Evenimentul Zilei > Actualitate > Dramă la peste 8.000 de metri altitudine. Alpinistul Horia Colibăşanu: „Joelle a murit în braţele mele”
Dramă la peste 8.000 de metri altitudine. Alpinistul Horia Colibăşanu: „Joelle a murit în braţele mele”

Dramă la peste 8.000 de metri altitudine. Alpinistul Horia Colibăşanu: „Joelle a murit în braţele mele”

MĂRTURII DIN IADUL PISCULUI MAKALU. După o lună de reculegere, alpinistul Horia Colibăşanu a postat pe pagina sa de web povestea dramatică prin care a trecut pe vârful Makalu. Detaliile sunt atât de dure încât îţi dau lacrimile.

Alpinistul timişorean care a vrut să urce pe două dintre cele mai grele vârfuri din Himalaya, a avut nevoie de o lună să îşi revină şi să îşi facă curaj să povestească despre drama trăită printre gheţuri. Decesul alpinistei elveţiene Joelle Brupbacher, care i-a murit practic în braţe, după zile de chin zadarnic, l-a afectat putenic.

Este a treia dramă din cariera de alpinist a lui Horia Colibăşanu.

Incidentul de pe Lhotse vine după ce, în 2008, încercând să urce pe Anapurna, şi-a pierdut cel mai bun prieten, pe spaniolul Inaki Ochoa de Olza, alături de care a stat cinci zile la peste 7.000 de metri, încercând să-l salveze cu preţul propriei sale vieţi. Nici atunci nu a reuşit, iar riscul la care s-a expus a fost enorm. Anul trecut, tot acolo, pe Anapurna, timişoreanul a plecat să-l salveze pe spaniolul Tolo Calafat şi şi-a riscat din nou viaţa, fără să reuşească să îl găsească pe alpinistul rătăcit în marea de alb şi gheaţă.

Nu-şi mai putea căra rucsacul de epuizare

Alpinistul timişorean Horia Colibasanu a revenit din ultima expediţie în Himalaya, care s-a încheiat cu succes, după ascensiunea pe vârful Makalu (8463 m).

Deşi, iniţial, destinaţia acestei expediţii a fost să urce două dintre cele mai periculoase vârfuri ale Himalayei, vârful Lhotse şi vârful Makalu, un incident nefericit i-a determinat pe Horia şi echipa lui să renunţe parţial la acest obiectiv. Mai exact, nu au mai urcat pe Lhotse. Nici spiritele, nici vremea, nu au fost favorabile. Muntele a cerut o nouă jertfă, de data asta o tânără de 33 de ani din Elveţia.

La aproape o lună de la întoarcerea acasă, alpinistul timişorean a decis să împărtăşească povestea expediţiei din acest an şi recunoaşte că, răpus de epuizare, "pentru prima oară într-o expediţie am fost nevoit să îmi las rucsacul în mâinile altei persoane, pentru că eu nu-l mai puteam căra".

Au ajuns pe vârful Makalu şi totul părea perfect

Expediţia Slatina – Lhotse a început în 7 aprilie cu încercarea de a urca, în scopul aclimatizării, vârful Makalu (8463m). Echipa lui Colibăşanu a ajuns în tabăra de bază după 10 zile grele de trekking. "Am mers în condiţii extreme de frig şi umiditate şi în lipsa echipamentului adecvat, rătăcit de liniile aeriene şi apoi rămas în urmă cu porterii. Practic eram îmbrăcaţi de vară, iar la 4.000 de metri erau noaptea minus 10 grade, iar ziua temperatura era de trei – patru grade, şi o umiditate de 80%. Ploua încintinuu", povesteşte alpinistul.

Cu o noapte înainte să ajungă pe vârf temperatura a coborât până la minus 25 de grade. După ce au ajuns în tabără de bază, alpiniştii au început imediat aclimatizarea urcând până la 6.600 m, în tabăra 2, fiind hotărâţi să nu urce mai sus decât în ziua asaltului spre vârf, pentru că era important să nu se epuizeze. Aşa cum se întâmplă în toate expediţiile, cu toţii au răcit, astfel că în paralel cu aclimatizarea la frig şi oxigenul rarefiat, mai trebuiau să se trateze cu medicamente şi ceaiuri.

Vremea nu a ţinut însă cu alpiniştii. Vântul puternic în zona vârfului a făcut imposibilă orice încercare de ascensine. Au aşteptat până în data de 18 mai, când o prognoza favorabilă le-a permis să pornească spre vârf. "Am urcat succesiv în tabăra 2, 3 şi 4, împreună cu partenerul meu, slovacul Peter Hamor. Pe 21 mai, la ora 4.30, am pornit spre vârf de la o altitudine de 7.900 m, unde am dormit surprinzător de bine. În jurul orei 13, am atins vârful Makalu pe care am stat o jumătate de oră ca să facem poză şi filmuleţe scurte, împreună cu echipa spaniolă Martin Ramos – Jorge Echocheaga", îşi aminteşte temerarul timişorean.

Drama de la cota 7.400 m

Întoarcerea nu a prezentat dificultăţi. Alpiniştii erau optimiştri şi nici măcar nu visau ce dramă le pregătise muntele. O dramă consumată în faţa ochilor, fără să poată interveni, în ciuda tuturor strădaniilor.

"Am ajuns înapoi la cort la ora 17.00. La 150 de metri mai jos de vârf, am întâlnit-o pe colega noastră de expediţie, Joelle Brupbacher, însoţită de şerpaşul ei, Pasang Sherpa. Deşi a fost avertizată de toţi din grup că este deja târziu pentru a mai ajunge pe vârf, a continuat ascensiunea. Alţi doi dintre alpiniştii aflaţi în acea zi, în aceeaşi zonă, un american şi spaniolul Oscar Fernandez, cel din urmă aflat la o oră în faţa lui Joelle, au renunţat să mai urce spre vârf pentru că şi-au dat seama că nu mai e timp şi este periculos", povesteşte Colibăşanu.

Elveţianca însă a vrut să meargă mai departe, prea sigură de puterile ei. Peste patru ore şi jumătate, epuizată, aceasta revenea de pe vârf, spre tabăra 4. Semnala cu flashuri de lumină după ajutor. "Era în jurul orei 21.30. Joelle era foarte obosită şi ne-a spus că fără Pasang s-ar fi rătăcit şi nu ar mai fi reuşit să coboare. A băut o cană de ceai, spunând că se simte suficient de bine să meargă mai departe, după care a contiuat drumul spre cortul ei, aflat 200 de metri mai jos. A doua zi dimineaţă, după ce am strâns cortul împreună cu Peter, în jurul orei 8.00 am început coborârea. În apropierea taberei lui Joelle am văzut o persoană care se deplasa foarte greu. Ne-am dat seama că e Joelle. Am găsit-o ghemuită lângă o stâncă, în vânt, cu faţa acoperită cu gheaţă. Am luat-o şi am dus-o într-un cort corean abandonat în tabăra 4, unde şi-a revenit şi a spus că va continuă drumul spre tabăra 3. Odată ieşită din cort, s-a prăbuşit, deplasarea nefiind posibilă decât susţinută permanent de două persoane", explică alpinistul.

Împreună cu tovarăşul său slovac au susţinut-o pe tânără la coborâre. Ştiau, amândoi, din start, că se supun unui efort considerabil. Drumul până în tabăra 3, care în mod normal le-ar fi luat o oră, a durat patru ore. Epuizaţi, de efort şi de ger, în tabără, au încercat să-şi revină şi să o ajute pe Joelle să se întremeze. La ora 23.00 au primit o staţie radio de la un coleg american, David, şi au cerut ajutor din tabăra de bază, un şerpaş şi un tub de oxigen. "Eram absolut siguri că o vom salva pe Joelle, a cărei stare era foarte proastă. Ideea era că partea cea mai grea, coborârea până în tabără, o făcusem, iar ce urma era practic o formalitate – să ni se aducă o butelie de oxigen. Niciunul dintre noi nu s-a gândit ce avea să urmeze. Dacă e să comparăm este ca şi cum duci un om rănit în cârcă dintr-un capăt al unui oraş în altul, ca să îl salvezi, iar la spital nu ai lift să urci la ultimul etaj", mai relatează Horia Colibăşanu.

În tabăra de bază, singura persoană care putea să aducă o butelie de oxigen în timp util era şerpaşul Dawa Sherpa, ceilalţi alpinişti fiind deja epuizaţi după ascensiunea vârfului sau nerefăcuţi după încercările anterioare: "Dawa era deja cu bocancii în picioare, pregătit să plece. Din cele aflate ulterior de la cei din tabără de bază, leaderul expediţiei «Jaggedglobe», de care aparţinea Dawa Sherpa, americanul Robert Andersen, a refuzat să-i dea voie să plece cu oxigenul (cumpărat de la expediţia coreană), temându-se pentru viaţa lui".

În aceste condiţii, pentru Horia Colibăşanu, slovacul Peter Hamor, elveţiana Joelle Brupbacher şi şerpaşul acesteia a urmat o nouă noapte de coşmar, la 7.400 de metri altitudine, într-un frig demenţial, în condiţii de oxigen rarefiat, fără resurse de apă şi hrană. Această noapte i-a fost fatală lui Joelle, tânăra femeie stingându-se în braţele alpinistului timişorean care în zadar a încercat să o resusciteze. Cele întâmplate l-au marcat profund pe Horia Colibăşanu.

La o lună de la cele întâmplate recunoaşte că a plâns şi că nu mai vrea să vorbească despre durerea pe care simţit-o prin toţi porii, sus, pe munte. Asta după ce, cu numai trei ani în urmă, tot în braţele lui şi-a dat ultima suflare prietenul său, spaniolul Inako Ochoa de Olza.

"La ora 23.00 am fost chemat de către Pasang în cortul lor, pentru că Joelle se simţea foarte rău. Deşi îi administrasem medicamente speciale pentru altitudine, acestea nu puteau compensa epuizarea şi lipsa oxigenului. Când am intrat în cort, Joelle nu mai respira. I-am făcut masaj cardiac, dar nu am reuşit să obţinem nici o reacţie. După 20 de minute, Joelle nu mai avea reflex pupilar, ceea ce în medicină este considerat un semn al morţii. Am anunţat prin radio în tabăra de bază, dar aveam să aflu ulterior că, deoarece bateria staţiei de pe care comunicăm era terminată, nu am fost înţeles", mai spune alpinistul timişorean.

Dimineaţa, cei trei bărbaţi care rămăseseră în viaţă în tabăra 3, au lăsat corpul lui Joelle în cort, fiind prea obosiţi şi neputând lua o altă decizie. Acesta a fost îngropat mai târziu de către colegul lor de expediţie, Fabrizio Zangrelli.

N-a avut puterea să dea interviuri

Colibăşanu şi ceilalţi doi abia au ajuns cu greu în tabăra de bază. "Pe ultimul kilometru în apropierea taberei de bază am fost aşteptaţi cu apă de către prietenii noştrii Oskar Fernandez şi Martin Ramos. Eram aproape epuizaţi şi abia mai mergeam. Pentru prima oară într-o expediţie am fost nevoit să îmi las rucsacul în mâinile altei persoane, pentru că eu nu-l mai puteam căra. Am fost ajutaţi de către unul dintre bucătari şi de Kinga Baranowska. Din cauza oboselii, dar şi a evenimentelor din acele zile, am decis să renunţăm la încercarea de ascensiune a vârfului Lhotse », încheie, timişoreanul povestea.

Ca să evite interviurile în care ar fi fost obligat să rememoreze tragedia prin care a trecut primăvara aceasta, alpinistul a decis să publice povestea pe pagina sa web.

Dacă nu ar fi renunţat la ascensiune pentru a rămâne în viaţă, urcarea pe Lhotse ar fi fost o premieră românească. "Vârful are un pasaj periculos, o cascadă de gheaţă de câţiva kilometri, care face parte din ruta spre Everest. Planul nostru este să o traversăm cât mai repede. (…) Dacă condiţiile o vor permite, vom încerca să realizăm o rută nouă pe Lhotse", spunea alpinistul timişorean înaintea plecării.

Nu a fost să fie. Riscul era prea mare şi, oricum, românul a plecat la drum cu bani extrem de puţini, renunţând din start la ideea de a avea şi tuburi de oxigen, care, la altitudinea cu aerul rarefiat, puteau garanta şanse suplimentare de succes şi, în fond, de supravieţuire. Bugetul expediţiei, suportat, în cea mai mare parte de Primăria Slatina, s-a ridicat la 12.000 de euro. Din aceşti bani, 4.000 de euro au asigurat cele două taxe de vârf.

CARTE DE VIZITĂ

Medicul cuceritor de vârfuri

Horia Colibăşanu are 32 de ani, este stomatolog, la Timişoara, şi face alpinism de 13 ani. A fost primul român (2004) care a urcat pe K2 (8.611m) sau care a urcat (în 2006) pe Manaslu (8.163m), iar în 2007 a urcat pe Dhaulagiri (8.167m), de asemenea o premieră românească, ca şi Annapurna (8.091 m), în 2010, expediţie dedicată prietenului său, Inaki Ochoa de Olza, decedat pe acelaşi vârf în timpul unei expediţii comune.

"Te întristează enorm când moare cineva lângă tine şi nu poţi face nimic. E extrem de dificil şi tot ce pot spune este că simţi de fiecare dată altfel. Dar, cu toate acestea, voi continua să urc pe munţi", Horia Colibăşanu, alpinist



CITIŢI ŞI:

  • Experienţă tragică în Himalaya pentru alpinistul Horia Colibăşanu
  • Filmul ascensiunii lui Horia Colibăşanu pe vârful Annapurna
  • Cum a cucerit Horia Colibășanu vârful Annapurna | FOTO & VIDEO