În urmă cu trei săptămâni Răzvan Ştefănescu a devenit simbolul proiectului M..E PSD, un adevărat document programatic prin care Opoziţia propune să scoată ţara din criza în care a fost băgată de actuala guvernare.
Bărbatul de 45 de ani a circulat timp două săptămâni cu o maşină care avea pe plăcuţele de înmatriculare mesajul „M..E PSD” şi a devenit repede un adevărat simbol al libertăţii de exprimare, un exponent al inteligenţei tinerilor care vor o ţară ca afară, un Gavroche românesc de pe baricadele luptei împotriva dictaturii PSD.
Numai că Ştefănescu a căzut repede de pe baricade, în momentul în care plăcuţele de înmatriculare şi permisul i-au fost reţinute de Poliţiei, şi s-a transformat într-un umil şofer care nu mai are ce pune pe masa familiei fără carnetul de conducere. L-am surprins ieri pe eroul TFL-iştilor în sediul Poliţiei de la Udrişte, în timp ce aştepta să i se restituie permisul de conducere, după ce dosarul penal a fost clasat.
Am fost curios să văd ce atitudine are un erou care a avut curajul să se ia în piept cu dictatorialul Guvern PSD. Un bărbat cu umerii lăsaţi, ascuns în spatele avocatei sale, Ioana Mateş, şi care nu era preocupat de mitingul diasporei din data de 10 august, ci să ajungă la mare. Cel puţin asta îi explica unui amic la telefon în timp ce aştepta în holul poliţiei. Ştefănescu nu a afişat ieri nimic din tupeul arătat în presă. Am ratat şansa să ating un erou.
Salut umil în fața unui polițist
Înainte de ieşirea din sediul Poliţiei, un agent îmbrăcat în civil a vrut să îl salute, numai că şi de data aceasta avocata a fost cea care a vorbit, Ştefănescu aşteptând cuminte în spatele ei, salutând doar la plecare într-o poziţie a corpului uşor aplecată în faţa poliţistului. După câteva ore i-a revenit eroismul şi a anunţat că se gândeşte să dea în judecată Poliţia pentru abuz, mai ales că a fost dus la audieri în timp ce se afla cu copilul său de 8 ani. Acelaşi copil pe care l-a plimbat două săptămâni într-o maşină pe care scria un cuvânt indecent nu numai pentru un minor, dar care pentru tatăl Ştefănescu a fost un motiv de mândrie, nu unul din jenă în faţa odraslei căreia trebuie să îi imprime cei şapte ani de acasă.
Recomandările noastre
