ELEV în vârstă de NUMAI 17 ani, condamnat la 4 ANI de închisoare după ce aruncat cu BOMBE DE FOC PE AUTOSTRADĂ

ELEV în vârstă de NUMAI 17 ani, condamnat la 4 ANI de închisoare după ce aruncat cu BOMBE DE FOC PE AUTOSTRADĂ

Un student la colegiul public Winchester, în vârstă de 17 ani, a fost condamnat la patru ani și jumătate după ce, în septembrie 2017, a cauzat întârzieri majore pe autostrada M3, după ce a aruncat cu bombe de foc pe aceasta. Judecătorul care i-a decis sentința adolescentului a declarat că îl consideră pe inculpat foarte inteligent, dar în același timp foarte periculos.

Adolescentul a fost găsit vinovat pentru cele două atacuri asupra autostrăzii M3, întamplate in septembrie 2017. Pasionat de chimie, Nicholas Elger, a bombardat artera M3 de două ori. Al doilea incident a dus la închiderea autostrăzii in zona Winchester pentru nu mai puțin de 11 ore, astfel cauzând întârzieri majore. Mai mult de atât, acest eveniment s-a remarcat prin provocarea de pierderi economice în valoare de 40 de milioane de lire sterline. 

 

Condamnarea lui Elger nu s-a rezumat doar la cele două accidente de pe autostradă, acesta fiind găsit vinovat de opt acuzații de efracție și de două șantajări în cadrul colegiului la care acesta studia.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Cu toate că inculpatul este minor, judecătorul a hotărât să ridice dreptul de anonimat asupra acestuia, deoarece infracțiunile pe care le-a promis sunt de domeniul interesului public. Acesta a declarat faptul că tânărul suferă de tulburări mentale grave, iar în momentul de față acesta primește îngrijiri de specialitate.