Elena Udrea se TEME că ar putea AVEA în Costa Rica SOARTA fostului spion rus, Serghei Skripal
- Robert Negru ţ
- 5 mai 2018, 15:42
Elena Udrea trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte viaţa şi siguranţa sa chiar dacă este plecată în Costa Rica. Îngrijorarea fostului ministru pleacă de la campania provocată de Rise Project care, potrivit ei, a trimis reprezentanţi acolo, pe costuri foarte mari pentru a o urmări şi a furniza date în presa românească.
Elena Udrea: "Referitor la articolul de presă apărut în Costa Rica, în care se vorbeşte despre mine şi care a fost preluat astăzi în presa din România, fac următorul comentariu, ca urmare a solicitărilor jurnalistilor romani: Materialul respectiv nu este unul întâmplător, asa cum nu întâmplător au mai apărut alte articole în presa online şi o amplă ştire tv în săptămânile din urmă. Dacă cele de data trecută citau DIGI Tv, cel recent, despre care vorbim acum, citeaza Rise Project , din partea căruia au şi fost aici reprezentanţi. Mă intreb cine plăteşte această costisitoare deplasare a unui obscur site de ştiri livrate de Securitate???
Deci, nu sunt atat de relevantă pentru presa costaricană încât să se obosească să scrie despre mine. Sunt însă extrem de importantă pentru Sistemul din România, care acum se zdruncină din temelii şi care face eforturi disperate să reziste. Şi asta în ciuda demascării tuturor abuzurilor şi încalcărilor de lege pe care le-a săvarsit, demascare care culminează cu apariţia Protocoalelor dintre SRI şi toate instituţiile care contează pentru ca Sistemul să poată pune mâna pe putere în România.
Ma întreb ce urmează? Or să trimită pe cineva cu neurotoxina, după modelul încercării de asasinat de la Londra din martie, împotriva fostului spion rus Serghei Skripal, refugiat acolo?
Această acţiune a Securităţii din România în Costa Rica nu face decât să îmi întărească argumentele hărţuirii şi abuzurilor la care sunt supusă de trei ani de Coldea, Kovesi si toti cei care au slujit şi slujesc acest Sistem de putere ilegală şi abuzivă.
Abuzuri care m-au determinat să aleg să cer protecţie internaţională într-un stat care are un respect real, o legislaţie coerentă si o solidă practică în ceea ce priveşte respectarea drepturilor şi libertăţilor omului", a scris Elena Udrea pe contul său de Facebook.