Săcuieu este un mic sat la poalele Apusenilor, unde trăiesc 500 de oameni.
Dacă, în alţi ani electorali, sătenii mergeau la biserică şi apoi la vot, alegerilor europarlametare nu le-au stârnit interesul.
Cei mai mulţi au preferat să participe la un ceremonial religios pentru sfinţirea apei, după care s-au împrăştiat care-ncotro. „Lu cru ciudat. Până la 14.30 a fost prezenţa la vot de 14%”, spune profesorul Gavril Gheorghe, membru în comisia de votare.
„I-am aşteptat să vină după biserică, dar nu au mai venit, cred că la ora asta s-au dus să mănânce şi or mai veni dupămasă, dacă or mai veni. La ţară, oamenii, după ce mănâncă de prânz, se culcă, iar după-masa obişnuiesc să-şi vadă de animale”, completează Gavril Potra, profesor la şcoala din sat.
Unul dintre localnicii care a votat totuşi este Nicolau Costea. La cei 69 de ani ai săi, vine la vot pentru că aşa a fost obişnuit. El crede că lucrurile nu s-au schimbat foarte mult: dacă înainte deciziile se luau la Moscova, acum se iau la Bruxelles.
Analist politic la 77 de ani
Gheorghe Paşca, de 77 de ani, spune că s-a săturat de minciunile politicienilor, dar, cu toate astea, după Revoluţie a votat de fiecare dată.
„De 20 de ani am votat de fiecare dată, iar ei ne tot promit vrute şi nevrute şi nu se întâmplă nimic. Am venit la vot pentru că aşa cred, că trebuie să votăm, pentru că noi decidem soarta noastră. Mă gândesc însă că, dacă politicienii ar respecta ceea ce şi promit, lucrurile ar fi departe. Aştept de la aceştia să se ţină de cuvânt, iar de la Europa aştept să ne dea fonduri, nerambursabile”, afirmă Gheorghe Paşca.
Bătrânul s-a pensionat de 20 de ani şi are o pensie de 400 de lei. Se uită la televizor şi are idee cu ce se mănâncă politica românească. „Nu sunt de acord că guvernul a luat bani cu dobândă de la FMI. Pentru aceşti bani trebuie să dăm dobândă, iar noi suntem prea săraci. Ne trebuie bani nerambursabili pentru ne voile noastre. Am 400 de lei pensie, după 40 de ani de muncă, iar altul are 40.000 de lei pensie şi nu mi se pare corect. Am lucrat la electromontaj şi am montat stâlpi pe toţi munţii din ţara asta. Apoi am lucrat în agricultură, cu coasa şi am cosit dealuri întregi până m-am îndoit de spate. Dacă treburile vor merge tot aşa, adică rău, este ultima dată când mă duc la vot”, mai spune bătrânul.
„Să votăm cu un trandafir”
Între doi bătrânei care au venit să voteze, în secţia de votare intră şi un grup masiv de romi. „Am venit să votăm cu Ceauşescu”, zice o ţigancă cu fuste înflorate.
Un bărbat care pare mai şcolit decât restul grupului le spune celorlalţi cum să voteze. „Să votăm cu un trandafir”, spune el, în timp ce le arată celorlalţi buletinul de vot prezentat ca model şi pune degetul pe lista PSD.
CITIŢI ŞI:
Marian-Jean Marinescu: „Becali şi Vadim vor cânta singuri în baie”
PREZENŢA LA VOT LA ÎNCHIDEREA URNELOR- 27,21%
Deţinuţii: „Le-am pregătit politicienilor un loc în celulă”
Cei mai mulţi au „votat” la Loto
„Europa să ne dea fonduri”
Alegătorii s-au remarcat prin absenţa de la urne
Băsescu, de la urne la hipermarket
Liberalii au visat toată ziua la 20%
Liderii PSD, descumpăniţi de egalitatea cu PDL
Politicieni la vot
REACŢII. Băsescu, mândru de EBA
Românii preferă să voteze europarlamentarii străini