Dr. Anti-Lockdown demisionează de la Casa Albă
- Adrian Pătrușcă
- 1 decembrie 2020, 10:00
Consilierul special al președintelui Donald Trump pe probleme de coronavirus, dr. Scott Atlas, a demisionat printr-o scrisoare dată publicității luni.
Scott Atlas s-a alăturat echipei de la Casa Albă în calitate de Funcționar Guvernamental Special pe o perioadă de 130 de zile care expiră săptămâna aceasta.
„Vă mulțumesc pentru onoarea și privilegiul de a mă afla în slujba poporului american din august, în timpul acestor luni dificile pentru națiune”, a scris Atlas în scrisoarea de demisie pe care a publicat-o pe Twitter.
Dr. Scott Atlas i-a oferit președintelui Trump o perspectivă total diferită asupra pandemiei de COVID față de cea a altor membri ai echipei medicale speciale de la Casa Albă, cum ar fi Anthony Fauci sau Deborah Birx. El s-a pronunțat împotriva restricțiilor de circulație și a „lockdown”-ului, afirmând că acestea fac mai multe victime decât pandemia însăși.
„Poate înainte de orice, sfaturile mele s-au concentrat pe minimizarea tuturor relelor provocate de atât de pandemie cât și de politicile structurale înseși, în special asupra clasei muncitoare și a celor săraci”, a scris dr. Atlas în scrisoarea de demisie.
Medicul afirmă că a fost onorat să fie membru al echipei medicale de la Casa Albă și a salutat succesul Operațiunii Warp Speed, care a reușit crearea unor vaccinuri într-un timp record.
„În perioada pe care am petrecut-o la Casa Albă, a fost o onoare să lucrez cu mai mulți colegi altruiști la conceperea unor măsuri specifice pentru a întări protecția persoanelor vulnerabile, redeschizând în același timp în perfectă siguranță școlile și societatea.”
O țintă a presei
Atlas a fost una dintre țintele preferate ale presei corporatiste americane, în special atunci când sfaturile și pozițiile sale au fost în dezacord cu cele ale lui Anthony Fauci, directorul Institutului Național pentru Alergii și Boli Infecțioase, și cu dr. Robert Redfield, șeful Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC).
Fauci a declarat chiar că sunt „adevărate probleme” cu unele dintre recomandările lui Atlas, în timp ce Redfield l-a apostrofat cu ocazia unei discuții telefonice, afirmând că „tot ceea ce spune este fals”.
În scrisoarea sa de demisie, dr. Atlas a făcut aluzie la aceste confruntări ale sale în scrisoarea de demisie.
„Deși unii ar putea fi în dezacord cu aceste recomandări, totuși schimbul liber de idei este cel care conduce la adevărul științific, care reprezintă fundamentul însuși al oricărei societăți civilizate. Într-adevăr, nu cred că a existat un alt moment decât acum când salvgardarea științei și a dezbaterii științifice au fost atât de urgente.”
Puteți citi integral mai jos scrisoarea doctorului Atlas.
https://twitter.com/ScottWAtlas/status/1333574072756682752?s=20