UM 0110 număra 264 de ofiţeri, 8 ofiţeri specialişti în comunicaţii şi tehnică operativă, 15 subofiţeri şi 17 angajaţi civili. Rolul unității era combaterea agenților URSS din România. Și, detaliul știut de foarte puțini, unitatea de contraspionaj știa cu mult timp înainte jocurile lui Ion Mihai Pacepa. Dar, se pare, Elena Ceaușescu a intervenit în favoarea generalului dezertor, la un moment dat, zăsărnicind acțiunile contraspionajului românesc.

Unitatea 0110 înfiinţată în 1969 (fosta UM 0920/A), după invadarea Cehoslovaciei de către sovietici, se ocupa cu acţiuni de spionaj şi contraspionaj în ţările socialiste şi chiar pe spaţiul sovietic. Activitatea ei avea în vizor acţiunea serviciilor secrete sovietice pe teritoriul României, prin ale căror agenturi Kremlinul supraveghea regimul politic de la Bucureşti.

Conform declaraţiilor ultimului comandant al UM 0110, Victor Neculicioiu, după 1990, poziţia operaţională a KGB faţă de România era „destul de clară” fiind socotită la fel de ostilă „ca orice alt stat occidental”.

Unitatea a fost organizată în patru direcţii, două dintre ele se ocupau exclusiv de operaţiunile KGB şi GRU în România, alta (cu acelaşi efectiv şi resurse ca primele două) era destinată combaterii operaţiunilor spionajului maghiar şi iugoslav şi ultima se ocupa de celelalte servicii de informaţii din ţările socialiste sau ale regimurilor pro-sovietice din Asia, Africa şi America Latină.

UM 0110 număra 264 de ofiţeri, 8 ofiţeri specialişti în comunicaţii şi tehnică operativă, 15 subofiţeri şi 17 angajaţi civili.

Neagu Cosma, fostul șef al Contraspionajului, unul dintre adversarii lui Mihai Pacepa

Mărturia lui despre momentul în care unitatea Anti-KGB a trecut în subordinea CIE (Centrala de Informații Externe)

NEAGU COSMA: Păi, să revedem de exemplu componenţa Secretariatului CC. Iat-o: Ana Pauker, care venea de la Moscova şi pe care o chema Rabinsohn. Apoi mai era Vasile Luca alias Luca Laszlo. Amândoi erau ofiţeri NKVD. Mai era Teohari Georgescu pe care, de fapt, îl chema Tescovici Nuhăm şi abia în sfârşit, Gheorghiu-Dej. Iată deci că era în minoritate. Totuşi, a reuşit să-i răzbească, chiar dacă şi eşaloanele de mai jos erau formate tot din alogeni.

Încet-încet au fost înlăturaţi, s-a creat un nucleu patriotic în conducerea de partid. Acesta este un mare merit al lui Dej. Au venit ai lui, mă rog, unii cu limitele lor, alţii oameni de valoare, dar români. Cu Chivu Stoica, cu Gheorghe Apostol, cu Ceauşescu, cu Mizil... Toţi au acţionat la unison pentru nevoile de independenţă naţională. Şi au fost înlăturaţi străinii.

Mai întâi ne-am eliberat economic, fiind desființate Sovromurile, pe urmă ne-am eliberat pe plan cultural, apoi, în 1958, Armata roşie a fost determinată să-şi ia tălpăşiţa de aici şi sigur că, până la urmă, ne-am permis să lucrăm făţiş, strigându-ne dreptul în gura mare, când ştiam că în interior putem fi stăpâni pe noi.

Şi conjunctura internaţională a început să fie mai favorabilă. A fost luat în seamă ce se întâm-pla în România, am fost încurajaţi. Am primit şi ajutoare, nu pomeni, putând să ne industrializăm şi să ne facem şi industrie de armament şi să avem o armată puternică, adică au fost nişte lucruri care ne-au favorizat. Ne-au favorizat în primul rând datorită faptului că conducerea aici s-a gândit la interesul naţional al ţării şi nu au fost fisuri.

Vreau să vă spun că pe linia noastră de contraspionaj, încă din 1962, am organizat structuri speciale de identificare, de urmărire, de eliminare a oamenilor Moscovei. Noi aveam în Contraspionaj „consilieri” sovietici, dar în acelaşi timp aveam şi structuri cu care îi lucram.

Călin Mihăescu: Acest lucru a creat ceva „supărări” la Kremlin?

NEAGU COSMA: A creat începând cu 1964, când s-au oficializat structurile de contraspionaj orientate împotriva agenturilor din ţările socialiste. Agenţii Moscovei au fost chemaţi şi avertizaţi: „Ştim că lucraţi pentru KGB. Pentru tot ce aţi făcut până acum nu avem nici o pretenţie, aşa au fost vremurile, tulburi. Pentru ce veţi face de aici încolo o s-o păţiţi urât...”

Şi sigur că s-a aflat la Moscova! Dar de acum nu mai avea nici o importanţă. De acum nu se mai lucra cu mare discreţie. Se lucra făţiş. Se prezentau documente, se prezentau dosare: „Uite ce faceţi voi... Uite cum vă amestecaţi...” Am început să cerem, să avem pretenţii: „Să ne daţi tezaurul! Să ne daţi arhivele pe care ni le-aţi furat!” Adică, deja atitudinea era făţişă de acuma. Şi pe linia noastră s-a lucrat foarte intens pentru a-i înlătura pe oamenii Moscovei şi ai sateliţilor, de a-i înlătura din posturile cheie, de acolo de unde ar fi putut să aducă daune, pentru a nu mai avea în mână frâiele forţei cu care să ne lovească. Mă refer la cei care au fost identificaţi, cunoscuţi că aşa... , neştiuţi permanent se infiltrează. Dar ne ocupam organizat de ei. Cum ne ocupam de americani, de CIA, aşa ne ocupam şi de KGB.

Călin Mihăescu: În perioada în care s-a lucrat discret împotriva KGB-ului, NKVD-ului, s-au întâmplat şi cazuri în care oamenii Securităţii să plătească tribut de sânge cauzei naţionale?

NEAGU COSMA: Nu! Nu, niciodată! În vremea când se lucra discret, acţiunea a fost impecabil camuflată, deghizată. Nu am avut nici un semnal că ei ar fi aflat. Au fost aleşi băieţi profesionişti, buni, patrioţi verificaţi, oameni discreţi, nu cu „gura mare”...

În loc de dat afară, Pacepa s-a ales făcut şi mai mare

Călin Mihăescu: Dar acţiunile occidentale, ale celuilalt bloc, în ce constau? Spre ce se orientau ei, ce urmăreau pe teritoriul României? Ce făceau CIA, serviciile franceze, vest-germane, britanice?

NEAGU COSMA: Au fost mai multe etape! Într-o primă etapă, după ’45, după ce ne-au vândut, că ei ne-au vândut, occidentalii ne-au dat sovieticilor, au început să se intereseze, creându-şi reţele, activându-le pe cele vechi, trimiţându-şi altele de afară, la început prin cadrul Comisiei Aliate de Control, apoi în toate formele au început să se intereseze ce fac ruşii aici. În primul rând, ruşii au fost în vizor. Cât de mulţi sunt, cât de bine sunt organizaţi, ce activităţi au... Şi legat de asta, ce fac ruşii cu România, cu conducerea, ce infiltrări au etc... Pe măsură ce ruşii intrau într-un plan secund aici, intram noi pe primul plan, ca „satelit” al Moscovei, ca aliat. Şi ce-i interesa? Ce interesează spionajul... Tot ce în-seamnă potenţial într-o ţară: politic, economic, democratic şi aşa mai departe... Resurse umane, materiale, armată, dotare. Nu exista sector să nu fie în atenţie.(...)

Călin Mihăescu: Dar cazul Pacepa?

NEAGU COSMA: Pacepa?! Spionajul american a lucrat foarte direct şi foarte brutal. Nu numai cu România şi nu numai atunci. Ăsta este sistemul american. Nu este un organism subtil. El se sprijină pe bani, pe forţa lui, pe prestigiul lui, pe forţa materială, pe renumele Americii. Vine direct: „Vii cu noi, atât îţi dăm, nu vii cunoi, good bye!” Foarte puţine acţiuni au fost subtile. Au apelat la mulţi. Unii veneau şi ne informau, am pornit jocuri duble. Eu şi acum ştiu vreo doi – trei despre care americanii cred că sunt ai lor, dar ei au fost ai noştri chiar de la început.

Dar au avut şi succese! Iată: Pacepa. L-au recrutat nemţii. Germania Federală l-a recrutat în ’59 – începutul lui ’60. A fost o acţiune acolo, nu avem timp s-o detaliem. Dar la acţiunea aceea, Pacepa a trecut de partea lor. S-a cam ştiut din start. A fost o încercare atunci de verificare, dar până la urmă s-a şters cu buretele. În sfârşit, aproape două-zeci de ani a lucrat pentru CIA (Informații mai recente demonstrează că de fapt Pacepa a fost și este omul rușilor, ca agent KGB încă de la intrarea sa în Securitate, oferindu-se apoi CIA în cadrul operațiunii de subminare a lui Ceaușescu și relațiilor sale cu Occidentul, începută de KGB și finalizată sub steag străin – Nota mea).

Pe parcurs am avut informaţii clare, certe, venite constant. Dar sistemul politic era cel pe care îl ştim, dar eu aş putea să spun că într-un regim dictatorial orice e posibil. Nimeni nu avea permisiu-nea să se ocupe de Pacepa.

Călin Mihăescu: Ne spuneaţi odată că Brejnev l-ar fi avertizat pe Ceauşescu...

NEAGU COSMA: Da... La un moment dat a fost chiar aşa..., o chestie ridicolă. La o întâlnire în Crimeea între Ceuşescu şi Brejnev, în final acesta i-a zis: „Fii atent Nikolai, că un general de-al vostru a trădat. E cu americanii.” Şi Nikolai al nostru care avea cea mai mare încredere în Pacepa, încredere inspirată de coana Lenuţa, de la aeroport a dat dispoziţie să vină Pacepa. Să vină la Neptun, că el pleca la Neptun, la malul mării. Şi s-a dus Pacepa la Neptun. Şi i-a zis Ceauşescu: „Auzi, măi, ia caută tu, că e un general care trădează pentru americani!”.

Dar chestia asta, Pacepa o mai păţise. Am dat noi o informaţie, de la Contraspionaj, care era certă, chiar certă, că Pacepa era vinovat, adică situaţia rezumată a stat cam aşa: aveam noi un agent în Franţa, care ne dădea informaţii foarte bune, multe din ele priveau Spionajul adică sectorul unde lucrau Doicaru şi Pacepa, normal că aceste informaţii le dădeam lor. A început Pacepa să se intereseze. „Cine este sursa asta?” I-am răspuns noi: „Nu vă dăm sursa, vă dăm informaţiile”.

Dar într-o încălcare de consemn, o greşeală, un om de la noi a fost trecut la ei. Au obţinut ei aprobarea şi l-au luat. Omul ăsta cunoştea cazul cu „sursa din Franţa”, lucrase pe acel spaţiu. Şi acesta a vorbit pe acolo, iar Pacepa a început să dea târcoale să i se dea dosarul. Nu i s-a dat! Dar la un moment dat, eu am fost plecat în concediu, iar locţiitorul meu, fie-i ţărâna uşoară, bietul Vasilescu, a murit săracul, la cererea expresă a lui Pacepa, i-a dat dosarul. L-a păcălit pe bietul Vasilescu! I-a împrumutat lui Pacepa, 24 de ore, dosarul. Pacepa l-a adus înapoi, eu n-am ştiut despre tărăşenie nimic.

Însă peste vreo şase luni de zile, omul nostru din Franţa este arestat. Scandal mare! Tot Pacepa de la Spionaj făcea gălăgie că noi îi creăm neplăceri pe-afară. După vreo trei ani când a ieşit de la puşcărie, că a fost condamnat omul nostru de la Paris, iar noi de la Bucureşti nu aveam cum să-l ajutăm, sursa noastră proaspăt ieşită din temniţă a cerut o întâlnire. Sigur că ne-am temut. Nu cumva se punea la cale un joc dublu? Dar noi avusesem mare încredere în el. Aşa că am riscat şi am trimis la întâlnire un om de-al nostru, cu toate măsurile de siguranţă care se cer. Şi cu ce credeţi că vine fostul nostru agent la întâlnire? Cu trei chitanţe holografice după cele care se aflau în dosarul lui de la Bucureşti. Cu chitanţele prin care primise de la noi nişte bani. Aşa era obiceiul... Ca să îl „legăm” şi mai mult. Ori aceste chitanţe au fost probele de arestare şi de condamnare ale lui în Franţa. Cum au căzut în mâna francezilor aceste documente?

Călin Mihăescu: În ce an se întâmpla acest lucru?

NEAGU COSMA: Ei, Pacepa era mare deja... Mult după anii ’60.

Călin Mihăescu: Deci mult înainte oricum, de dezertarea lui Pacepa...

NEAGU COSMA: Da! Cred că era cu vreo zece ani înainte. Şi atunci am făcut repede o socoteală: „Măi, cine cunoaşte cazul şi la cine a fost dosarul?” Căci ne era clar că acele chitanţe au fost fotografiate din dosar. „Vasilescule, eşti trădător?” „Nu sunt.” „Cosma, eşti trădător?” „Nu sunt.” Şi mai era unul, cel care plecase de la noi la Spionaj. „Atunci, cine poate să fie trădătorul? Cum au ieşit chitanţele? În mâna cui a fost dosarul?” Abia atunci, spune Vasilescu: „Pune pe listă încă unul... ” „Pe cine?” „Pe Pacepa!” „Păi, cum?!?” „Păi, zice, eu i-am dat dosarul.”

N-aveam nici un dubiu că de la Pacepa pornise. Am dres şi-am făcut un raport, ne-am lamentat. Era clar o chestiune de trădare, deci un om din interior care a trădat, iar obligaţia era clară: să verificăm. Cine să verifice? Nu noi, Contraspionajul, care cunoştea cazul. N-aveau decât să pună un grup special, condus de ministrul de interne. Nu! Nici vorbă! I s-a dat lui Pacepa să „verifice”! Da! Şi „a verificat ce a verificat”...

Călin Mihăescu: Pacepa a fost protejat de Lenuţa?

NEAGU COSMA: Au fost multe situaţii... Bine, el putea fi demascat şi erau documente multe, cel puţin zece-douăsprezece documente clare că el lucrează cu CIA, pe surse variate, dar toate se opreau. Nu avea nimeni voie să se ocupe de Pacepa. Un caz: la un moment dat s-a supărat Patilineţ, când era şef de secţie la Comitetul Central şi răspundea şi de Securitate şi de Armată, a dat el ordin la nişte subalterni „Măi, ia faceţi voi un referat în care să propuneţi scoaterea lui Pacepa.” Ştia el multe, era informat. Au făcut băieţii un referat cu totul în regulă, l-au prezentat lui Patilineţ, foarte argumentat în a demonstra vinovăţia lui Pacepa, iar Patilineţ zice: „Bun, dar părerea lui care este?” „Nu ştim, că este plecat afară.” „Cum este plecat afară?!” „Când i-am spus să ne întâlnim, a şi şters-o peste graniţă. Acum e plecat.” „Bine, aşteptăm să vină, să-l întrebăm şi pe el. Nu pot primi un document fără să aflu şi de la Pacepa o părere.” Când se întoarce Pacepa, după o săptămână, îi cheamă Patilineţ la el pe băieţii de la Securitate şi le zice: „Luaţi referatul acesta şi transformaţi-l din <dat afară> în <promovat>!” „Păi cum, tovarăşe Patilineţ?” „Ce să fac, uite: ăla a venit de afa-ră, s-a dus direct la coana Lea-na. Ce i-o fi adus de afară, ce i-o fi făcut, ce poveste i-o fi zis, că mi-a spus Elena: <Voi ce aveţi cu omul ăsta? A fost la mine, s-a plâns că voi îl urmăriţi, nu-ş’ ce vreţi de la el. Ia propuneţi o promovare, că eu vreau să-l facem ... aşa şi pe dincolo!>...” Şi în loc de dat afară, Pacepa s-a ales făcut şi mai mare. Iată aşa se explică... dezastrul Pacepa.

Rușii șicanau turiști români în clasice acțiuni de provocare

Vama Ungheni, mai 1988. Un exemplu de atitudine provocatoare din partea vameșilor sovietici. La un control de rutină se descoperă sume de bani și ceasuri electronice aflate în posesia unui grup de turiști români care pleca în excursie în URSS. Toată lumea neagă, iar sovietici îl iau la întrebări pe ghidul grupului. Clasicul joc operativ de-a șoarecele cu pisica. Vameșii sovietici erau „acoperiți” ai KGB, iar vameșul român era sursa Serviciului de Contrainformații Economice.

Era clar că fiecare știa cu cine vorbește. Vameșii ruși întreabă în mod constant de un anume ghid, fost șef al Serviciului de Pașapoarte, care nu mai apăruse demult cu grupuri de români. Fusese unul din oamenii lor de legătură, sau vroiau să dea un semnal Securității în legătură cu persoana lui? Nu rezultă din cuprinsul notei, dar aceasta are o savoare deosebită, lectura ei fiind necesară pentru a înțelege climatul real.

REZIDENT - în limbajul spionilor înseamnă un agent care operează într-o țară străină pentru o perioadă lungă de timp. Numai că în această notă este vorba despre foști cetățeni ai URSS, cel mai probabil mili-tari cu studii la Moscova, sau căsătoriți cu rusoiace. Sunt luați în urmărire in-formativă 9 persoane, pentru 3 dintre ele existând suspiciuni serioase care au dus la deschiderea unui dosar de urmărire informativă