Din sumarul acestui număr al revistei Martyria, trebuie pomenită și minuțioasa documentare a Pr. Dr. Laurențiu Rădoi despre un ierarh pe nedrept uitat: Episcopul Sofronie Vulpescu, cel care a ocupat scaunul Eparhiei Râmnicului între 1913 și 1918, precum și studiul Oanei-Mădălina Popescu despre o carte apărută în 1819, într-o perioadă istorică tulbure, pe plan politic – Eteria și spiritual – Iluminismul, având titlul Apologia scrisă, după toate probabilitățile, de Athanasie din Paros, un veritabil călăuzitor al vremii, alături de Nicodim Aghioritul și Macarie din Corint.
Cartea avea menirea de a păstra prinsă flacăra credinței în Răsărit, în fața revărsării valului de ateism din Apus, iscat de Voltaire și compania.
Românii, ca mulți ortodocși ai vremii, se aflau răstigniți între două opțiuni: emanciparea națională (de sub dominația otomană) propovăduit de Apus, care venea „la pachet” cu umanismul ateist; sau păstrarea dreptei credințe (pe care otomanii o tolerau) cu prețul aservirii naționale.
Această dispută, care este valabilă și azi, este tranșată categoric și poate șocant de duhovnicul din Paros: Împărăția Cerească este valoarea supremă și ea nu trebuie sacrificată pe altarul unor idealuri – neîndoios nobile – precum independența și suveranitatea.
O mențiune aparte pentru excepționala traducere a părintelui Octavian Gordon al unui text valoros: Cateheza a Zecea a Sfântului Teodor Studitul (759-826) la Duminica Tuturor Sfinților.
Recomandările noastre
