Politicienii sunt produse de marketing. Aşa cum detergenţii, napolitanele sau poşetele stau aşezate pe un raft, şi oamenii politici ni se prezintă ca o marfă. Încearcă să se "vândă" mai ales în campaniile electorale. În restul timpului, ne conving prin vorbe. Totul e un joc de imagine. Uneori mai şi pierd, cum s-a întâmplat cu Mircea Geoană, "un politician terminat", după cum susţine Doru Pop.
Traian Băsescu în schimb, e cel mai bun bun comunicator din politică. "Faţa de poker" nu l-a trădat până acum. Cine i-ar putea lua locul lui Traian Băsescu în 2014, pe raftul politicii? Crin Antonescu sau Victor Ponta, spune Doru Pop în interviul acordat EVZ. Aflaţi mai jos de ce Elena Udrea nu va ajunge preşedinte, dar şi ce politician vedetă ar avea şanse să fie ales în scaunul de la Cotroceni.
EVZ:Politicienii vorbesc multe şi noi îi credem. Ce spun însă, gesturile lor, dacă ar fi decodate?
Doru Pop:
De exemplu, unul din avantajele lui Traian Băsescu este imobilitatea facială. Are aşa-numita faţă de poker. Este adversarul de poker cel mai primejdios, nu-l poţi citi, nu ştii dacă minte, dacă te înşală, dacă l-ai prins sau  nu. Şi nu cred că e studiat, e nativ. Pe de altă parte, Mircea Geoană are o faţă care îl trădează, îi citeşti totul pe fizionomie. Nu are figură de politician. Cine a făcut faţă bună în campanie a fost într-adevăr Antonescu. Şi-a construit fizionomia politică agresivă, dinamică, puternică, i-a făcut faţă lui Băsescu pe cât se putea.
Defectul lui Ponta este în mod evident acelaşi pe care l-a avut şi Adrian Năstase: aroganţa. Simţi că e autosuficient. Încearcă să se controloze, dar nu reuşeşte. Boc a câştigat tocmai pentru că este figura populară, pe care îl ciocăneşte taică-său în cap. Se mulează foarte bine pe mediul în care se mişcă. Ponta, dacă nu se prelucrează riscă să eşueze în aceeaşi zonă ca Adrian Năstase. Ca să fii politician trebuie să te pupi cu toate babele şi să te îmbrăţişezi cu toţi beţivii, ceea ce Băsescu face extraordinar. Pe Ponta nu-l văd făcând asta.
Se poate politică fără minciună?
Minciuna în politică e ca şi respiratul la mamifere sau respiratul sub apă la peşti. Politica nu poate fruncţiona fără minciună. Sistemul electoral este bazat pe promisiuni deşarte. Respectiv, politicienii trebuie să promită, iar noi, este un fel de consens, ne facem că-i credem şi-i votăm. Evident, e un joc social. Problema nu e că mint sau nu mint. Problema e respectarea legii. Minciuna individuală este scuzabilă, încălcarea repetată a legii nu mai este scuzabilă, este penalizabilă.
Despre Mircea Geoană: "În politică nimeni nu vrea să aibă looseri"
Cine minte cel mai mult în politică?
Guvernanţii în general sunt cei mai mari mincinoşi. În cazul lor e strident, flagrant, dar pe de altă parte şi ceilalţi politicieni, chiar şi cei aflaţi în opoziţie sunt mincinoşi. Statul, politica nu se face cu îngeri. Dacă am avea îngeri printre noi, atunci politica ar fi frumoasă şi nu ar mai ridica probleme. Politicienii nu sunt îngeri, iar noi ştim asta. Problema e care dintre aceşti non-îngeri sunt benefici pentru organismul social, pentru viitorul nostru şi al copiilor noştri.

Cum aţi traduce gestul de bucurie al lui Mircea Geoană din seara alegerilor, din perspectiva limbajului nonverbal?
Acel gest a fost, ca şi vizita la mogul, expresia unei lipse de profesionalism a consilierilor de imagine ai lui Mircea Geoană. Începând de la faptul că cineva trebuia să vegheze ca Mircea Geoană să nu ajungă să se vadă cu mogulul sau cu oricine care ar fi putut să-i afecteze imaginea, aceiaşi oameni ar fi trebuit să vegheze asupra comportamentului nonverbal al candidatului în seara anunţării rezultatelor. Trebuiau pregătite scenarii de comportament atât pentru ipostaza înfrângerii, cât şi pentru ipostaza victoriei. Ori o victorie manifestată printr-un comportament infantil din punctul de vedere al expresivităţii corporale nu face bine la imagine.
"Mihaela, dragostea mea" a rămas epocală, deoarce,  ca şi eticheta cu Prostănacul, nu se mai dezlipeşte. Toate acestea fac din Geoană un personaj politic care frizează deja ridicolul. Nu ştiu dacă va fi scos din scenă, dar din punctul de vedere al imaginarului politic este terminat. Înfrângerile succesive prin care a trecut, începând cu eşecul de la primărie, apoi eşecurile partidului în alegeri, eşecul personal în campania pentru prezidenţiale, toate se plătesc foarte scump. În politică nimeni nu vrea să aibă looseri.
Reacţia lui Băsescu la aflarea rezultatelor la prezidenţiale ce a transmis?
A fost o reacţie normală. a unui politician care vrea să se portretizeze ca un învingător. Dacă la numărătoare ar fi ieşit perdant nu ar fi fost blamabil. Ei, am numărat, eroarea a fost minimă, am pierdut, asta e.
Politicienii ca produs: "Antonescu – Dero, Băsescu – Ariel"
Care ar fi ipostazele comerciale  ale politicienilor?
Cu detergenţii e cel mai bine să-i comparăm. Pe Antonescu l-aş compara cu Dero, care este un produs nu atât de puternic pe piaţă, dar care încearcă să vină ca alternativă la celelalte, cu un plus de factură imaginară. E produsul pe care merită să-l încerci, pentru că sigur te vei convinge de calităţile lui.
Traian Băsescu este detergentul cu care deja ne-am obişnuit, Ariel. Este detergentul puternic poziţionat pe piaţă, care are cumpărători fideli, are şi detractorii săi, dar de care nu-i pasă pentru că are nişa sa.
Nu are nevoie decât să-şi păstreze imaginea. De exemplu, ce s-a întâmplat după alegeri. După ce, în timpul campaniei din 2009, a fost puternic lovit şi afectat, acuzat chiar că e dictator, preşedintele a intrat într-un mic con de umbră, tocmai pentru a-şi recupera capitalul şi a reveni pe piaţă, pentru rebranding, facelift de imagine. Din păcate, Mircea Geoană a ieşit din scenă. El este detergentul care nu mai foloseşte la nimic. Pe Victor Ponta în schimb, l-aş compara cu un produs dinamic, nou, netestat. Va fi foarte dificil pentru el să se poziţioneze.
Ce produs ar fi Elena Udrea?
Elena Udrea este o poşetă scumpă, exact ca cele pe care le poartă. Este articolul vestimentar pe care ţi-l cumperi pentru a lua ochii celorlalţi. Ce nu i-a reuşit lui Emil Boc, i-a reuşit Elenei Udrea. A reuşit să se poziţioneze într-o ipostază nonconformistă, deosebită.
Cine ar lua premiul pentru cel mai bun comunicator în politica românească?
Traian Băsescu. Experienţa lui profesională, de lucru cu oamenii în condiţii dificile, faptul că a fost căpitan pe un vas, i-a dat un avantaj uman. Are un bagaj de comunicare, pe care îl foloseşte foarte bine. Ştie cum să mişte oamenii, să se folosească de slăbiciunile lor, să-şi pună în valoare autoritatea.
Cum ar putea arăta scena următoarelor alegeri prezidenţiale?
Ca la şah, în politică trebuie să-ţi anticipezi mişcările. Cu trei patru, cinci, şase mişcări înaintea adversarului. Cu cât mai multe, cu atât mai bine. Miza o reprezintă alegerile prezidenţiale din 2014. Până atunci, Ponta se va maturiza, Antonescu va îmbătrâni, nu va mai fi rebelul, nu va mai fi la fel de proaspăt. Băsescu nu va mai juca, iar odată cu el va dispărea un anumit tip de figură publică. La fel s-a întâmplat cu Iliescu. În momentul în care Ion Iliescu a dispărut de pe scena publică, s-a produs un vid de imagine, pe care toţi au încercat să-l capitalizeze.
Cel mai bine a reuşit Traian Băsescu. Întrebarea este cine va capitaliza dispariţia lui Băsescu de pe scena publică. Atât PNL, cât şi PSD încearcă să se poziţioneze cât mai din timp pe o potenţială hartă a imaginarului. Victor Ponta este cartea PSD-ului pentru alegrile din 2014. E o miză foarte importantă pentru PSD. E foarte important ca PSD să câştige ceva, altfel trendul va fi unul de scădere. Alegerile din Parlament sunt de asemenea importante pentru PSD, care trebuie să câştige şi acolo pentru a se repoziţiona în imaginar, mă refer. Au nevoie de victorie, pentru că altfel nici Victor Ponta nu va face mai multe decât Mircea Geoană, a cărui problemă a fost că a tot pierdut, a acumulat capital negativ. PNL este însă obişnuit cu poziţia de perdant.
Pentru PNL există marea posibilitate de a redeveni un actor important. Ei ar putea capitaliza dispariţia lui Băsescu de pe scena politică. Electoratul de dreapta care merge astăzi spre Traian Băsescu nu se va orienta spre stânga şi atunci, liberalii, dacă vor şti să-şi gestioneze imaginea vor putea câştiga electorat masiv. Nici PDL nu stă degeaba. Nu şi-a arătat încă cartea. Noi nu ştim cine va fi candidatul PDL din 2014. Ei nici nu simt nevoie să spună asta şi ar fi o mare greşeală să anunţe. Probabil o vor face odată cu retragerea lui Băsescu. Va preda ştafeta, va da "binecuvântarea". Sunt convins că discută cum cine are cel mai mare potenţial de a-i învinge pe Antonescu şi Ponta.
Boc ar putea fi o variantă?
Miza individuală a lui Emil Boc este accederea la cea mai înaltă funcţie în stat. Chiar îşi doreşte acest lucru, întreaga sa carieră politică a fost construită în jurul acestui traseu.  Cred că i s-au făcut promisiuni în acest sens, este şeful partidului… Logica politică ni-l arată pe Boc ca viitor candidat la preşedinţie din partea PDL, dar din păcate imaginea lui este legată de contextul economic nefast. E premierul care trebuie să gestioneze criza şi automat asta afectează imaginea lui, plus această dependenţă la nivelul imaginarului de Traian Băsescu.
De la blonda de la Cotroceni, la ministrul eficient
Ar putea fi Elena Udrea următorul preşedinte?
Din păcate, în România nici femeile nu votează cu femeile. Elena Udrea nu este un candidat real pentru nici o funcţie în stat. Asta, nu din lipsa sau exagerarea defectelor sau a calităţilor. Pur şi simplu, România nu este pregătită să aibă o femeie în funcţii atât de înalte în stat, iar preşedinte cu atât mai puţin. Nu suntem pregătiţi nici de o femeie premier.
Cum a evoluat brandul Elena Udrea?
A ştiut să-şi gestioneze foarte bine imaginea. A trecut de la blonda de la Cotroceni la ministrul eficient, mobil, dinamic. A fost tot timpul pe muchie de cuţit, dar ca şi Emil Boc, este o supravieţuitoare a multor situaţii de comunicare publică destul de dificile. Scandalul anchetei parlamentare, cu Orban, de exemplu. Pentru oricine altcineva s-ar fi terminat urât. A supravieţuit, ceea ce e o calitate în politică. Să nu uităm că oamenii apreciază longevitatea în politică.
Traian Băsescu este un astfel de politician.
Da, oamenilor le plac politicienii cu experienţă, care rezistă. Traian Băsescu a reuşit să se poziţioneze ca şi cum ar fi din afara clasei politice, dar uităm că el este politician din 1990. Este mugurele de politicianism din România postdecembristă. Şi totuşi oamenii îl cred reformatorul clasei politice autohtone, în timp ce el este expresia cea mai profundă a clasei politice. Nu a venit cu un lift şi a coborât în mijlocul clasei politice murdare, ipocrite, hoaţe. E un produs al acestei clase politice.
Teo, variantă pentru preşedinte
Dar cum ar trebui să-şi construiască o femeie imaginea în România pentru a ajunge preşedinte?
Ar trebui să întruchipeze valorile grupului din care face parte. Spre exemplu ar trebui să fie mamă sau bunică, familistă fără pată, să nu existe umbră asupra moralităţii personale. Pe de altă parte ar trebui să aibă şi o carieră dar nu una exagerată, nu gen Monica Tatoiu, care a încercat, dar a fost percepută negativ tocmai pentru că avea mult prea mult succes în partea profesională. Nu ştiu, poate ar trebui să fie profesoară, medic, avocat. Ar trebui să fie extrem de dinamică în dezbaterea publică, nu cum se întâmplă de pildă cu actuala preşedintă a Camerei Deputaţilor. Nu o vedem propunând teme spre dezbaterea publică, ci dimpotrivă, e pasivă. Ar trebui o femeie care să ia atitudine faţă de strategiile bărbaţilor. Singura femeie care a reuşit să capitalizeze în această direcţie a fost Mona Muscă, dar ea nu mai este o opţiune.
Teo Trandafir?
E o tentativă, e o încercare. Sunt curios ce se va întâmpla cu această nouă figură politică. Ar putea fi un candidat. Depinde cum îţi gestionează imaginea. A înfiat un copil, a răzbit în viaţă, a avut o carieră pe care şi-a făcut-o cu propriile forţe, are celebritate. Situaţia financiară o avantajează, nu are pete personale, a avut un comportament public moral. Ar putea să funcţioneze. E o opţiune.
Cum ne percep pe noi politicienii?
Ne cred pe toţi proşti. Nu suntem. Nici cel mai simplu cetăţean, fără acces la informaţie, nu este prost. Oamenii nu pot fi manipulaţi absolut. Numai comunismul a reuşit asta pentru că a controlat tot aparatul de stat, dar în societăţile libere, şi noi suntem o societate liberă, nu-i poţi controla pe toţi. Iar oamenii au inteligenţă nativă, recunosc mincinoşii în mod nativ. Oamenii nu pot fi minţiţi tot timpul. Îi minţi o dată, de două ori, dar nu la nesfârşit.
PORTRET
Doru Pop s-a născut la 5 mai 1970 la Cluj. Licenţiat în litere al Universităţii Babeş-Bolyai (1994), Masterat în jurnalism la University of North Carolina at Chapel Hill (2003), doctorat în istorie la Universitatea "Babeş Bolyai" din Cluj (2004). A fost redactor la TVR Cluj (1995-1997), asistent şi apoi lector în jurnalism la Facultatea de Ştiinţe politice şi Administrative a UBB Cluj (1997-2001).
Din 2003 este redactor-şef la ediţia regională Transilvania a cotidianului Ziarul Financiar. Din 2004 este lector doctor şi apoi conferenţiar la Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii Babeş Bolyai. A publicat volume precum "Mass media şi Politica", "Ziua în care a murit democraţia", iar una din cele mai cunoscute lucrări este "Alegerile naibii. Fals tratat despre metehnele imaginarului politic autohton", din 2007.