Drepturile TV ale Mondialului de fotbal, un joc periculos, care poate ruina. De ce caută Antena 1 să vândă meciuri
- Nicolae Comănescu
- 17 ianuarie 2026, 20:44

Antena 1 a dat marea lovitură pe piața media a ultimilor an. Achiziția făcută în 2024 părea a fi conectarea la o conductă cu bani. Tranzacția a fost istorică pentru România. Începând cu Mondialul din 1990, toate edițiile World Cup s-au văzut la TVR. Dar, Televiziunea Publică nu a mai avut forța financiară să intre în jocul drepturilor TV.
Antena 1 a intrat într-un joc extrem de costisitor
Unul care a crescut de la ediție la ediție și a devenit tot mai scump. În condițiile în care numărul meciurilor a crescut odată cu numărul participantelor. De la 24, la 32, iar acum la 48. În cartea „Fault! Lumea secretă a organizației FIFA”, vorbește despre șocul pe care l-au avuto oficialii forului mondial după turneul găzduit de SUA în 1994. Atunci când au cerut un studiu de piață și au constata cât de valoroase erau drepturile de televizare ale Mondialelor.

Campionatul Mondial de fotbal 2026. Sursa foto: FIFA
Audiența fiind uriașă, și interesul televiziunilor a fost întotdeauna la cote maxime. Cu TVR pe linie moartă, Antena 1 a dus o mar ebătălie cu PRO TV. Deținătorul drepturilor a venit la București. S-au organizat două licitații, ambele fără rezultat. Apoi, cei de la Antenă au plusat. Condiția pusă de deținător a fost legată și de achiziționarea Mondialului din 2030. Așa că „la pachet”, postul patronat de familia Voiculescu ar fi plătit aproximativ 40 de milioane de euro, conform informațiilor golazo.ro.
TVR nu are bani
Însă, calculele care vizau încasările le-au dat bătăi de cap angajaților Antenei. În această săptămână s-a vorbit despre propunerea făcută către TVR, pentru tranzacționarea mai multor partide. Dar, prin vocea Adrianei Săftoiu, directorul Televiziunii Publice, nu se poate vorbi despre nicio achiziție. TVR încă nu are buget, iar suma de 5 milioan de euro, chiar 8, conform celor de la golazo este mult prea mare.
Multe meciuri vor fi la ore fără interes publicitar
O problemă a competiției din SUA, Canada și Mexic este legată de ora României, „imposibilă” a multor meciuri. Care se vor juca la 04.00, 05.00 sau 07.00 dimineața. Intervale orare deloc ofertante pentru publicitate, chiar și în condițiile în care este vorba despre cel mai urmărit eveniment sportiv alături de Jocurile Olimpice de vară. În plus, o eventuală ratare a calificării naționalei la Mondial, ar îndepărta publicul care nu este fidel fotbalului și se uită la meciuri doar ocazional.