Drone neidentificate au survolat ruta avionului lui Zelenski, înainte de aterizarea în Dublin

Drone neidentificate au survolat ruta avionului lui Zelenski, înainte de aterizarea în DublinVolodimir Zelenski. Sursă foto: Facebook

Avionul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a fost vizat luni seara de patru drone militare neidentificate, care au pătruns într-o zonă de interdicție aeriană și au zburat exact către ruta pe care urma să ajungă aeronava sa la Dublin, informează The Journal.

Drone neidentificate au survolat ruta avionului lui Zelenski

Potrivit relatării, avionul lui Zelenski a aterizat cu puțin timp înainte de ora estimată, evitând doar la limită momentul în care dronele au ajuns în punctul în care aeronava trebuia să apară, incidentul fiind consemnat în jurul orei locale 23:00. Ulterior, UAV-urile au survolat o navă a marinei irlandeze trimisă discret în Marea Irlandei pentru vizita oficială.

Surse citate de publicația irlandeză afirmă că dronele ar fi decolat din nord-estul Dublinului, posibil din zona Howth, și au rămas în aer timp de aproximativ două ore. Anchetele aflate în desfășurare urmăresc să stabilească dacă acestea au pornit de pe uscat sau de pe o navă din apropiere. În prezent, nu există informații despre operatori sau despre locul în care UAV-urile au ajuns după incident.

Dronele militare pot îndeplini numeroase funcții, însă faptul că luminile acestora erau aprinse a ridicat semne de întrebare în rândul forțelor de securitate, care iau în calcul varianta unei încercări deliberate de a afecta sosirea aeronavei prezidențiale.

Comisarul Garda, Justin Kelly, a fost informat încă din primele ore ale dimineții de marți, iar miniștrii irlandezi ai justiției și apărării au fost puși la curent ulterior. Nu este cunoscut dacă delegația președintelui ucrainean a fost informată în același timp.

Dronă rusească, prăbușire Florești

Sursa foto: IGP

Ipoteza unui atac hibrid

Incidentul este similar altor situații petrecute recent în Europa, în contextul în care incursiunile cu drone au determinat închiderea aeroporturilor din Bruxelles și Danemarca și au generat preocupări serioase de securitate. Specialiștii irlandezi au constatat că aparatele observate erau de dimensiuni mari, costisitoare și de specificații militare, ceea ce ar putea indica un posibil atac hibrid.

Conceptul de război hibrid presupune tactici militare și non-militare – inclusiv operațiuni cu drone, atacuri informatice, sabotaj sau campanii de dezinformare – menite să destabilizeze adversarul fără declanșarea unui conflict deschis. Potrivit sursei citate, dronele nu au reușit să se apropie de avionul lui Zelenski și au trecut ulterior la survolarea navei irlandeze LÉ William Butler Yeats.

Comandanții navei au ales să nu doboare dronele, iar vasul nu dispunea de tehnologia necesară pentru a le neutraliza. Există informații conform cărora un avion al Corpului Aerian Irlandez patrula zona, însă acesta nu a intervenit. Capacitatea de reacție era oricum redusă: echipamentele portabile ale poliției nu puteau atinge distanța la care se aflau dronele, iar singurele mijloace defensive ale navei erau mitralierele. De asemenea, LÉ Yeats nu are capacitate radar aeriană.

Cel mai probabil, UAV-urile au fost observate vizual de echipaj, luminile lor fiind vizibile pe cerul întunecat.

Ce tip de dronă ar fi survolat avionul lui Zelenski

Pentru vizita lui Zelenski, Autoritatea Aeronautică Irlandeză (IAA) a instituit o zonă de excludere aeriană pentru drone în Dublin și împrejurimi. Forțele irlandeze suspectează că UAV-urile erau quadcoptere, un tip de dronă cu patru elice ce permite staționarea într-o poziție fixă.

O reuniune de nivel înalt între An Garda Síochána, Forțele de Apărare și oficiali responsabili de securitatea națională a fost convocată miercuri pentru a examina cazul. Vizita președintelui ucrainean s-a desfășurat fără alte incidente, însă plecarea sa a fost realizată printr-o procedură specială de decolare pentru a minimiza expunerea la riscuri similare.

Situația din Dublin vine după episoade recente în care un roi de drone a determinat închiderea aeroportului din Bruxelles și a creat probleme în Danemarca în luna septembrie. În Olanda, armata a fost nevoită să deschidă focul asupra unor drone într-o situație similară.

În incidentul din Irlanda, nu s-a considerat că UAV-urile formau un roi, ci acționau independent, ceea ce sugerează operarea de către patru piloți diferiți. Evenimentul are loc la scurt timp după ce The Journal a dezvăluit îngrijorări privind vulnerabilitățile sistemului de securitate irlandez înainte de preluarea președinției Consiliului UE.

Reacțiile oficiale ale instituțiilor irlandeze

Forțele irlandeze de Apărare au declarat: „Din motive de securitate operațională, nu comentăm detaliile niciunui incident presupus. Cu toate acestea, sprijinul Forțelor de Apărare pentru operațiunea de securitate, condusă de AGS (An Garda Siochána, n.r.), a fost implementat cu succes în mai multe moduri, ducând în cele din urmă la o vizită sigură și reușită a președintelui Zelenski în Irlanda.”

Un purtător de cuvânt al An Garda Siochána a precizat că „în general și fără a comenta vreun incident particular, orice incident de acest fel care are loc în apele irlandeze este de competența Forțelor de Apărare.”

Ministerul irlandez al Apărării a refuzat să ofere comentarii.