E groaznic ce ne face sarea în exces! Cei care nu respectă limita cad ca spicele. Studiu

E groaznic ce ne face sarea în exces! Cei care nu respectă limita cad ca spicele. Studiu

Mare atenție la sarea pe care o consumați zilnic! Dr. Stephen Juraschek, profesor asistent la Harvard Medical School (facultate a Universității Harvard din Boston, Massachusetts, SUA), studiază sodiul și hipertensiunea arterială și a descoperit cât de periculoasă este sarea în exces pentru sănătatea noastră. În SUA, problemele de sănătate generate de consumul exagerat de sare reprezintă principala cauza de deces în rândul americanilor.

Astfel, reputatul profesor universitar atrage atenția că nu adaugă niciodată sare în mâncarea pe care o consumă acasă sau în restaurante. Și nu adaugă sare în nicio rețetă când gătește. Face asta pentru că știe foarte bine care este legătura dintre sare, tensiunea arterială ridicată și bolile de inimă, care reprezintă principala cauză de deces a bărbaților și femeilor americane.

Cu toate acestea, continuă să depășească limita zilnică recomandată de 2.300 miligrame de sodiu. La această situație ajunge pentru că mânâncă în oraș sau adăugă ingrediente procesate sau preparate în mesele pe care le pregătește.

Unul dintre ele este sosul pentru salată. „Am găsit sosuri pentru salate în care o singură porție (două linguri) conținea peste 23% din valoarea zilnică de sodiu″, a declarat Dr. Stephen Juraschek.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Cei mai mulți dintre pacienții mei nu adaugă sare la masă, dar nu realizează că legumele la conserve, chiflele și pieptul de pui sunt printre cele nocive din SUA″, a spus el.

De ce pieptul de pui? Pentru că sarea este adăugată în procesul de fabricație pentru a umfla pieptul de pui astfel încât să pară mai mare și mai apetisant. De fapt, sursele ascunse de sodiu sunt peste tot în alimentația noastră, a declarat Dr. Janet Woodcock, comisarul interimar în cadrul US Food and Drug Administration.

„Cine s-ar gândi la pâine? Și totuși, pâinea este una dintre cele mai mari surse de sodiu pe care le consumă oamenii″, a spus Woodcock în cadrul unei conferințe de presă. „Sosul de roșii, mazărea, pâinea, sosul de salată… Nu peste mult timp, întreaga ta masă va avea sare ascunsă în ea și este foarte greu acum pentru oameni să gestioneze asta pe cont propriu.″

Recomandări voluntare stabilite

Woodcock și echipa sa de la FDA au anunțat miercuri că doresc să ajute oamenii să își gestioneze consumul de sare. Prin urmare, au cerut patronilor din industria alimentară să reducă în mod voluntar nivelul de sodiu în 163 de categorii de alimente procesate, ambalate și preparate. Practic, cele mai consumate.

 

„Obiectivele urmăresc scăderea aportului mediu de sodiu de la aproximativ 3.400 de miligrame (mg) la 3.000 mg pe zi, adică o reducere de aproximativ 12%, în următorii 2,5 ani″, a transmis FDA într-un comunicat în care a confirmat recomandările finale.

Cu toate acestea, în urmă cu cinci ani, agenția a emis un proiect de îndrumare care stabilea un nivel mult mai mic: 2.300 de miligrame, adică aproximativ o linguriță de sare de masă. Aceasta este limita zilnică recomandată stabilită de ghidurile nutriționale federale și de Asociația Americană a Inimii (persoanele cu risc ridicat de hipertensiune ar trebui să consume 1.500 de miligrame de sare/zi).

În ciuda faptului că a aplaudat acțiunea FDA ca fiind un „pas înainte″, AHA a declarat că ținta de 3.000 mg/zi stabilită pentru producători nu este suficient de scăzută.

„Scăderea în continuare a sodiului la 2.300 mg ar putea preveni aproximativ 450.000 de cazuri de boli cardiovasculare, ar câștiga 2 milioane de ani de viață ajustați în funcție de calitate și ar economisi aproximativ 40 de miliarde de dolari în costuri de asistență medicală pe o perioadă de 20 de ani″, a declarat AHA într-un comunicat.

Woodcock a declarat că FDA a stabilit nivelurile mai ridicate de 3.000 de miligrame pentru a ajuta publicul. Așadar, producătorii ar trebui să renunțe voluntar la preferința pentru alimentele cu un conținut mai ridicat de sare.

Experții au îndoieli

Oare va funcționa? Experții care au vorbit cu CNN au fost sceptici. „Prima problemă este că este voluntară (n.r. – recomandarea FDA). Companiile alimentare nu trebuie să îi acorde nicio atenție″, a declarat cercetăoarea în domeniul nutriției, Marion Nestle. Ea este autoarea a numeroase cărți despre politica și marketingul alimentar, inclusiv a cărții Unsavory Truth: How Food Companies Skew the Science of What We Eat, din 2019.

„Nu este clar că recomandările voluntare au fost utile″, a spus Juraschek, arătând un studiu pe care l-a realizat și care arată că în SUA, consumarea alimentelor sărate a crescut în ciuda apelului din 2016 al FDA pentru ca producătorii de alimente să reducă nivelul de sodiu.

„Nu cred că producătorilor cu care am vorbit le place ideea de a face rău oamenilor, dar când se confruntă cu cheltuielile din cauza schimbării proceselor industriale, cred că un mandat voluntar ar putea să nu ofere suficientă energie de activare pentru a face o diferență″, a spus el.

„Aș susține că schimbarea nu ar trebui să fie amânată. FDA și agențiile guvernamentale trebuie să fie mai agresive în ceea ce privește furnizarea de limite obligatorii pentru sarea din alimente, precum și în ceea ce privește solicitarea unor etichete de avertizare mai transparente″, a adăugat el.

Consumatorii trebuie să fie responsabili

Woodcock a declarat că acțiunile industriei vor fi monitorizate în următorii ani și dacă este necesar, ar putea fi luate măsuri suplimentare. „Este o acțiune importantă de monitorizare″, a declarat fostul director al CDC, Dr. Tom Frieden.

„Noua îndrumare de astăzi a FDA este un prim pas important″, a mai precizat Frieden, președinte și director executiv al organizației americane Resolve to Save Lives.

„Un prim pas este doar atât, un prim pas. Va fi esențial ca FDA să urmărească respectarea de către industrie a acestor recomandări voluntare și, dacă industria nu reușește să ia nici măcar aceste măsuri modeste de reducere a sodiului, atunci vor fi necesare etichete de avertizare obligatorii și alte acțiuni″, a scris Frieden, conform editioncnn.com.

Deși recunosc dificultatea de a citi etichetele nutriționale și de a înțelege nivelul de sodiu din alimentele pe care le cumpără, Woodcock și echipa sa au făcut apel în mod repetat la consumatori să contribuie la efortul de a reduce sarea din dieta americană.

„Ne bazăm cu adevărat pe faptul că publicul va cere aceste (alimente cu conținut scăzut de sodiu) și va fi pozitiv în privința lor, deoarece acest lucru ne va ajuta să ne îndreptăm spre o aprovizionare cu alimente mai sănătoase″, a declarat Susan Mayne, care conduce Centrul pentru siguranța alimentară și nutriție aplicată al FDA.

Soluția: produse cu mai puțină sare

Până când acțiunile guvernului și ale producătorilor vor coincide pentru a crea produse cu mai puțină sare - și pentru a face mai ușor de găsit sarea în alimentele care ne sunt servite - există acțiuni pe care oamenii le pot întreprinde pentru a-și reduce dependența de sare.

Vestea bună este că nu durează chiar atât de mult - doar câteva săptămâni - pentru ca papilele gustative ale unei persoane să se adapteze la consumul mai redus de sare, a spus Juraschek.

O modalitate de a face asta este adoptarea dietei DASH, care înseamnă Dietary Approaches to Stop Hypertension (Abordări dietetice pentru oprirea hipertensiunii). S-a demonstrat în studii că aceasta reduce tensiunea arterială ridicată, chiar și la persoanele cu hipertensiune rezistentă (tensiune arterială ridicată care nu poate fi controlată în ciuda utilizării a trei medicamente diferite).

Planul de masă DASH include patru până la șase porții de legume și alte patru până la șase porții de fructe; trei porții de produse din cereale integrale; două până la patru porții de produse lactate fără grăsimi sau cu conținut scăzut de grăsimi; și câteva porții de carne slabă și nuci, semințe și leguminoase în fiecare zi.

Sfaturi pentru a reduce sarea din dietă

Examinați etichetele nutriționale - în afară de sare, pe etichetă ar putea fi folosiți termeni precum glutamat monosodic (MSG, comun în mâncarea chinezească), citrat de sodiu, alginat de sodiu și fosfat de sodiu.

Familiarizați-vă cu sursele comune. Alimentele cu cele mai ridicate niveluri de sare includ pâinea și chiflele, pizza, sandvișurile, mezelurile, supele, șaormele chipsurile, popcornul, biscuiții, puiul, brânza și omletele.

Nu mai folosiți solnița. Asta ajută, chiar dacă cea mai mare parte a aportului de sodiu provine din alimentele procesate. Încercați să condimentați mâncarea fără sare. „S-a demonstrat că această strategie reduce aportul de sodiu″, a spus Juraschek.

Cereți informații nutriționale la restaurante și încercați să evitați antreurile cu exces de sodiu. Evitați să mâncați în oraș consumând mai multe fructe și legume proaspete și congelate instantaneu.

Amintiți-vă că un obiectiv zilnic pentru adulți este de numai o linguriță de sare sau 2.300 miligrame. Pentru copiii mai mici de 14 ani, este chiar mai puțin: de la 1.500 până la 1.900 miligrame pe zi sau aproximativ o treime dintr-o linguriță.