EMA aprobă a treia doză de vaccin Pfizer la persoanele peste 18 ani. Doză suplimentară și pentru persoanele cu sistem imunitar slăbit

EMA aprobă a treia doză de vaccin Pfizer la persoanele peste 18 ani. Doză suplimentară și pentru persoanele cu sistem imunitar slăbit

Precizând că protecţia împotriva Covid-19 ar putea să scadă la câteva luni după administrarea celei de a doua doze, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a aprobat luni și administrarea celei de-a treia doze de vaccin Pfizer/BioNTech.

Aprobarea dată de EMA se referă la persoanele peste 18 ani, , relatează AFP.

"Dozele de rapel de Comirnaty (Pfizer/BioNTech) pot fi luate în considerare pentru persoanele cu vârsta de 18 ani şi peste, la cel puţin şase luni de la a doua doză", a indicat EMA într-un comunicat, folosind denumirea comercială a vaccinului Pfizer.

"Nu se cunoaşte riscul apariţiei de boli cardiace inflamatorii sau a altor reacţii adverse foarte rare"

"Deciziile privind a treia doză vor fi luate de organismele de sănătate publică la nivel naţional", a precizat EMA.

Ne puteți urmări și pe Google News

Comitetul EMA pentru medicamente de uz uman (CHMP) a "evaluat datele pentru Comirnaty care indică niveluri crescute de anticorpi la administrarea unei a treia doze".

"Nu se cunoaşte riscul apariţiei de boli cardiace inflamatorii sau a altor reacţii adverse foarte rare după un rapel şi acest aspect este atent monitorizat", a adăugat EMA.

Cazuri rare de miocardită, o inflamaţie a muşchiului inimii, au fost raportate la persoanele care au primit vaccinul Pfizer, în special la bărbaţii tineri. De asemenea, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), cu sediul la Amsterdam, a aprobat doze suplimentare de vaccin Moderna şi Pfizer pentru persoanele cu sistem imunitar foarte slăbit. Aceste persoane pot fi vaccinate cu doze suplimentare de Moderna şi Pfizer la cel puţin 28 de zile de la a doua doză.

"Este de aşteptat că doza suplimentară să crească protecţia, cel puţin la unii pacienţi"

Două doze de vaccin nu sunt suficiente uneori pentru a produce suficienţi anticorpi la persoanele imunocompromise, precum cele care au suferit un transplant de organe. "Deşi nu există dovezi directe conform cărora capacitatea de a produce anticorpi la aceşti pacienţi îi protejează împotriva Covid-19, este de aşteptat că doza suplimentară să crească protecţia, cel puţin la unii pacienţi", afirmă Agenţia Europeană a Medicamentului, potrivit Agerpres.

A treia doză de vaccin are rolul de a reactiva sistemul imunitar și de a crește numărul de anticorpi.