Erdogan, vizită CU DINȚI în Grecia. În ajun, a vorbit de REVIZUIREA frontierelor

Erdogan, vizită CU DINȚI în Grecia. În ajun, a vorbit de REVIZUIREA frontierelor

Este prima vizită a unui șef de stat turc în Grecia în ultimii 65 de ani, după decenii de relații furtunoase, care, în 1996, era să ajungă la război.

Președintele Recep Tayyip Erdogan merge joi în Grecia pentru a accelera procesul de încălzire a relațiilor între cele două țări vecine între care există numeroase subiecte de divergență: dezacorduri teritoriale, cooperare energetică, problema imigrației, reunificarea Ciprului și, evident, chestiunea cetățenilor turci care au cerut azil politic în Grecia.

După mai multe decenii de relații furtunoase, care au fost pe punctul de a degenera într-un conflict în 1996, cele două țări au început dezghețul în 1999, odată cu ajutorul adus de Grecia Turciei, după un cutremur care a devastat Istanbulul.

Destinderea a avut imediat drept consecință o înmulțire a schimburilor comerciale, fapt care se observă și în această vizită: pentru cele două zile, Erdogan este însoțit de o sută de miniștri și oameni de afaceri.

Însă, în preziua vizitei, Erdogan a criticat Tratatul de la Lausanne din 1923, care stabilește frontierele Turciei. Pe un ton ce s-a dorit conciliant, el a cerut „ameliorări” în ceea ce privește spațiile aeriene și apele teritoriale în Marea Egee. Tratatul ar trebui „revizuit”, ceea ce ar fi „reciproc avantajos”, a explicat mieros cel căruia i se spune „Sultanul”.

Vorbele lui Erdogan le-au stârnit fiori reci pe spinare liderilor de la Atena.