Rezerva de aur a României rămâne la Londra. „Legea Dragnea” a fost respinsă
- Mihnea Talau
- 27 aprilie 2021, 13:46
„Legea lui Dragnea”, prin care fostul lider al PSD dorea repatrierea rezervei de aur în ţară, a fost respinsă, marți, de Camera Deputaților. S-au înregistrat 173 de voturi „pentru”, 131 de voturi „împotrivă” şi o abţinere.
Problema rezervei românești de aur, administrată de Banca Națională a României, a fost permanent un motiv de dispută între politicieni și bancheri.
Deputații au dat votul pe cererea de reexaminare a Legii pentru modificarea art.30 din Legea nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, lege care are ca obiect de reglementare depozitarea întregii rezerve de aur a României în ţară şi introducerea unui termen de maxim 20 de zile pentru ca BNR să prezinte Parlamentului şi Guvernului un raport privind situaţia rezervelor internaţionale şi cauzele care au condus sau care pot conduce la o diminuare a rezervelor naţionale.
România păstrează în Banca Angliei 63 de tone de aur
Propunerea legislativă a fost iniţiată de foştii parlamentari Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae, iar la data de 20 noiembrie 2019, preşedintele Klaus Iohannis a cerut reexaminarea.
România păstrează în Banca Angliei 63 de tone de aur, iar la BNR mai sunt 40 de tone. Dacă legea ar fi trecut, 95% din cantitatea aflată în Anglia urma să fie adusă în țară.
În cadrul dezbaterilor care au avut loc în plen, deputatul PSD Oana Florea a susţinut că România plăteşte pentru depozitarea aurului la Londra şi nu câştigă nimic, considerând această discuţie una de interes naţional.
„Este o dezbatere mai veche. (...) Este adevărat, rezervele naţionale ale României, în acest moment, în proporţie de 60%, se află la Londra. În prezent, noi avem în jur de 100 de tone de aur, 61 se află acolo, ţara noastră nu câştigă nimic de pe urma acestui depozit. (...) Noi, practic, plătim cam 300.000 de lei pe an pentru că depozităm acest aur. Este o discuţie mai largă, care se poate face. 60% este cam mult, poate am putea să diminuăm. (...) La un moment dat, Ceauşescu a plătit datoriile externe ale României ajungând chiar la 7 tone - aveam la un moment dat”, a spus Oana Florea.
Proiectul este împotriva intereselor naționale și „nelegal”
Deputatul liberal Dan Vîlceanu a afirmat că proiectul este unul împotriva intereselor naţionale şi totodată „nelegal", pentru că încalcă tratatele europene.
„Acesta este un proiect care a intrat în dezbatere şi care a fost introdus în atenţia publicului pe vremea când PSD făcea politica Dragnea şi este important să vedem acum dacă PSD continuă politica Dragnea sau şi-au mai revizuit punctele de vedere. Acest demers de a repatria parte din aurul depozitat la Londra este un proiect împotriva României, pentru că, primul lucru care s-ar întâmpla, ar scădea credibilitatea ţării noastre în faţa partenerilor europeni, a instituţiilor financiare internaţionale şi a investitorilor", a susţinut deputatul PNL, care a atras atenţia şi asupra costurilor enorme ale repatrierii aurului de la Londra.
Liderul deputaţilor AUR, George Simion, a solicitat retrimiterea proiectului la comisii, propunere respinsă de deputaţi.
„Nu contează atât de mult cine a iniţiat acest proiect de lege, e vorba de suveranitatea naţională. (...) Este o discuţie care trebuie purtată indiferent de iniţiator iar opţiunea noastră este că actuala marjă de 60% din rezervele de aur ale ţării trebuie redusă", a afirmat Simion.
Deputaţii PSD au susţinut retrimiterea proiectului la comisii, după cum a anunţat liderul grupului, Alfred Simonis.
„Indiferent de necesitatea unui aviz al Băncii Centrale Europene, trebuie să ne amintim că aurul este al României, este aurul nostru şi evident că, dacă trebuie să facem acea cerere, putem să o şi facem. Costurile de repatriere pot fi mari, dar costurile de depozitare le plătim în fiecare an", a opinat Simonis.
Liviu Dragnea, cuiul lui Pepelea
Liderul deputaţilor USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, a amintit că legea este iniţiată de fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea şi i-a invitat pe social-democraţi „să se rupă" de acesta.
„Domnilor de la PSD, cred că ar fi timpul să vă rupeţi de Dragnea. Au trecut doi ani de la această propunere pe care Dragnea o făcea înainte de europarlamentare şi o băga în Parlament pe repede înainte, speriat de căderea în sondaje. (...) Continuaţi cu astfel de iniţiative populiste, care n-au nicio legătură cu politica fiscală. Văd că i-aţi găsit şi pe partenerii de la AUR - apropo, domnilor, tot iese Dragnea din puşcărie, poate îi faceţi o ofertă, este liber de contract înţeleg", a afirmat Moşteanu.
Credibilitatea unei ţări membre a UE nu stă în cantitatea de aur pe care o depozitează, a declarat, marţi, la explicarea votului, deputatul AUR Mircia Chelaru.
„E adevărat ceea ce a spus domnul guvernator că nu e nevoie de această lege. (..) Argumentele - şi de o parte, şi de alta - sunt minore, pentru că transportul cu un Hercules 64 de tone de aur costă foarte puţin şi MApN o poate face gratis. (...) Rezervele de aur nu sunt un moft. (...) Credibilitatea nu stă în cât aur avem la Londra, ci cât de mult îl gestionăm la noi acasă", a spus Chelaru, scrie Agerpres.