Lovitura cea mai dură pentru Dragnea și apropiații lui din PSD. Documentele incontestabile care atestă frauda. Breaking news

Lovitura cea mai dură pentru Dragnea și apropiații lui din PSD. Documentele incontestabile care atestă frauda. Breaking news

Deputatul PNL Alba, Florin Roman, a prezentat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, o serie de acuzații grave la adresa PSD. Potrivit acestuia, partidul condus de Liviu Dragnea poate fi acuzat de spălare de bani. De asemenea, acesta devoalează implicarea unor personaje importante precum Mircea Drăghici. Acesta a prezentat documente pentru a-și justifica acuzațiile.

Deputatul PNL Alba, Florin Roman, a prezentat vineri, într-o conferință de presă, o serie de acuzații grave la adresa PSD. 

„Îiacuz deschis de spălare de bani și deturnare de fonduri… Vă pun la dispoziție o copie după actul de control a Autorității Electorale Permanente. Este principalul motiv pentru care PSD a schimbat în regim de urgență conducătorul Autorității Electorale Permanente și și-a pus acolo omul care de fapt se face responsabil de spălare de bani și de deturnare de fonduri în special pentru bani negri pentru partid și pentru plata la negru și în alte cazuri prin firme a unor jurnaliști pe care îi vedeți în studiourile centrale de televiziune, în special de la Antena 3 și România TV care sunt prezentați ca și analiști independenți, dar care beneficiază la greu de susținerea financiară a Partidului Social Democrat.” a spus Florin Roman.

Roman a prezentat o serie de documente, spunând că fac parte dintr-o notă de informare a Autorității Electorale Permanente, după controlul la PSD. Conform documentelor, în 2017 și 2018, PSD a plătit sume importante de bani unor firme care ar avea legătură cu jurnaliști, în mod direct sau indirect.

Ne puteți urmări și pe Google News

Documentul cuprinde și o listă cu numele acestor firme, dar și cu sumele plătite din subvenții acestora. Sumele sunt aproximative.

Nota de informare cuprinde și exemple concrete de cheltuire a banilor, cum ar fi achitarea de către partid a sumei de 1.770.344 de lei în contul persoanei fizice Corneliu Geană, în 2018. După ce în presă au apărut informații cu privire la subvențiile utilizate de Partidul Social Democrat și după declanșarea controlului Autorității Electorale Permanente, Geană a returnat 1.681.754 lei, informează Alba 24.

În 2018, din contul bancar deschis pentru încasarea subvențiilor de la stat a fost „retrasă în numerar o sumă de 290.000 de lei (care nu reprezintă salarii) și depusă în casă, cu precizarea că până la data suspendării controlului echipa de control nu a verificat operațiunile derulate cu numerar și consemnate în registrul de casă.”

Activitatea de control a fost suspendată la data de 23.01.2019 printr-o adresă semnată de președintele de atunci, Daniel Barbu. Acesta a demisionat din funcție în februarie.

Ulterior, PSD Alba a încercat să îl nominalizeze pentru această funcție Mircea Drăghici, trezorerier al partidului și personaj important în povestea controlului de la AEP. Este vorba despre personajul care a girat personal cea mai mare parte din cheltuielile respective.

Acesta apare ca beneficiar al unora dintre aceste sume, alături de soția sa, Georgiana Drăghici. 

Nota de control demonstrează că Georgiana Drăghici a încasat prin firma sa, Absolut Top Media & More SRL, sume în valoare de peste 500.000 de lei din surse de finanțare publică. Firma a mai încasat peste 680.000 de lei de la partid, din surse private și alți 60.000 de lei i-a încasat Georgiana Drăghici pentru că a închiriat partidului o mașină.

„PSD a solicitat în 7.01, 2019 Autorității Electorale Permanente refacerea notei de relații, acordând 10 zile echipei de control, oamenii au constatat adevărul și n-au vrut să se oprească și atunci i-au decapitat.”, a spus Roman.

„Este de o gravitate fără precedent pentru că acești bani conform legii nu puteau fi folosiți decât cu o singură destinație: pentru funcționarea administrativă a partidului. Din acest motiv au și schimbat legea astfel încât de anul ăsta cei 46 de milioane de euro să poată fi folosiți și în campania electorală”, a spus acesta.

Roman a adăugat că ar fi vorba de anumite firme paravan prin care banii ajungeau la clientela.

Puteți vedea întregul document mai jos: