Euro 2024. Lotul României pentru turneul din Germania. Surprizele lui Iordănescu

Euro 2024. Lotul României pentru turneul din Germania. Surprizele lui Iordănescu Edi Iordănescu. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Edi Iordănescu a anunțat componența lotului pentru meciurile amicale de dinaintea debutului la EURO 2024. Lista celor convocați se aplică și în cazul Campionatului European.

Edi Iordănescu a anunțat lotul pentru amicalele cu Bulgaria și Liechtenstein

Înainte de startul EURO 2024, naționala de fotbal a Rămâniei va disputa două amicale contra Bulgariei (marți, 4 iunie) și Liechtenstein (vineri, 7 iunie).

Astfel, Edi Iordănescu a făcut publică lista celor 28 de jucători convocați, dintre care 26 vor merge și la Campionatul European din Germania.

Urmează ca pe 7 iunie, selecționerul naționalei să anunțe lotul final.

Ne puteți urmări și pe Google News

EURO 2024, România

Grameni, Sava sau Bîrligea, surprizele lui Iordănescu înainte de EURO 2024

Pe lângă surpriza convocării lui Răzvan Sava și Constantin Grameni se numără și absențe notabile. Din această categorie fac parte Alex Mitriță și Louis Munteanu, care au reușit să se impună în SuperLiga.

Au existat mai multe discuții în ultima perioada privind titularizarea celor doi la EURO 2024.

Lotul este compus astfel:

PORTARI: Florin Niță (Gaziantep | Turcia, 20/0), Horațiu Moldovan (Atletico Madrid | Spania, 10/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 1/0), Răzvan Sava (CFR Cluj, 0/0)

FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 16/1), Vasile Mogoș (CFR Cluj, 5/0), Radu Drăgușin (Tottenham | Anglia, 15/0), Bogdan Racovițan (Rakow | Polonia, 1/0), Adrian Rus (Pafos | Cipru, 19/1), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 26/2), Andrei Burcă (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 34/2)

MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (Gaziantep | Turcia, 16/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 16/0), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia, 36/4), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 54/3), Nicolae Stanciu (Damac | Arabia Saudită, 68/14), Adrian Șut (FCSB, 1/0), Darius Olaru (FCSB, 16/0), Constantin Grameni (Farul Constanța, 0/0), Dennis Man (Parma | Italia, 22/7), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 19/4), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania, 33/5), Florinel Coman (FCSB, 13/1)

ATACANȚI: Denis Drăguș (Gaziantep | Turcia, 9/2), George Pușcaș (Bari | Italia, 41/11), Denis Alibec (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel Bîrligea (CFR Cluj, 1/0)

Fotbal, România

Edi Iordănescu a transmis un mesaj de încurajare pentru suporterii „tricolorilor”

Edi Iordănescu a transmis un mesaj fanilor:

„Ne reunim cu încredere și bucurie după ce am îndeplinit obiectivul calificării la EURO 2024 și fiecare dintre noi e pregătit să ducă mai departe, cu reponsabilitate și mândrie, acest parcurs care a bucurat milioane de români. Tot ce am reușit bun până azi s-a construit pe disciplină, spirit de luptă și coeziune. Disciplina s-a păstrat, spiritul de luptă trebuie dovedit neîncetat, iar coeziunea stă la baza selecției pentru acest lot cu care abordăm ultimele teste și ne pregătim de turneul final. Am crescut împreună ca echipă și individual, dar pentru provocarea ce urmează e nevoie de mult mai mult, într-un timp foarte scurt.

Am spus-o de la bun început, vom merge la EURO 2024. Și iată că fotbalul românesc se reîntoarce în elită după 8 ani. Însă n-am putut garanta rezultatele de pe parcurs, nimeni nu poate face asta! Tocmai de aceea, nici acum nu pot garanta suporterilor un rezultat sau altul în meciurile ce ne așteaptă în Germania. Dar din toate lucrurile bune de care este capabilă naționala României de azi, pentru cel puțin două pot garanta oricând, oriunde și în fața oricui: dăm tot ce avem mai bun pe teren, în fiecare secundă din fiecare meci, și nu cedăm indiferent cum curge jocul și ce spune scorul!

Iar de aici pleacă și mesajul meu pentru suporterii români. Vor fi momente grele, pentru că nimic din ce se merită cu adevărat nu se obține ușor. Dar stați cu nădejdea, credința și inima lângă noi! Până la final. Indiferent ce se întâmplă! Pentru că noi vom da totul pentru voi! Până la final. Indiferent ce se întâmplă”, a spus Edi Iordănescu, selecționerul naționalei.

Meciurile României la EURO 2024

  1. 17 iunie, ora 16:00: ROMÂNIA – Ucraina (Allianz Arena, Munchen)
  2. 22 iunie, ora 22:00: Belgia – ROMÂNIA (Rhein Energie, Koln)
  3. 26 iunie, ora 19:00: Slovacia – ROMÂNIA (Waldstadion, Frankfurt)