Emeric Ienei, comentariu neașteptat pe marginea autografului primit de la Dan Barna. VIDEO

Emeric Ienei, comentariu neașteptat pe marginea autografului primit de la Dan Barna. VIDEO

Fostul mare antrenor Emeric Ienei a comentat într-un mod neașteptat subiectul autografului primit de la Dan Barna.

Antrenorul care a cucerit Cupa Campionilor Europeni cu Steaua, în 1986, afirmă că a fost recunoscut de liderul USR, care se afla într-o vizită electorală prin Oradea, când l-a întâlnit pe Ienei.

„Da, sigur că m-a recunoscut. Au fost mai mulți prieteni de-ai lui, niște oameni care-l votează, și m-au recunoscut. Eu am stat de vorbă cu el și i-am urat succes. După aceea a venit această problemă... Asta (n.n. - că Dan Barna a vrut să-i dea un autograf) este o chestie de inteligență", a comentat Emeric Ienei, citat de România Tv.

Reamintim că un moment uluitor s-a petrecut în Oradea, acum o săptămână – în momentul în care l-a întâlnit pe titratul antrenor Emeric Ienei, Dan Barna s-a oferit să îi dea un autograf omului care, cu 33 de ani în urmă, scotea zeci de mii de români pe străzile marilor orașe, după victoria Stelei din finala cu Barcelona, de la Sevilla!

Ne puteți urmări și pe Google News