DUA LIPA, Tiesto, Fatboy Slim, vedetele festivalului NEVERSEA de la Constanța
- Feri Predescu
- 26 aprilie 2017, 19:44
Prima ediție a festivalului Neversea, organizat la Constanța în perioada 7-9 iulie de creatorii Untold va aduce artiști de renume între care Dua Lipa, Tiesto, Fatboy Slim, Afrojack. Organizatorii anunță că mii de fani au cumpărat deja abonamente pentru marele eveniment artistic de pe plajă la care sunt așteptați peste 100.000 de spectatori.
Primii 21 de artiști care au răspuns invitației de a performa la prima ediție a festivalului Neversea din Constanța au fost anunțați, astăzi, de organizatori. Cântăreața Dua Lipa, acum în mare vogă, vine pentru prima dată în România. La cei doar 22 de ani are colaborări muzicale cu mari artiști internaționali, cum ar fi Martin Garrix și Sean Paul, dar are și nominalizări și premii importante în industria muzicală. “Be the one”și“Scared to be lonely”vor răsuna live, la vară, la Neversea.
I se vor alătura Tiësto, Fatboy Slim, Afrojack, Sam Feldt, KSHMR, Benny Benassi, Nicky Romero, Fedde Le Grand, Ferry Corsten, Tujamo, Lost Frequencies, Danny Avila, Rudimental, Wilkinson, Foreign Beggars, Netsky, Zeds Dead, DubFX, Mike Perry și Klangkarussell.“Alături de ei urmează să se alăture line-up-ului și alți artiști internaționali care vor ajunge în vară, la cel mai mare festival de la malul Mării Negre, Neversea”, potrivit Ioanei Chifor, managerul de comunicare al festivalului.
Doi dintre cei mai mari DJ ai lumii, legendarul Tiësto și Afrojack au confirmat prezența la festivalul după ce, anul trecut, 80.000 de oameni i-au aclamat si i-au aplaudat ore în șir la festivalul Untold. Începând de astăzi sunt disponibile 5000 de abonamente la prețul de 225 de lei plus taxe, care pot fi cumpărate de pe www.neversea.com.Primele abonamente au fost puse în vânzare la începutul lunii aprilie și, în mai puțin de trei săptămâni, peste 10.000 de fani și-au luat deja abonamentul pentru festivalul Neversea, spun organizatorii.