După Ponta, Vâlcov! România rămâne fără încă un „doctor”. „Motivul este tot plagiatul”
- Ionel Sclavone
- 15 iulie 2020, 11:33
Fostul consilier de stat în Guvernul PSD, Darius Vâlcov, a rămas fără titlul de doctor după ce ministrul Monica Anisie a semnat ordinul prin care acesta a fost anulat.
Ministrul Educatiei, Monica Anisie, a declarat că fostul ministru și consilier de stat PSD, Darius Vâlcov și-a pierdut titlul de doctor, după ce a semnat ordinul prin care a fost anulat.
„Da, astăzi (marți- n.red.) am semnat acest ordin. Motivul este tot plagiatul”, a declarat Monica Anisie.
Acuzațiile de plagiat la adresa lui Darius Vâlcov vizează teza de doctorat a acestuia, intitulată „Perfecționarea managementului financiar al întreprinderii în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană”.
Lucrarea a fost elaborată și susținută de Darius Vâlcov, în anul 2008, la Academia de Studii Economice din Bucuresti. Ulterior, experții au descoperit că lucrarea prezentată de Darius Vâlcov include aproximativ 80 de pagini de texte copiate din alți autori, fără ca acestea să fi fost citate conform normelor academic și fără a indica sursele.
În urma analizei cazului, Comisia de lucru a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) a arătat 23% din teza de doctorat a fostului strateg al PSD reprezintă preluare integrală sau parţială din alţi autori. Drept urmare, Comisia de lucru a propus retragerea titlului de doctor în cazul lui Darius Vâlcov.
Și președintele Pro România, Victor Ponta și-a pierdut titlul de doctor în drept după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv cererea prin care fostul premier a solicitat anularea ordinului ministrului Educaţiei prin care i-a fost retras titlul științific, în anul 2016.
Pe 1 august 2016, ministrul Educaţiei la acea vreme, Mircea Dumitru, a semnat ordinul de retragere a titlului ştiinţific de doctor în drept în cazul lui Victor Ponta. Ordinul ministrului Educaţiei a venit ca urmare a deciziei luate de CNATDCU în data de 27 iulie 2016, prin care s-a confirmat că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat.
„Se retrage titlul ştiinţific de doctor în domeniul drept acordat domnului Ponta V. Victor Viorel de către Universitatea din Bucureşti, conferit prin Ordinul ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 5.663 din 15.12.2003”, se arăta în actul administrativ semnat de Mircea Dumitru.
L-au năucit pe Ponta! Nu va uita toată viaţa decizia ÎCCJ. Marţi, 3 ceasuri rele