Opinii
Dublul în politica românească. Domnii Karner și Predoiu sunt una și aceeași persoană. România, țara lașilor care nu aruncă steagul.
Sursa foto: Arhiva EVZ Dublul în politica românească. ”Răul cel mai mare este să ieși din rândul celor vii înainte de a fi murit” - Seneca. La asta mă gândeam când dintr-un teanc de cărți așezate frumos lângă zid, într-un anticariat stradal care a scăpat ca prin minune ”hingherilor” care au făcut din Piața Unirii din Cluj un benign teritoriu idiotizat, de piatră cubică, mi-a făcut cu ochiul cotorul unei cărți cunoscute.
Dublul în politica românească. ”Incident la Antares”, a lui Erico Verissimo. Tocită la colțuri, cu coperta pătată, semăna leit cu cea pe care o citisem eu, cu multă vreme în urmă… Am cumpărat-o, m-am așezat la o terasă și în timp ce lumea trecea pe lângă mine am frunzărit-o amintindu-mi-o ca pe o lectură minunată, singura salvare în anii mizeriei comuniste.
Am cumpărat cartea, deși știam că n-o s-o recitesc, ci o s-o ”depozitez” alături de altele, undeva în raza vizuală, pentru a-i vedea din când în când cotorul…
Dacă ai ieșit, ca cetățean și, evident, ca Om din rândul celor vii înainte de a fi murit, oare în ce te transformi? Trăim mai grotesc ca în Verrisimo. Dacă părinții și bunicii noștri au trăit drame, noi, dezinvolt, am trăit și trăim nimicnicește, mizerabil.
Oamenii încearcă să și stabilească un preț în bani și să se cumpere pe ei înșiși… Nu mai consideră o datorie să rămână fideli, în propria lor piele, să rămână ei…
„Generalul Galtieri și doamna Tatcher sunt aceeași persoană”
Abia după întâlnirea dlui Cătălin Predoiu cu Gerhardt Karner am înțeles ce înseamnă cu adevărat ”patriotismul economic” de care vorbea Marcel Ciolacu, strategia d-sale în programul de guvernare. Adică un set de politici care să susțină economia națională în contextul piețelor mondiale. Dar mai cu seamă, am înțeles ”tema dublului” în politica României de 30 de ani încoace.
“Era important să resetăm puţin jocul, să îl abordăm constructiv prin prisma unor interese comune pe care le avem, cum ar fi protecţia împotriva migraţiei, protecţia frontierelor, dar şi în perspectiva unor interese comune din punct de vedere economic. Am discutat şi acest lucru cu ministrul austriac. (…) Trebuie să încerci să înţelegi ce vrea partea cealaltă, ce problemă are cu tine sau cu alţii.
Il ascultam pe d-l Predoiu spunând toate acestea senin și abia atunci am înțeles de ce s-a secretizat, recent, documentul care consfințea prelungirea cu încă 15 ani a acordului de concesiune către OMV, așa cum dezvăluia site-ul Realitatea PLUS, într-o la fel de secretizată ședință de Guvern.
La un moment dat, după declararea războiului Malvinelor, Borges îl întreabă pe Alberto Maguel: ”De ce crezi că nimeni n-a observat că generalul Galtieri și doamna Tatcher sunt aceeași persoană?
„Tema dublului este, în ultimii 30 de ani, foarte prezentă în politică”
Așa și cu România. Tema dublului este, în ultimii 30 de ani, foarte prezentă în politică. Anume, este mai mult decât vizibil că politicienii români se dedublează, luând chipul, înfățișarea și gândurile străinilor celor care vor să ne spolieze.
Pe dată am știut că, de fapt, domnul Predoiu este aceeași persoană cu domnul Karner. Nu mai exista nici un dubiu. E așa cum spunea hâtru fostul premier, Mihai Tudose:
Noi le dăm pădurile, iar ei, austriecii ne iau gazul!
”Incident la Antares” este un roman aparent ”greu” - după tipicul cunoscut al sud-americanilor care dezvaluie atit savoarea locală braziliană, cât și convingerile politice, etice sau religioase ale autorului..
Înainte de „incidentul“ senzațional al învierii misterioase a celor șapte morți, în ziua de 13 decembrie 1963, izbucnește grevea generală. Era, spune Verissimo, o atmosfera tensionata. „Plutea peste oraș o atmosfera ca de sfirsit al lumii“- scrie Verrisimo. În timpul grevei mor șapte oameni (Dona Quiteria, un avocat, un cizmar, un profesor, o prostituată, un pacifist si un bețiv), însa aceștia nu pot fi îngropați din pricina hotăririi greviștilor de a interzice orice acțiune, inclusiv înmormântările.
„Morții se întorc în sicrie”
Cele șapte cadavre învie și pornesc din cimitir spre Antares să-și încheie socotelile începute înaintea morții sau să conteste nedreptatea care li s-a făcut la moarte. În timp ce morții continuă să-și facă dreptate, orașul este cuprins de teroarea vederii cadavrelor, de mirosul insuportabil al celor șapte trupuri umane aflate in putrefacție, de pericolul posibilei ciume, dar și de bârfele mondene.
Între cele două lumi se aduc acuzații grave. Morții și viii nu pot ajunge la o înțelegere, ba, mai mult, pătrunderea uneia în cealaltă produce dezbinare și suferință.
Aceasta pare a fi concluzia romanului până în momentul în care morții hotărăsc să pună capăt haosului și să se întoarcă în sicrie…
Dar dacă un scriitor român și ar pune mintea să scrie despre țara noastră un asemenea roman cred că i-ar fi greu, deși atmosfera de ospiciu și moarte din România ar putea oferi un material de inspirație încă și mai bogat ca cel din romanul susmenționat…
„Și ce le vor răspunde guvernele de azi și de peste timp?”
”Incidentul la Antares” pătrunde în spațiile cele mai ascunse, smulge măști și întoarce adevărurile, ca pe niște cărți de joc, pe față. Ne-ar prinde bine un astfel de scriitor să ne supună unui examen de conștiință colectivă. Dar cel mai greu ar fi faptul că acel curajos român va trebui să-și înceapă cartea (după modelul lui Verissimo), în cazul nostru, cu domniile fanariote.
Ar fi o carte în care, în final, toți morții României ar ieși din morminte și i-ar întreba pe politicieni simplu, unde sunt resursele țării, cele pe care Dumnezeu a hotărât să ni le dea, pentru propășirea neamului? Unde sunt pădurile, unde ne este industria, fabricile, cărbunele, gazul? De ce ați secretizat vânzarea României? De ce distrugeți acum, agricultura României, doar ca să pozați în fața Bruxell-ului în ”salvatorii” Ucrainei? Se vor întreba aceștia.
Și ce le vor răspunde guvernele de azi și de peste timp? Asta va sta în măiestria scriitorului să ne fie dezvăluit…
„Niscaiva hotărâri secrete în favoarea Austriei”
Aderarea României la spaţiul Schengen „rămâne o prioritate pentru perioada următoare”, a susținut, marți, președintele Klaus Iohannis, fără a detalia ce înseamnă concret „perioada următoare”, deși cancelarul și ministrul de Interne din Austria au anunțat că Viena se opune în continuare primirii României în spațiul european de liberă circulație.
Aderarea României la spațiul Schengen rămâne o prioritate pentru perioada următoare. Mai ales în actualul context, este nevoie de cooperare loială pe baze constructive și de consolidarea unei Uniuni fără fragmentări în interiorul său.Față de toate acestea, avem așteptarea legitimă de la toți partenerii noștri europeni să demonstreze solidaritate.
Ce va însemna, așadar, acțiunea României în ”perioada următoare” - despre care vorbea președintele?
După experiențele României cu spațiul Schengen se poate presupune că ar mai fi nevoie de ceva ”coeziune”. Adică niște privatizări de 2 lei, sau niscaiva hotărâri secrete în favoarea Austriei, sau a altor ”prieteni” coezivi ai României…
„Din oasele noastre să răsară un răzbunător!”
Dacă acel scriitor care se va încumeta să pună într-un roman România anilor pe care ăi trăim își va aminti de Eneida, atunci va cita ”Ex ossibus ultor!”, versul lui Virgiliu”, IV, 625
Exoriare aliquis nostris ex ossibus ultor” („Din oasele noastre să răsară un răzbunător! Sau, în caz că nu, își va aminti poezia cu același nume a lui George Coșbuc, publicată în 1893 în volumul Balade și idile. ”Și-atunci, cu fulgerul tovarăș,/Ieși-va mortul împărat,/Și-n iadul lor, de-unde-au plecat,/S-or prăbuși tiranii iarăș.
Nu există popoare vinovate. S-a pus această problemă și in legatură cu Germania. Dacă nu suntem în Schengen - cum probabil nici nu vom fi - asta nu se datorează poporului român. Pentru asta nu există decât niște oameni vinovați.
Îmi amintesc că în timpului Campionatului Mondial de fotbal, un comentator bine documentat a povestit o întâmplare cutremurătoare. Juca echipa Tunisiei - și juca bine. Într-un context anume, a povestit comentatorul TVR, la un meci anterior al celuia pe care îl vedeam, naționala Tunisiei jucase în prima repriză foarte slab, fără chef, fără tragere de inimă, punând în pericol calificarea la C.M.
„La noi, nici un politician nu are, din nefericire, curajul antrenorului tunisian…”
La pauză, când de deobicei antrenorii supărați întră în vestiar, urlă și ceartă jucătorii, antrenorul naționalei n-a făcut nimic din toate acestea. Nu a urlat, nu a certat pe nimeni. A intrat în vestiar și în mijlocul celor 11 fotbaliști care așteptau muștruluiala i-a privit calm pe fiecare în ochi și a scos de sub haină steagul Tunisiei, pe care l-a aruncat pe podea, în mijlocul lor. Apoi a ieșit din vestiar, fără a le fi adresat vreun cuvânt. Așa se face că după pauză fotbaliștii tunisieni au jucat magistral, au întors rezultatul care le era defavorabil și au câștigat meciul.
La noi, nici un politician nu are, din nefericire, curajul antrenorului tunisian…
O soluție pentru a căpăta ”lumina” care să ne facă să înțelegem ceeace trăim o prevedea celebrul scriitor brazilian Erico Verissimo. ”Întotdeauna am socotit că cel mai mic lucru pe care-l poate face un scriitor, într-o epocă de violență și nedreptăți ca a noastră, este să-și aprindă lampa și să lumineze realitatea lumii sale, înpiedicând s-o cuprindă întunericul, favorabil hoților și ucigașilor... Dacă n-avem lampă electrică, să nu aprindem mucul de lumină sau, în ultimă instanță, să dăm foc necontenit la chibrituri, ca semn că nu dezertăm de la post. ”
Plutea peste oras o atmosfera ca de sfirsit al lumii Erico Verissimo - ”Incident la Antares”.
Recomandările noastre
