Eroina de la Sinteza zilei, părăsită de vedetele lui Felix. Tița din Nana îi așteaptă pe Gâdea și Badea să-i aprindă becurile din casă

Eroina de la Sinteza zilei, părăsită de vedetele lui Felix. Tița din Nana îi așteaptă pe Gâdea și Badea să-i aprindă becurile din casă

Acum două săptâmâni, Gherghina Ciulei - cunoscută ca Tița a lui Dinonisie de consătenii ei - era asigurată de vedetele Antenei 3 că și-a făcut rost de prieteni puternici, care o vor ajuta oricând, cu orice.

Gherghina Ciulei (62 de ani), ajunsă cea mai cunoscută săteancă din România după apariția de la Antena 3 din urmă cu două săptămâni, când a fost declarată eroină și victimă a regimului Băsescu, așteaptă naiv ca Mircea Badea și Mihai Gâdea să-i tragă curentul electric promis în sărăcăcioasa casă din comuna Nana, județul Călărași.

„Mi-au oferit o bere”

Pe 7 mai, în timpul unei vizite electorale a Elenei Udrea în Nana (Călărași), femeia a fost îmbrâncită de Ștefan Fileață, un fost candidat PDL la primărie. Acesta, din servilism, a vrut să-i arate fostei șefe de partid că el oprește vociferările bătrânei care țipa și arunca cu ouă înspre primar. „Nu am vrut să arunc în Udrea, ci cu primarul Ghiță Dobre. El mi-au furat pământul. Am dat cu un ou în el, dar l-am lovit în spate pe un văr de-al său”, detaliează ea.

Cu părul coafat și cu o ținută curată, departe de capotul murdar de la TV, Gherghina Ciulei - cunoscută de țăranii din Nana ca Tița a lui Dinonisie - își amintește de momentele de glorie de la „Felix TV”, din seara de 9 mai.

„Înainte și după emisiune mi-au adus o bere la cutie. Mi-au spus că poate vreau să beau, să prind curaj. «Pardon», am replicat. «Tocmai m-am lăsat de azi», adaug eu. Mai consumam alcool! Cu un șpriț la prânz, muncesc până seara”, zice Tița. Fosta nașă de pe tren, care se jură că a primit o singura dată șpagă - un televizor color de la un călător fără bilet care venea din Ungaria, crede că a scăpat de emoțiile debutului la TV datorită repetițiilor.

„Am repetat o dată, de două ori, cu Mihai Gâdea și cu alți oameni de acolo înainte de emisiune. Știam ce trebuie să spun. La Antena am repetat doar verbal, la România TV (n.r. - seara următoare) mi-au dat să citesc ce urma să spun de pe niște foi. Mai profesioniști la Antena, au lucrat fără foi”, spune femeia înainte să înceapă să plângă. „Mihai Gâdea, ce om. Nu am văzut om mai sincer ca el. Cred că o să ajungă sfânt în calendar. Dar să nu-l uit și pe Mircea Badea. Să scrieți că și el merită să fie sfânt”, murmură Tița prin lacrimi.

Fără să-și dea seama că a fost doar folosită de vedetele lui Felix, care nu doresc să o ajute - ci doar să se se folosească de probleme sale, Gherghina recunoaște naiv și alte momente regizate de la „Sinteza zilei”. „I-am spus lui Gâdea că agresorul seamnă cu o gorilă și mi-a spus să spun asta și în direct. La un moment dat, am văzut scris gorilă pe TV și atunci am sărit să strig că erau vreo șapte gorile care m-au atacat să mă omoare”, se amuză femeia. Pe burtieră la Antena 3 era scris „Gorilele lui Udrea”.

Felix vrea și el la Nana

S-a văzut chiar și cu Dan Voiculescu pe holurile de la Antene. „Mi-a spus că este mândră de mine și să am curaj. Chiar a glumit și mi-a spus că mai bine cumpăra și el pământ la Nana, decât Băsescu și Udrea. Om bun și el”, crede femeie despre fostul turnător la Securitate.

Tița se jură că nu a primit niciun ban de la Antene. „Au vrut să-mi dea. Am spus nu. Le-am spus că totuși aș avea nevoie să mă ajute să am și eu lumină în casă. Mihai Gâdea și Mircea Badea mi-au promis că mă ajută, că mă vor suna a doua zi. Dar nu pot să mă supăr pe ei, o să mă sune. Pentru mine sunt ca niște sfinți”, mai speră femeia.

Mihai Gâdea și Gherghina Ciulei FOTOGRAFIE: FACEBOOK

Ștefan Nițu, alături de soție, crede că toți politicienii sunt niște hoți

„A făcut o imagine proastă țaranului”

Opiniile sătenilor din Nana sunt împărțite în ceea ce o privește pe vedeta comunală. Ioana Lață (90 de ani), vecina din stânga casei Gherghinei, spune că aceasta este o femeie liniștită care s-a amestecat într-o luptă politică.

Andrei Victoria (72 de ani) spune că o înțelege pe Tița. „Nu știu dacă trebuia să se ducă la TV și să vorbească acolo orice. Dar, în Nana se fură pământurile oamenilor”, acuză bătrâna cu sapa în spate. Venea de la câmp, unde săpase de dimineață. „Nu e Băsescu de vină, ci primarul Dobre. Nu mi-a dat pământul pe care-l moștenisem. Mor de foame, cum pot să trăiesc cu 300 de lei pe lună pensie”, se plânge aceasta.

La umbra unui copac, Mircea Marcu (67 de ani) și Aurel Zamfir (80 de ani) urmăresc caravanele partidelor care intră măcar o dată pe zi în Nana pentru a-i convinge pe oameni să voteze cu cine trebuie. „Despre Tița nu vreau să vorbesc. Mai bine nu făcea tot circul ăsta. A făcut o imagine proastă țăranului român. În loc să ne folosească, pentru voturi și pentru scandaluri, politicienii ar trebui să ne ajute. Satul românesc a rămas în urmă din cauza lor”, spune Mircea Marcu.

Ioana Lață

Victoria Andrei

Mircea Marcu (stânga) și Aurel Zamfir

Acuzat că ar fi lovit cu cotul în mână un cameraman

Antena 3 După incidentul de la întrunirea electorală, la presiunea televiziunilor de partid, procurorii din Oltenița l-au reținut și propus pentru arestare pe Ștefan Fileață (foto). Ce spune magistratul Ioana Patulea: „Persoana vătămată Ciulei Gherghina a fost agresată de inculpatul Fileață Ștefan. În aceste condiții, inculpatul, văzând că incidentul este filmat de operatorul unui post de televiziune, s-a apropiat de acesta și l-a lovit cu cotul în brațul drept”.

În plus, „urmare a actelor de violență, persoana vătămată Ciulei Gherghina a suferit leziuni ce au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale”, în timp ce reporterul Antenei 3 „i-au fost provocate suferințe fizice”. Având în vedere și că Fileață este recidivist, procurorii au cerut arestarea acestuia pentru tulburarea liniștii publice și loviri. Curios lucru, certificatul medico- legal a fost emis în aceeași zi de Serviciul de Medicină Legală Călărași. De regulă, emiterea acestui act durează câteva zile, lucru remarcat de avocatul lui Fileață. A doua zi, Judecătoria Oltenița a stabilit că „măsura arestării preventive este disporporționată în raport cu gravitatea acuzațiilor” și a decis arestul la domiciliu. Între timp, Fileață a fost arestat într-un alt dosar, la Târgu Jiu. (Virgil Burlă)