Anunț trist despre Regele Charles. Cancerul se dovedește prea puternic

Anunț trist despre Regele Charles. Cancerul se dovedește prea puternicRegele Charles. Sursa foto Youtube

Regele Charles al III-lea, diagnosticat cu cancer, a fost spitalizat joi dimineața pentru câteva ore din cauza unor efecte secundare asociate tratamentului său. Potrivit unui comunicat emis de Palatul Buckingham, această spitalizare a fost o măsură de precauție, iar Regele s-a întors ulterior la Clarence House, reședința sa oficială, unde continuă să se recupereze.

Totodată, programul său de vineri a fost reprogramat, conform recomandărilor echipei medicale.

"A resimţit efectele secundare ale tratamentului"

Acest incident a determinat Casa Regală să transmită scuze oficiale către public și către cei afectați de amânarea angajamentelor regale.

”Regela Charles a trebuit să fie plasat sub observaţie la spital în această (joi) dimineaţa, după ce a resimţit efectele secundare ale tratamentului său împotriva cancerului.

Palatul Buckingham

Palatul Buckingham. Foto: pixabay.com

Majestatea Sa a revenit acum la Clarence House şi, ca măsură de preacuţie, cu aviz medical, programul de mâine (vineri) va fi de asemenea reprogramat.

Majestatea Sa le cere scuze tuturor celor care ar putea fi incomodaţi sau dezamăgiţi de această situaţie”, a comunicat Palatul Buckingham.

Natura exactă a cancerului de care suferă Regele Charles nu a fost dezvăluită niciodată, iar tratamentele aplicate - care ar putea include chimioterapie sau radioterapie - rămân necunoscute.

Și-a continuat activitatea

În aprilie 2024, la doar două luni și jumătate de la anunțul bolii, Charles și-a reluat angajamentele publice.

În octombrie 2024, Regele Charles (76 de ani), alături de Regina Camilla, a efectuat o vizită oficială de 11 zile în Australia și Samoa, participând la un summit al Commonwealth-ului.

Această călătorie a fost organizată într-un moment în care monarhul a făcut o pauză în tratament.

2024 a fost, de altfel, un an intens pentru sănătatea familiei regale. Anunțul cu privire la cancerul Regelui a fost urmat de vestea că Prințesa Kate a fost diagnosticată cu aceeași boală.

În martie 2024, aceasta a anunțat că se află în remisie, dar natura specifică a cancerului nu a fost niciodată detaliată public.