Au fost sute de mii de oameni, români şi de alte naţionalităţi, care, în anii comunismului, şi-au încercat norocul la graniţe. Căutau să iasă din ţarcul comunist, din ţările Europei de Est, pentru a ajunge în Occident şi a începe o viaţă nouă în libertate. Numai că legile din statele lor îndreptau armele grănicerilor spre interiorul ţării, nu spre exterior, aşa că mulţi dintre cei care au încercat să fugă, trecând ilegal frontierele, au sfârşit ucişi. Evenimentul zilei vă prezintă o serie de mărturii despre reuşită şi eşec, despre fenomenul frontierist din România şi Europa de Est, o lecţie de istorie niciodată predată în şcoli şi un subiect încă ignorat la nivel ofi cial. Un fragment de istorie recentă care este doar amintit într-unul dintre cele mai importante instrumente în procesul condamnării crimelor comunismului, „Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România”.

Cu toate că nu găzduieşte un Grand Prix din Marele Circ şi nici nu are vreun pilot pe grila de start a Formulei 1, România are un reprezentant de seamă în lumea F1. Otmar Szafnauer conduce de doi ani echipa de Formula 1 Racing Point, însă nu a uitat de unde a plecat și cum au fost primii opt ani din viață petrecuți în România.

De altfel, inclusiv prima sa experienţă legată de lumea Formulei 1, desigur, păstrând proporţiile, a avut-o în România, pe la 4-5 ani, când a testat un Go kart, notează cotidianul american The New York Times.

Născut la Semlac

Bărbatul născut în localitatea Semlac, județul Arad, la 13 august 1964, spune într-un interviu acordat cotidianului ungar Nemzeti Sport că anii petrecuți în România i-au marcat viața. „Anii , 60 în Semlac au fost frumoși pentru mine. Noi mâncam ce produceam în grădina noastră. Lapte primeam de la vecini, aveam ouă de la găinile noastre și mulți pomi fructiferi. Deci am amintiri frumoase de acolo. Aveam un câine cu care mă jucam, cu bicicleta ajungeam peste tot în satul în care fiecare cunoștea pe fiecare. Eram cam 40% germani, 50% români și 10% maghiari. Tatăl meu este german și mama româncă”, povestește Otmar Szafnauer pentru publicaţia din Ungaria.

Amintiri din comunism

Interdicțiile impuse de regimul comunist au rămas adânc întipărite în sufletul său. „M-a marcat foarte puternic o întâmplare. Eram în clasa I sau a II-a la școala generală și voiam sa devin pionier cu cămașă albă și cravată roșie. Aveam vreo șapte ani și nu înțelegeam atunci care e miza, dar daca mă gândesc mai bine și acesta era un mijloc artificial de marketing al regimului comunist. Din fiecare clasă, trei copii, adică primii trei la învățătură, puteau fi făcuți pionieri mai repede decât ceilalți, astfel încercau să ne motiveze, că acest rang e o onoare și o mândrie. M-am zbătut mult să fiu eu printre primii trei și, în momentul în care am reușit, am și primit cravata roșie. M-am dus acasă și i-am arătat cu mândrie tatălui meu. El mi-a scos-o și mi-a zis să o dau înapoi a doua zi celui care mi-a dat-o”, își amintește Otmar.

Probleme

Recunoaște că tatăl său nu a fost niciodată un simpatizant al regimului Ceaușescu. „Nu agrea deloc sistemul. Știa ce se întâmplă și suferea pentru fiecare josnicie și nu mi-a permis să fiu pionier. Anul următor am plecat în Statele Unite ale Americanii și nu am mai fost niciodată pionier. Străbunicul meu a părăsit Imperiul Austro-Ungar la sfârșitul anilor 1800 și s-a mutat în SUA. Când s-a dus la ambasada ungară a fost întrebat care îi este numele. A spus că Josef Safnauer, însă oficialul de la ambasadă i-a pus litera „z” după „s”, din cauza pronunției în maghiară, și am devenit toți Szafnauer. Bunicul meu s-a născut la New York, însă familia a hotărât să se întoarcă în Europa, iar tatăl meu s-a născut în actualele granițe ale României. Nu era nimeni preocupat de cetățenii pe atunci, așa că el a prins Al Doilea Război Mondial în calitate de cetățean american stabilit în România. După război s-a trezit că regimul comunist nu îl lasă să părăsească țara, în ciuda numeroaselor solicitări de plecare definitive. După ce a epuizat toate variantele legale, a ales să fugă din țară, însă a fost prins la graniță și condamnat la închisoare”, povestește Szafnauer.

Aşadar, tatăl lui avea să poarte „ştampila” de trădător de ţară, aplicată tuturor celor care încercau să părăsească „ţarcul comunist” şi care eşuau în tentativa lor, aspru pedepsită, de altfel, de legislaţia regimului comunist.

Tatăl, în închisoare

El dă asigurări că nu e scenariul niciunui film, ci exact așa s-au petrecut lucrurile în realitate. „Nu mi-am vizitat tatăl în închisoare fiindcă nu mi s-a spus adevărul. Mama mi-a spus că este într-o delegație în străinătate pentru formare profesională. Eu am crezut-o, însă în sat se spuneau multe lucruri pe care nu ar fi trebuit să le aud”.

 

În ţara tuturor posibilităţilor

Acolo, în America, în 1982 a avut posibilitatea să urmărească o cursă de Formula 1, şi s-a „virusat” definitiv.

În plus, tatăl unuia dintre vecinii săi din Detroit obişnuia să participle la curse de maşini. Otmar a avut ocazia să admire maşinile pe care acesta le folosea în astfel de concursuri. L-au fascinat şi l-au determinat să facă dintr-o pasiune o profesie.

După ce a absolvit Wayne State University, a obținut și o diplomă de masterat la Universitatea Detroit. În 1986 s-a angajat la Ford Motor Company, devenind rapid persoana responsabilă pentru programele Ford din SUA. În paralel a urmat și școala de șoferi Jim Russel Racing și a debutat în Formula Ford în 1991.

După șapte ani a devenit director în cadrul echipei de Formula 1- British American Racing. După negocieri eșuate cu Jaguar Racing, s-a alăturat echipei Honda în 2001, devenind în scurt timp vicepreședinte al Honda Racing și membru cu putere de decizie în consiliul echipei Honda F1.

În 2009 a fost atras de proiectul celor de la Force India, contribuind decisiv la ascensiunea continuă a

echipei: locul 7 (2010), locul 6 (2011, 2013, 2014), locul 5 (2015) și de două ori locul 4 (2016 și 2017). În 2013, Szafnauer a devenit membru în USF2000 Hall of Fame, în semn de recunoștință pentru contribuția sa în motorsport în ultimii 20 de ani.

Nu poate uita meleagurile natale

Recunoaște că se întoarce mereu cu drag pe meleagurile natale. „Profit de Marele Premiu al Ungariei și dau mai mereu o fugă în satul natal. Venim și de Crăciun. Am încă rude la Semlac. La sfârșitul perioadei comuniste au fost mulți germani care au emigrat în Germania, dar au fost și unii care s-au întors la Semlac. Vărul meu are o locuință de vară acolo și vine anual din Munchen. Pe el și pe rudele române le vizitez de obicei. Eu am învățat un lucru în viață: pentru succes trebuie să muncești din greu. Regimul comunist nu se ghida după acest mesaj. Regimul promova lenea și le transmitea oamenilor că oricât ar munci tot atât vor primi ca și ceilalți. Urmarea umană logică a fost o majoritate leneșă. M-am lovit cu adevărat de acest aspect în SUA, care în anii , 70 era cu adevărat țara tuturor posibilităților”.

Cum ar fi fost dacă...

Nu de puține ori se gândește cum ar fi arătat viața sa dacă nu ar fi reușit să părăsească România. „Sunt conștient că viața mea ar fi putut fi influențată decisiv de două momente cheie. Primul, dacă aș fi rămas în România până la maturitate, nici nu știu ce s-ar fi întâmplat, ce mi-ar fi adus viitorul. Al doilea moment a fost cel în care trebuia să alegem între Germania de Vest și SUA. Consider că, și dacă eram doar un copil de opt ani, am avut un rol determinant în convingerea tatălui meu să aleagă SUA. Să nu credeți că ne-a fost ușor. Nu vorbeam niciunul engleză, așă că vă puteți da seama cum au fost primii ani. Tata era hotărât să plecăm din SUA în Germania, însă, spre norocul meu, nu și-a mai pus planul în aplicare”, a mai spus Otmar Szafnauer.

În calitate de director general al echipei de Formula 1 Racing Point, echipa lui Szafnauer ocupă înaintea MP al Ungariei locul 7 la constructori (31 de puncte), piloții săi fiind abia pe locul 12 (canadianul L. Stroll), respectiv 16 (maxicanul S. Perez).

 

Vizita lui Nixon

2 august 1969. Una de referinţă, pentru România. În acea zi Richard Nixon ajungea pentru a doua oară la București. Prima dată fusese în 1967, când era doar candidat la Președinția SUA.

Dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu îl primise cu onorurile rezervate unui șef de stat, iar Richard Nixon îi era recunoscător pentru că vizita din 1967 îl ajutase să pledeze în campania electorală pentru renunțarea la confruntarea dintre lumea occidentală și cea dominată de URSS, aminteşte rfi.ro.

Acum, în 1969, Richard Nixon revenea în România în calitate oficială. Vizita președintelui american avea și rolul de a sublinia aprecierea Occidentului democratic față de faptul că, în 1968, Nicolae Ceaușescu se opusese și condamnase invazia sovietică în Cehoslovacia, menită să înăbușe Primăvara de la Praga, adică încercarea comuniștilor cehoslovaci de a introduce reforme liberale în țara lor.

Președintele american a fost întâmpinat cu entuziasm de românii strânși pe străzile Bucureștiului pentru a-l saluta pe liderul lumii libere.

Ei sperau într-o schimbare în bine în România. Speranțele lor au crescut, în 1971, când Nicolae Ceaușescu i-a întors vizita în Statele Unite ale Americii. Însă, după puțin timp, Richard Nixon avea să demisioneze în urma Afacerii Watergate.

Vizita președintelui Nixon a avut o importanță deosebită pentru familia și viitorul lui Otmar Szafnauer.

„În cadrul vizitei oficiale, Nixon s-a înțeles cu Ceaușescu să li se permită plecarea din țară tuturor persoanelor cu cetățenie americană. Era vorba de vreo 40 de familii. Aveam opt ani când într-un final am putut pleca în SUA. Ne-am stabilit în Detroit, unde m-am îndrăgostit de mașini, am devenit inginer-constructor și ulterior m-am alăturat Formulei 1”, adaugă el.