Studiu: Era post-COVID va transforma permanent munca. Ce beneficii aduce smart work

Studiu: Era post-COVID va transforma permanent munca. Ce beneficii aduce smart work

Pandemia va transforma permanent modul în care muncim, relevă un sondaj Boston Consulting Group (BCG). Accentul se va pune pe Smart work, soluții flexibile și o eficiență sporită.

Era post-COVID va transforma radical munca! Pandemia Covid-19 va transforma permanent modul în care muncim, confirmă angajaţii şi angajatorii din Europa Centrală şi de Est, relevă un sondaj Boston Consulting Group (BCG). Potrivit sondajului, 60% dintre angajaţi şi 77% dintre angajatori se aşteaptă să continue să lucreze complet sau parţial de la distanţă după pandemie, scrie G4media.

Era post-COVID va transforma munca! Telemunca: cel mai mare experiment realizat vreodată printre angajați și angajatori

„Pandemia Covid-19 va transforma permanent modul în care muncim, spun angajaţii şi angajatorii din Europa Centrală şi de Est, chestionați în cadrul unui sondaj intitulat New Ways of Working – Smart Work, realizat de către Boston Consulting Group (BCG). Sondajul a adus în prim plan autonomia angajaţilor şi abilităţile de conducere corporativă. Pandemia a transformat radical un aspect major al vieţii corporative – modul în care lucrăm. Peste noapte, atât angajaţii, cât şi angajatorii au devenit subiectele celui mai mare experiment realizat vreodată în adoptarea unor noi modalităţi de lucru”, precizează compania. Studiul a fost efectuat pe mai bine de 1.500 de angajaţi şi 200 de companii din Europa Centrală.

90% dintre angajații chestionați admit că productivitatea a crescut

Sondajul evidențiază că 60% dintre angajaţi şi 77% dintre angajatori preconizează că ei sau firma lor vor continua să lucreze complet sau parţial de la distanţă post-pandemie. Aproape 90% dintre angajaţi şi peste 80% dintre angajatori au spus că productivitatea a crescut sau nu a existat nicio modificare a acesteia. În ceea ce priveşte timpul economisit cu transportul, peste jumătate dintre angajaţi au raportat că economisesc mai mult de o oră pe zi. 15% ajung chiar să economisească două ore pe zi.

Pentru a-şi asigura bunăstarea fizică şi mentală post-COVID, angajaţii au declarat în sondaj că ar dori să vadă flexibilitate în programul lor de lucru. Aceștia doresc şi subvenţii la biroul de acasă, precum şi autonomie pentru a decide când şi de unde se va lucra. Angajatorii, au clasat punctele de contact frecvente cu managerul, iar zilele lucrătoare petrecute obligatoriu la birou ca având o importanţă mult mai mare decât angajaţii. Aproximativ jumătate dintre angajatori şi angajaţi au fost de acord că ar trebui să existe o decizie comună cu privire la momentul şi locul unde se lucrează.

Smart work are mai multe beneficii financiare şi nefinanciare

Dintre angajaţii chestionaţi, 56% au spus că nu primesc suficient sprijin de la angajatorul lor, deși 78% dintre angajatorii chestionaţi au explicat că fac tot posibilul pentru a-i ajuta. Există mai multe beneficii financiare şi nefinanciare ale muncii inteligente, a fost o altă concluzie a cercetării. Companiile trebuie să-şi construiască acum modelul de afaceri bazat pe conceptul de Smart Work, pentru a se pregăti de era post-COVID.

Boston Consulting Group a fost fondată în anul 1963. BCG oferă soluţii prin consultanţa managementului de vârf, împreună cu tehnologie şi design, proiecte corporative şi digitale – şi scopuri de afaceri.

Ne puteți urmări și pe Google News