Două funcționare din Primăria Sectorului 4 au fost reținute de DNA
- Dodo Romniceanu
- 7 noiembrie 2015, 10:11
Procurorii DNA au dispus, vineri noapte, reținerea celor două funcționare de la Aparatul de autorizare și control activități comerciale din cadrul Primăriei sectorului 4, după mai multe ore de audieri în dosarul în care se anchetează modalitatea de emitere a autorizației de funcționare pentru clubul Colectiv.
Cele două persoane au fost aduse cu mandat la DNA în jurul orei 16,00, la câteva minute după fostul primar Cristian Popescu-Piedone, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
Fostul edil a fost reținut de procurorii anticorupție pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, și fals intelectual.
"În calitate de funcționar public — primar al sectorului 4 București, Cristian Popescu-Piedone și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, constând în încălcarea dispozițiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor, prevăzute în Legea 307/12.07.2006, H.G.R. 1739/06.12.2006 și Ordinul M.A.I. nr. 3/2011, prin aceea că a emis acordul de funcționare nr. 3909/14.01.2015 și autorizația de funcționare cu nr. 369/14.01.2015 necesare desfășurării activității de către SC Colectiv Club SRL, la punctul de lucru din strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4 București. Prin aceasta, a cauzat vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice și ale Primăriei, în urma cărora reprezentanții SC Colectiv Club, care au putut desfășura activități de alimentație publică, au obținut un folos necuvenit în cuantum de 62.298 lei", se arată în comunicatul DNA transmis vineri seară AGERPRES.
Procurorii susțin că, pentru a autoriza funcționarea punctului de lucru SC Colectiv Club, Cristian Popescu-Piedone a emis cele două acte administrative, respectiv acordul de funcționare și autorizația de funcționare, prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că SC Colectiv Club îndeplinea cerințele legale necesare avizării.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Procurorii DNA au ridicat vineri documente de la Primăria sectorului 4, Administrația financiară, Registrul Comerțului și ISU.