Ema Uta a trecut la nivelul următor: prima apariție oficială cu noul iubit

Ema Uta a trecut la nivelul următor: prima apariție oficială cu noul iubitEma Uta. Sursa foto Instagram

Ema Uta a făcut publică prima imagine alături de Andrei Barbu, milionarul cu care l-ar fi înșelat pe Alex Bodi. Deși cei doi formează un cuplu de câteva luni, make-up artista nu a postat nicio fotografie cu el până acum.

Ema Uta, prima fotografie cu Andrei Barbu

În ultimele luni, Ema și Andrei au fost văzuți în mai multe cluburi de lux din Capitală și au călătorit în vacanțe exclusiviste. Cu toate acestea, blondina nu a vorbit deloc despre noua ei relație până acum. Pe 15 septembrie, make-up artista a postat pe Instagram prima poză cu Andrei Barbu. Este vorba de un selfie cu cei doi în bolidul de lux al milionarului.

Ema Uta și Andrei Barbu

Ema Uta și Andrei Barbu. Sursa foto Instagram

O viață amoroasă tumultoasă

Înainte de Andrei, Ema a format un cuplu câțiva ani cu Alex Bodi, care o și ceruse în căsătorie. Cei doi s-au despărțit cu scandal de nenumărate ori. Andrei Barbu a apărut în peisaj pentru prima dată anul trecut. Ema s-a sărutat cu el în club, iar Bodi n-a putut accepta așa ceva și a reușit să-i despartă. Make-up artista s-a întors din nou la Bodi, dar n-a fost cu noroc.

Alex Bodi și Ema Uta

Sursa: Facebook/ Bodi Alex

Apoi, Ema ar fi format un cuplu cu Valentin Burada, dar nici această relație n-a durat mult. Pentru o perioadă scurtă de timp a apărut în peisaj și Gabi Bădălău, care îi tot făcea curte, dar n-a reușit să o impresioneze. După lungi certuri cu Bodi și Burada, make-up artista s-a întors la Andrei Barbu.

Ema Uta și-a găsit liniștea

„Ema este mai fericită ca niciodată. Andrei este foarte atent cu ea și se simte protejată. Petrec foarte mult timp împreună, călătoresc, au plecat în Maldive, acolo unde s-au bucurat câteva zile de răsfăț. Sunt fericiți împreună și se bucură de momente în doi. Între ei chiar este iubire”, a declarat un apropiat al Emei Uta.

Chiar dacă relația lor merge bine, Andrei Barbu ar avea probleme mari cu tatăl său și cu legea. Tânărul milionar ar fi primit o lecție de la tatăl său, care i-a confiscat Mercedes-ul GLE Coupe pentru a-l determina să renunțe la excesele recente și să-și reevalueze comportamentul.

Ne puteți urmări și pe Google News