Dumitru Buzatu, lăsat acasă după denunțul la DNA. Era în arest, pentru șpaga de un milion

Dumitru Buzatu, lăsat acasă după denunțul la DNA. Era în arest, pentru șpaga de un milionDumitru Buzatu. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

În urma unei hotărâri pronunțate de Tribunalul Vaslui, Dumitru Buzatu, care era în arest preventiv din septembrie 2023, poate fi cercetat pentru faptele sale în arest la domiciliu.

Cu toate acestea, verdictul instanței nu este încă final și poate fi contestat. De altfel, hotărârea nu este executorie, așa că fostul președinte al CJ Vaslui va rămâne în arestul preventiv până la o decizie definitivă în acest caz.

Decizia poate fi contestată în curs de 48 de ore.

Dumitru Buzatu poate fi cercetat în arest la domiciliu

„În baza art. 348 raportat la art. 207 Cod procedură penală, verifică şi constată legalitatea măsurii arestului preventiv, luat faţă de inculpatul Buzatu Dumitru, în prezent aflat în Penitenciarul Vaslui, prin Încheierea nr.70/DLF din data de 23.09.2023 pronunţată în dosarul nr. 1886/89/2023 al Tribunalului Vaslui (mandat de arestare preventivă nr. 16/UP din 23.09.2023). În temeiul art. 242 raportat la art. 218, 220 Cod procedură penală, înlocuieşte măsura arestului preventiv dispus prin Încheierea 70/DLF din data de 23.09.2023 pronunţată în dosarul nr. 1886/89/2023 al Tribunalului Vaslui (mandat de arestare preventivă nr. 16/UP din 23.09.2023), faţă de inculpatul Buzatu Dumitru, cu măsura arestului la domiciliu”, se arată în minuta instanţei, potrivit News.ro.

În cazul în care va fi transferat în arest la domiciliu, Dumitru Buzatu este obligat să se prezinte în fața judecătorului de cameră preliminară ori de câte ori este solicitat și să evite orice contact cu expertul Radu Judele și cu martorii implicați în dosar.

Instanța

Sursa foto: Arhiva EVZ

Fostul președinte al CJ Vaslui, cercetat pentru luare de mită

La data de 23 septembrie 2023, Tribunalul Vaslui a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile împotriva lui Dumitru Buzatu, sub acuzația de luare de mită.

Acesta a fost prins în flagrant în timp ce primea 1.250.000 lei de la un om de afaceri.

Cu toate acestea, fostul președinte al CJ Vaslui a contestat decizia. Mai târziu, Curtea de Apel Iași a respins contestația depusă de avocatul său.

Dumitru Buzatu

Dumitru Buzatu. Sursa foto: Vremea Nouă

De asemenea, în intervalul 8 mai - 7 septembrie 2023, în timp ce deținea funcția de președinte al Consiliului Județean Vaslui, Buzatu este suspectat că ar fi solicitat, indirect, un procent de 10% dintr-o sumă aproximativă de 3.000.000 euro de la același om de afaceri.

Această sumă reprezenta contravaloarea lucrărilor realizate de firma deținută de acesta.