Actualitate
Dramele femeilor care au scăpat de violența din familie. O victimă: „M-a bătut de mi-a făcut capul valuri”
După bătăi crunte, restricţii şi tensiuni, sute de femei din Capitală au reuşit să evadeze din căsnicii violente. Victimele susţin că, de cele mai multe ori, se ajută singure. Câteodată sar şi vecinii.
Cristina, o tânără de 35 de ani, din Bucureşti, a trăit peste zece ani fără perdele şi fără covoare în casă, pentru că fostul ei soţ nu voia să dea bani pe ele. Nici scaune n-aveau, ca să n-aibă unde să stea musafirii închipuiţi, închipuiţi pentru că, oricum, nimeni n-avea voie să intre la ei în casă. Până să se nască băieţelul lor, aveau două farfurii întinse, două adânci, două tacâmuri, iar ea gătea într-o singură tigaie, pentru că, în viziunea bărbatului, toate acestea erau mai mult decât suficiente. Odată cu naşterea băiatului, soţul s-a îndurat să mai cumpere câte un rând din fiecare. Până la abuzul fizic, Cristina a suportat ani întregi de restricţii materiale, deşi soţul ei câştiga mult peste medie. Amândoi au studii superioare, iar pe Cristina n-a lăsat- o niciodată să muncească. Aşa credea el – că viaţa restrictivă, primitivă din punct de vedere material – cu pâine şi apă pe masă la prânz - este cea mai sănătoasă. Presiunea asupra psihicului femeii a fost însă capitală. Când l-a anunţat că cere în instanţă separarea, au început bătăile. Totul s-a încheiat când, într-o seară, a strâns-o atât de tare de gât, că ea deja închisese ochii, gândindu-se că n-o să-i mai deschidă vreodată. Au trecut câteva luni de când divorţul celor doi a fost pronunţat. Procesul de partaj e însă pe rol. În tot acest timp, Cristina a mers la consiliere psihologică, la terapii de grup, chiar a stat într-un adăpost pentru femeile abuzate. Noua lege împotriva violenţei domestice ar ajuta-o: agresorul putea fi evacuat din casă, pentru ca mama să rămână locuiască în siguranţă, cu copilul. Trei centre – două fundaţii şi Patriarhia Telefoanele centrelor care oferă asistenţă femeilor abuzate în familie zbârnâie încontinuu. Cererile sunt atât de multe, că se fac liste de aşteptare pentru adăposturi. E cât se poate de cinic să-i spui unei femei că, dacă se-ntâmplă să fie bătută în afara orelor de program ale centrelor( 9.00-17.00), trebuie să găsească soluţia de avarie – să meargă la un cunoscut, la o rudă, pentru că fundaţiile nu te pot primi în toiul nopţii. Sau să sune la 112. Pe lângă centrul pus la dispoziţie de Patriarhia Română, prin asociaţia Diaconia, alte două asociaţii non-guvernamentale iau în grijă neveste disperate. Primesc pat, pernă şi garanţia că nimeni nu le mai trezeşte noaptea ca să le ia la palme, dar şi faptul că nimeni din echipa de consiliere nu va sufla o vorbă despre cine sunt ele, unde lucrează sau alte informaţii cu ajutorul cărora ei legitimează o victimă. "Nu ştiam că există astfel de servicii" Cristina n-avea voie să iasă din casă, nici cât să facă piaţa. Oricum, la piaţă n-ar fi avut ce să caute, pentru că bani n-avea niciodată pe mână. El plătea şi raţionaliza tot: de la blidul cu mâncare până la hârtia igienică. Femeia, o mărunţică blondă cu ochii albaştri–verzui, urlă şi spune cât era de umilitor să-i cumpere o jumătate de varză, pentru că bărbatul ei considera că e suficient. Alteori o ţinea flămândă cu zilele, cu frigiderul gol. Momentul suprem al dispărării era atunci când îi trebuiau bani pentru lucrurile ei: "Dacă aveam nevoie de tampoane, trebuia să mă rog de el trei zile ca să-mi cumpere. Aşa umilitor! Şi mă rugam. Şi spunea că nu-mi dă. Şi-mi repeta cât de important este că el are bani şi că poate să mi-i dea, dar nu-mi dă, că aşa vrea el. Doi ani l-am rugat să-mi ia o geacă de iarnă. Ieşeam afară în bluză de trening, mă vedea şi nu spunea nimic". Până să ia decizia de a divorţa, femeia n-a ştiut că femeile abuzate de soţi pot apela, gratuit, la serviciile unor organizaţii de profil. Ajutor din partea familei – adică mama şi sora sa – n-a prea avut. Considerau că ar fi o ruşine să divorţeze. "Pentru mama, faptul că nu mă bătea atunci era liniştitor. Şi în viziunea ei trebuia să fiu fericită că nu mă bate. Dar începusem să cad într-o depresie, pentru că n-aveam pe nimeni. Zece ani eu numai cu el vorbeam. Mă făcuse să mă simt o incapabilă şi o proastă". SLĂBICIUNE Agresorul îşi face victima dependentă de el Psihologii fundaţiei spun că un prim pas al abuzului este că agresorul îşi face victima dependentă de el. Îi induce sentimentul de nesiguranţă, mai ales când cuplul are copii. Aşa s-a întâmplat şi cu ea. Îi era teamă că, de una singură, n-avea cum să supravieţuiască. Când a îndrăznit să-i spună bărbatului că vrea să-şi caute de muncă, i-a repetat încontinuu că nu ştie să facă nimic, că e "o căsnicuţă bucătăreasă". Claudia Bădica, psihologul şi asistentul social al fundaţiei care se ocupă cu apărarea drepturilor femeilor abuzate, spune că în capul unei victime pot con vieţui şi obişnuinţa de a sta cu un agresor, dar şi dorinţa de a pleca dintr-o astfel de relaţie. Primul pas – evaluarea psihologică La un moment dat, apare "picătura care umple paharul" – este clipa în care femeile hotărăsc să apeleze la ajutor, influenţate sau nu de prieteni ori rude.
Femeile care sună la telefoanele fundaţiei povestesc, printre lacrimi, ce li se întâmplă acasă. Sunt întrebate despre abuzuri, apoi li se face o primă programare la psiholog. Planul de urgenţă La această întâlnire, se întocmeşte o fişă de evaluare – date despre problemele de sănătate ale partenerilor, natura violenţelor, situaţia lor materială, resursele victimei. Cu cât situaţia de acasă este mai gravă, cu atât mai repede se face "planul de urgenţă". "Asta înseamnă că le învăţăm să-şi pună nişte bani deoparte, oricât de puţini. Pot fi ăia cinci lei din restul de la pâine. Să-şi ducă nişte haine la o rudă, să-şi caute un loc unde să stea o noapte în caz de urgenţă şi să se ferească să stea în casă în încăperi precum bucătăria sau baia – locuri unde sunt multe colţuri şi unde, de regulă, au loc agresiunile", explică Claudia Bădica. În cazul în care victima n-are unde să locuiască dacă a plecat de acasă, fundaţia pune la dispoziţie o casă cu adresă secretă, unde poate sta o perioadă de la o lună la şase luni. Femeile stau singure "Vin deja de acasă cu nişte tensiuni şi au nevoie de odihnă şi de linişte. Dacă ar împărţi camera cu altcineva, este posibil să se creeze conflicte şi nu asta ne dorim", mai spune Claudia. Articolul continuă în pagina următoare cu mărturia cutremurătoare a unei victime a violenței domestice
Recomandările noastre
