7 IANUARIE. O dată pe an, femeia care a marcat istoria României şi a născut în jurul ei legende, devenea cea mai bună actriţă, conştientă fiind de imaginea pe care trebuie să o ofere posterităţii.

"La mulţi ani, mult stimată şi iubită tovarăşă Elena Ceauşescu!"... Este urarea pe care "întâia femeie a ţării" o auzea din plin la fiecare 7 ianuarie din anii dictaturii comuniste. O urare cu care se obişnuise acest personaj căruia prezentul i-a adăugat şi alte valenţe necunoscute. Ziua de naştere a Elenei Ceauşescu părea la fel în fiecare an: o aniversare pregătită din timp, telegrame si scrisori de felicitare, cadouri extravagante... De fapt, ziua de 7 ianuarie era mult mai mult, era precum un film rar şi de colecţie, sau precum o piesă de teatru bună pentru un public restrâns. "Elena Ceauşescu a fost cea mai bună actriţă a mea", îşi aminteşte cineastul Pantelie Tuţuleasa, fost operator de film al familiei Ceauşescu. La 70 de ani s-a îmbrăcat în bej "7 ianuarie 1989, ora 10:30 dimineaţa, într-un studio de filmare al CC", rememorează Tuţuleasa. "Am găsit-o acolo, în aşteptare". Elena Ceauşescu se trezise de dimineaţă, în jurul orei 7:00, dacă nu chiar mai devreme. Nu era ceva neobişnuit pentru ea, dar mai ales la acest 7 ianuarie 1989 trebuia să fie în picioare cât mai repede: împlinea 70 de ani! "În acea dimineaţă, Elena Ceauşescu era îmbrăcată parcă în deux pieces de culoare bej. Nu îmi aduc aminte exact!", exclamă cineastul, intrigat că nu îşi mai aduce aminte exact cu ce obiect vestimentar din vasta garderobă aflată în casa din Mircea Eliade nr.50 era îmbrăcată: "E important! Acea garderobă, cât ar părea de absurd, e istorie". Vom intra şi în garderobă, deocamdată să rămânem la momentul "filmării aniversare". "Filmarea din acea dimineaţă nu a fost mai altfel decât filmările aniversare din alţi ani. Doar că ajunsese la apogeu, învăţase multe cu privire la imaginea ei. Era precum o actriţă profesionistă. Parcă realiza că este o imagine a timpului, o imagine a istoriei. Într-o fracţiune de secundă putea analiza care este imaginea pe care trebuie să o ofere. În faţa aparatului de filmat era o mare actriţă, în special ziua de naştere îi dădea o stare anume. Juca în propriul film, de ziua ei. Primea «indicaţii regizorale» sumare. Atât. Pe urmă viziona ce am filmat. Nu tot timpul. Iar dacă era vorba de obiecţii, nu le avea ea, ci el!". Filmul nu se retuşa: "Filmul trebuia făcut perfect şi pentru asta trebuia să… gândesc!". Decorul în care s-a filmat la 7 ianuarie 1989 era cam acelaşi ca în fiecare an: "Un birou cu un maldăr de dosare, dar un birou foarte ordonat. Cred că avea o vază cu flori. Îi plăceau lăcrămioarele, oricum avea tot timpul flori proaspete de la Codlea, plus cele pe care le primea". "Întotdeauna ea avea grijă cu îmbrăcămintea, avea grijă cu mersul, să nu se uite în jos, să nu se uite în lateral…Era preocupată aproape numai de ţinută, de haine! De fapt, garderoba lor vorbeşte clar despre timpul parcurs de ei. Se poate spune, însă, că acea garderobă este chiar ea, Elena Ceauşescu!“. În cuibul de cuci Mai dăinuie oare măcar o bucăţică din faţetele acestei femei prin dulapurile din Mircea Eliade nr.50 – colţ cu Primăverii, acolo unde se află “acel «palat» care reprezenta odihna lor" după cum spune Tuţuleasa? Acolo, în acea casă aflată pe strada Mircea Eliade acum e linişte şi singurătate. Doar păunii, păsările care ei îi plăceau atât de mult, bântuie nestingheriţi. Şi cucii... Deoarece dressing- ul – o cameră cam cât un apartament, plină cu dulapuri băgate în perete, care găzduieşte garderoba comună a soţilor Ceauşescu (sau, mai bine zis, ce a mai rămas din ea) este zugrăvită toată cu singuratica pasăre, multiplicată la infinit. Până şi pe tapiţeria scaunelor. "«Camera Cucilor», sau «La cuci», aşa-i spune", subliniază personalul administrativ care continuă încă să se mire, după atâţia ani, de bizareria acestei case. În dulapul cu pălării – vizibil nepurtate, vedetă este pălăria Dior (se pare că Elena Ceauşescu nu a purtat nici măcar o dată această pălărie). În dulapul cu pantofi sunt aproximativ trei perechi cu tălpile aproape tocite... În rest, multe haine amestecate, al cărui rost nici nu se mai ştie, având parcă 1.000 de feţe. "Întocmai ca şi ea, conchide Pantelie Tuţuleasa într-un mod aproape apoteotic: "Probabil istoria va rezolva cumva problema celor 1.000 de feţe ale acestei femei, de fapt ale acestei familii. Tot ce a fost în faţa aparatului meu de filmat trebuia tratat egal. Pe Elena Ceauşescu am tratat-o egal. Elena Ceauşescu s-a născut de undeva, nu era nimic şi, într-o bună zi, a ajuns în rolul unei femei care, în final, este în toate jocurile posibile... O zeiţă cu picioare de lut"... RĂGAZ Un moment de pauză la felicitări, alături de Nicu - fiul preferat PERSONAJ Femeie de telenovelă Anul 1989 reprezenta pentru Elena Ceauşescu momentul de glorie al "carierei" sale politice. Timpul apariţiilor stângace în public trecuse, o dată cu "saltul" soţului ei, Nicolae Ceauşescu, în politica de deschidere internaţională. De când începuse să iasă în lumea largă, persoanele specializate în ale înfrumuseţării veneau deja, preţ de vreo câteva aniversări bune, în Mircea Eliade nr.50 – colţ cu Primăverii, chiar la domiciliul preţioasei cliente. La 7 ianuarie 1989 acest personaj, în fond femeie ca de telenovelă, nu avea timp pentru bilanţurile pe care oricum aveau grijă alţii să le contabilizeze, deoarece avea ceva mai important de făcut: să "joace" în filmul aniversar, realizat pentru fondul special. ÎN DOI Le era cel mai bine... CITIȚI ȘI:

• EXCLUSIV EVZ. Ce a spus Elena Ceauşescu despre Ion Iliescu
• Elena Ceauşescu a pus un Renoir în garajul casei, unde s-a udat de la ploaie