Drama ultimului țar și fidelitatea soției

Drama ultimului țar și fidelitatea soțieiSursa foto: Wikipedia

Drama ultimului țar și fidelitatea soției! Care a fost viața de familie și ce aventuri i s-au atribuit ultimului vlăstar al Dinastiei

Nicolae al II-lea Romanov s-a născut la Țarskoe Selo, la 18 mai 1868. A fost fiul Țarului Alexandru al III-lea. Acesta domnise din 1881 și până la 1894. Așadar, Nicolae II a urcat pe tron la vârsta de 26 de ani. A avut o familie numeroasă căsătorindu-se cu Alexandra Feodorovna, ducesă de Hessa. Fiul său moștenitor Aleksei a avut hemofilie, de aceea, țarina a apelat la vraci, inclusiv la misteriosul Rasputin. Deși s-a speculat că Țarina s-ar fi culcat cu Rasputin, se pare că el a profitat informativ de relațiile Țarinei cu un general prinț imperial. Dar oare de ce fidelitatea țarinei e discutabilă?

Drama țarului, țareviciul hemofilic și brațele balerinei

Se spune că Nicolae al II-lea a avut o pasiune devoratoare pentru o balerină, Matilda Kșesinskaia, înainte de căsătoria cu Aleksandra Feodorovna. Aceasta era o nobilă rusoaică, născută la 1872 și care a studiat de tânără baletul. A ajuns Prim-Balerina de la Balsoi Teatr, Teatrul Imperial Rus și așa a intrat în atenția Țarului.  Țarul i-a ridicat un palat impresionant în 1904-1906. Relația dintre ei a fost constantă.

Dinastia Romanov, lichidată de Revoluția bolșevică

Matilda a plecat în Franța după 2/15 martie 1917 când Țarul a abdicat presat de revoluția socialistă din februarie 1917. În emigrație,  ea s-a căsătorit cu vărul Țarului, Marele Duce Andrei Vladimirovici, ea devenind Marea Ducesă Romanovskaia-Krasinskaia. Matilda va muri la  venerabila vârstă de 99 ani, apucând să scrie memoriile și implicit despre relația sa cu Țarul asasinat la 17 iulie 1918, la Ekaterinburg. La Paris, a trăit dând lecții de balet la marea școală pe care a înființat-o acolo.

Drama vieții Matildei. A trăit izolată 15 ani

Ea a alimentat legendele despre valorile dispărute ale Țarilor, dând de înțeles că ar fi fost îngropate  multe valori. Spunea mereu că atunci când vor ajunge în Rusia, lângă fortăreața Petru și Pavel din Petersburg, să viziteze Palatul ei impresionant, construit după moda franceză atât la exterior cât și la interior. Un pasaj subteran îl lega de Palatul de Iarnă, de peste Neva.  Soțul ei  a murit în 1956, la Paris, iar ea a intrat într-o viață izolată.

Singura dată când a mai ieșit din reședința din Paris a fost când a venit Teatrul Balșoi la Paris. A fost înhumată în Cimitirul emigranților ruși  Saint Genevieve de Bois din Paris.

Cât despre țarină, ea a trecut drept o femeie fidelă, chiar dacă spionajul german îl informase pe Rasputin că ea avusese o relație clandestină cu unul din aghiotanții țarului.