Efectele pandemiei. Cea mai mare scădere a speranței de viață după Al Doilea Război Mondial
- Ovidiu Drugă
- 21 iulie 2021, 14:17
Decesele provocatec de pandemia Covid-19 au provocat cea mai mare scădere a speranței de viață din ultimele decenii.
Speranța de viață în Statele Unite a scăzut cu un an și jumătate în 2020, potrivit Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor. Evident, cea mai mare parte din vină o poartă coronavirusul.
Potrivit calculelor, COVID-19 a contribuit cu 74% la scăderea speranței de viață de la 78,8 ani în 2019 la 77,3 ani în 2020, potrivit Centrului Național pentru Statistici de Sănătate.
Cea mai mare scădere înregistrată în Al Doilea Război Mondial. Cel mai mare declin a fost înregistrat în anii celui de Al Doilea Război Mondial, când speranța de viață a scăzut cu 2,9 ani între 1942 și 1943.
Scădere record în unele comunități
Comunitățile hispanice și afro-americanii au înregistrat cele mai mari scăderi. Pentru afro-americani, speranța de viață a scăzut cu 2,9 ani, de la 74,7 ani în 2019 la 71,8 în 2020.
Hispanicii SUA - care au o speranță de viață mai lungă- au înregistrat o scădere de nu mai puțin de 3 ani de la 81,8 ani în 2019 la 78,8 ani în 2020. Bărbații hispanici au înregistrat cel mai mare declin, cu o scădere de 3,7 ani. COVID-19 a fost responsabil pentru 90% din declinul speranței de viață în rândul hispanicilor.
Drogurile și criminalitatea au și ele un rol
Creșterea deceselor prin supradoză de droguri a fost, de asemenea, un factor în scăderea speranței de viață. Peste 93.000 de persoane au murit din cauza supradozelor de droguri în 2020. Acesta este cel mai mare număr raportat într-un singur an. Alte cauze de deces care au contribuit la scădere au fost creșterea numărului de omucideri și decesele cauzate de diabet și boli hepatice cronice.
Luna trecută, un studiu publicat în British Medical Journal a analizat datele privind speranța de viață pentru SUA și le-a comparat cu datele privind speranța de viață din alte 16 țări cu venituri ridicate. Studiul a constatat că scăderea speranței de viață din SUA din 2018 până în 2020 a fost de 8,5 ori mai mare decât scăderea medie în țările similare. Iar în SUA cele mai puternice scîderi s-au întregistrat în rândul grupurilor minoritare,. ,„Nu am văzut o scădere ca aceasta de la cel de-al doilea război mondial. Este o scădere îngrozitoare a speranței de viață", a declarat autorul studiului, Steven Woolf, de la Școala de Medicină a Universității Virginia Commonwealth, citat de site-uil National Public Radio.