E bun, dar nu merge bine. Cardul de sănătate, mai mult blocat. Pacienții, lăsați cu ochii în soare
- Dana Lascu
- 5 iulie 2016, 00:00
Sunt săptămâni când cardul pică și de trei ori, apoi rămâne blocat în jur de două ore. La fiecare astfel de problemă, până la 10 pacienți rămân neconsultați sau nu primesc rețetă, susțin medicii din București. Culmea e că, deși funcționează teoretic de un an, de sistemul cardului de sănătate nu avea cine să aibă grijă. Abia săptămâna trecută, după trei licitații, Casa de Asigurări de Sănătate a reușit să găsească o firmă - una creată de Sebastian Ghiță - care să facă mentenanța cardului
Colegiul Medicilor din Municipiul București (CMMB) a realizat un sondaj, în rândul membrilor săi (cei 14.000 de medici din Capitală), „sub forma unui chestionar, pentru a cunoaște pozițiile membrilor săi, pe care Colegiul le va susține în fața autoritaților și a societății”, a explicat prof. dr. Cătălina Poiană, preșe dintele CMMB. Respondenții au fost în egală măsură doctori cu cabinete de medicină de familie, dar și din ambulatoriu și din spital.
La întrebarea cât de frecvent se blochează sistemul informatic pentru cardul de sănătate, 58% dintre ei au declarat că se confruntă cu 1-3 astfel de cazuri pe săptămână.
52% spun că blocajul durează două ore. Aproape 50% dintre respondenți susțin că din cauza blocajului nu pot consulta, în medie, 1-5 pacienți, iar 27%, între 5-10 pacienți.
Nu pot elibera rețete sau valida servicii
49% dintre repondenți au declarat că din cauza blocării sistemului nu au putut elibera rețete și trimiteri, în medie, pentru 1-5 pacienți, iar 30%, pentru 5-10 pacienți. De asemenea, 45% dintre medici susțin că ulterior le-au fost validate doar parțial serviciile efectuate în sistem offline, iar 16% că nu le-au fost validate deloc. Și atunci când merge sistemul sunt probleme. În medie, validarea cardului durează 5 minute, spun circa 50% dintre respondenți, deși, pentru a-și putea face toate consultațiile, medicii de familie, spre exemplu, au doar 15 minute pentru fiecare pacient care le bate la ușă.
„E imposibil să te încadrezi în timp! În 15 minute n-ai timp nici să întrebi pacientul ce îl doare. Când să mai validezi și cardul, când să emiți rețeta? Sistemul, în sine, e bun, pentru că ai avea acces la toate datele pacientului și statul vede exact ce servicii faci, dar funcționarea lui e incredibil de proastă”, ne-a explicat un medic de familie din București. Potrivit sondajului CMMB, 62% dintre medici sunt de părere că sistemul informatic trebuie îmbunătățit, aproape un sfert cer să fie angajat personal tehnic, iar 11% să crească la 20 de minute timpul alocat unei consultații.
Mentenanța cardului, făcută de firma înființată de Sebastian Ghiță
Deși cardul de sănătate a fost lansat anul trecut în vară, abia săptămâna trecută, după trei licitații, CNAS a reușit să dea unei firme contractul de mentenanță pentru el și pentru Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS). Marele câștigător, ales după modelul „prețul cel mai mic”, este SC Team Net Internaţional SA, o firmă înființată și controlată, până în 2012, de Sebastian Ghiță. Acesta, după ce a fost ales în Parlament, a anunţat că şi-a vândut toate acţiunile. Pentru mentenanța cardului, firma va primi 14,8 milioane lei fără TVA (față de o valoare estimată de CNAS de 18,8 milioane lei fără TVA), iar pentru mentenanța PIAS - 7,5 milioane lei fără TVA (față de estimarea de 8,4 milioane lei fără TVA). Contractele pe trei ani vor fi semnate pe 11 iulie.
Ministrul Cristian Ghinea a anunțat că a făcut o plângere penală la DNA în cazul unui contract suspect
Firmă „abonată” la stat
Team Net este o firmă „abonată” la contracte cu statul. Între 2011 și 2015, firma a încasat aproape 60 de milioane de euro, după ce a câștigat 26 de licitații organizate de 17 autorități. Săptămâna trecută, ministrul fondurilor europene, Cristian Ghinea, a intrat în conflict cu deputatul Sebastian Ghiţă, pe care- l acuză că ar controla, prin interpuși, firmele la care spune că a renunțat și cu care a câștigat contracte, din fonduri europene, de 750 de milioane de lei. Sebastian Ghiţă a negat acuzațiile şi a declarat că se gândeşte să îl dea în judecată pe ministru. Ba chiar i-a trimis acestuia o scrisoare publică, în care spune că și demnitarul ar fi beneficiat de contracte cu autoritățile publice, în valoare de 4,7 milioane de euro și-i cere să dea explicații privind legăturile sale cu alte firme „abonate” la contracte cu statul.