O familia de români care trăiește în UK este distrusă. Fetița de numai doi ani, Crisina Banciu, și-a pierdut viața după ce a făcut febră și a început să vomite, în ciuda faptului că a fost sub observația medicilor de două ori.
Acum, părinții micuței vor să se facă dreptate și au dat în judecată spitalul Princess Royal University din Londra, unde Cristiana a fost internată la începutul lunii ianuarie.
„Într-o duminică blestemată, fetiţa mea a făcut febră mare. Pe la 3 jumate, 4 dimineața, m-am trezit şi am văzut că are febră. I-am dat o pastilă şi am aşteptat 30 de minute ca să văd daca scade febra. Pentru că nu a scăzut, am dus-o la urgenţe împreună cu soţul meu. Când am ajuns la urgenţe, fetiţa a vomitat, dar nimeni nu se panica, pentru ei era normal ca un copil cu febră să vomite. Au consultat-o şi au zis că are început de bronşită. Ne-a dat antibiotic şi ne-a trimis acasă”, a povestit Georgiana, mama fetiței, citată de Observator.
Părinții fetiței de 2 ani au avut încredere în medicii de la Princess Royal University și au urmat sfaturile lor, dar starea de sănătate a Cristianei nu s-a îmbunătățit, ci dimpotrivă.
„Am ajuns acasă, i-am dat fetiţei să mănânce şi pastilele pe care ni le-a dat doctorul şi am pus-o la somn. Între timp, fetiţa s-a simţit din nou rău. A început să tremure şi mi-a zis că îi este foarte frig şi a început să se învineţească. Am început să mă panichez şi l-am sunat pe soţul meu. A venit sora mea şi am dus fetiţa din nou la urgenţe”, a relatat mama română.
Copilul, trimis de la un spital la altul
Micuța noastră conațională avea febră peste 41 de grade și parcă a simțit că avea să fie ultima dată când își va vedea părinții, fiindcă a făcut un gest plin de iubire față de ei.
„Am ajuns la spital şi m-au trimis la pediatrie pentru că avea temperatura 41.5. M-au pus să aştept 10 minute în sala de aşteptare. Între timp, fetiţa a început să vomite şi sa se simtă şi mai rău. A început să facă convulsii. Soţul meu a luat-o de la mine, iar fetiţa ne-a luat pe amândoi de gât şi ne-a zis că ne iubeşte. În acel moment, medicii i-au dat un cocktail de pastile ca să îi scadă febra. Ne-am urcat în salon ca să se odihnească. La un moment dat a început să vomite în somn”, a mai adăugat Georgiana, potrivit jurnalemigrant.ro.
Potrivit sursei citate, Cristiana a fost transferată apoi la King’s College Hospital NHS din Londra, dar medicii nu au reușit să-i salveze viața, în ciuda eforturilor depuse.
Mama fetiței spune că fetița a intrat în moarte clinică și era ținută în viață numai de aparate, iar la un moment dat ea și soțul ei au fost nevoiți să ia dureroasa decizie de a deconecta-o de la aparate.
Părinții români consideră, însă, că medicii britanici nu au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a le salva fetița, motiv pentru care au decis să-i tragă la răspundere pentru indiferența lor.