rezultatele de la Evaluarea Națională vor apărea în loc de nume, codul candidatului, școala de provenienţa şi rezultatele la Limba română, Matematică şi Limba maternă.

Când se afișează rezultatele la Evaluarea Națională 2020

22 iunie 2020 (până la ora 14:00): Afișarea rezultatelor
22 iunie 2020 (intervalul orar 16:00 – 20:00) și 23 iunie (intervalul orar 8:00 – 12:00):
Înregistrarea contestațiilor 23-26 iunie:
Soluționarea contestațiilor 27 iunie 2020:

Afișarea rezultatelor finale

Calendar sesiune specială Evaluare Națională 2020 la clasa a VIII-a

22-26 iunie 2020 – Înscrierea candidaților
29 iunie 2020 – Limba şi literatura română
30 iunie 2020 – Matematică
1 iulie 2020 – Limba şi literatura maternă (pentru elevii care au studiat această disciplină).

Când se afișează rezultatele la Evaluarea Națională 2020, sesiunea specială

2 iulie 2020 (până la ora 12:00) – Afișarea rezultatelor
2 iulie 2020 (între orele 14:00 – 19:00) – Înregistrarea contestațiilor 4 iulie 2020 – Afișarea rezultatelor finale.

Media generală obținută de candidații care susțin Evaluarea Națională intră în alcătuirea mediei de admitere în învățământul liceal de stat, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu. Metodologia și calendarul admiterii se aprobă prin ordin separat.

Contestațiile se pot depune luni, 22 iunie, între orele 16,00 şi 19,00, şi pe 23 iunie, între orele 8,00 – 12,00.

Ce grad de dificultate au avut subiectele date la Matematică la Evaluarea Națională