E gata raportul toxicologic. Probleme pentru George Mihăiță. Actorul avea o alcoolemie uriașă în noaptea accidentului

E gata raportul toxicologic. Probleme pentru George Mihăiță. Actorul avea o alcoolemie uriașă în noaptea accidentului

Actorul George Mihăiță, care în urmă cu două luni și jumătate a produs un accident de circulație în Capitală are de ce să se teamă. A fost prezentat raportul privind alcoolemia artistului la acel moment. 

Astfel, probele de sânge recoltate în seara accidentului și procesate la Institutul de Medicină Legală ar indică o alcoolemie uriașă: de peste 2,5 la mie. Așa că directorul Teatrului de Comedie riscă până la 5 ani de închisoare.

Rezultate defavorabile actorului

Accidentul a avut loc pe 30 iunie, seara, pe Bulevardul Basarabia din Capitală. George Mihăiță a pierdut controlul volanului, a lovit o mașină parcată, apoi a fost proiectat într-un refugiu de tramvai. Polițiștii și-au dat seama că urcase la volan după ce băuse alcool.

Chiar în seara accidentui, actorului George Mihăiță i-au fost recoltate, la IML, două probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei: prima la 22.35, cealaltă o oră mai târziu. Iar rezultatele nu îi sunt câtuși de puțin favorabile artistului. Prima ar fi indicat o alcoolemie de 2.56 la mie, cealaltă de 2.37, anunță stirileprotv.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mai mult decât dublu față de cât arătase etilotestul. Mihăiță avea atunci o alcoolemie de 1,05 la mie în aerul expirat. Și cum a depășit limita de 0.80, până la care era doar contravenție, actorul în vârstă de 72 de ani, va fi urmărit penal.

Ce a spus atunci alcooltestul

Accidentul a avut loc pe 30 iunie în jurul orei 21. George Mihăiță conducea maşina pe Bulevardul Basarabia din Capitala în momentul în care a pierdut controlul volanului.

Actorul în vârstă de 72 de ani avea o alcoolemie de 1,05 mg pe litru în aerul expirat. Martorii spun că acesta ar fi refuzat iniţial să fie verificat cu alcooltestul, dar în cele din urmă poliţiştii l-au convins. Apoi l-au condus la Institutul de Medicină Legală, pentru recoltarea de probe biologice.

Într-un comunicat de presă, Poliția Capitalei informa atunci, că: „în jurul orei 21:20, conducătorul unui autovehicul în vârstă de 72 de ani, care se deplasa pe Bd. Basarabia, când a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 86 a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat in coliziune cu un autovehicul staționat, lovind totodată și refugiul STB”.

George Mihăiță este directorul Teatrului de Comedie din anul 2002.