Dosarul de corupţie al familiei Cosma nu va fi trimis în cameră preliminară. S-a dispus continuarea judecății
- Maria Dima
- 9 februarie 2021, 22:34
Dosarul de corupţie în care sunt judecaţi, printre alţii, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Prahova Mircea Cosma şi fiul său, fostul deputat Vlad Cosma, nu va fi trimis în cameră preliminară, conform deciziei Tribunalului Prahova, Curtea de Apel Ploieşti dispunând, marţi, continuarea judecăţii.
Dosarul de corupţie al familiei Cosma nu va fi trimis în cameră preliminară. S-a dispus continuarea judecății.
Potrivit portalului instanţelor de judecată, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul declarat de DNA Ploieşti împotriva încheierii Tribunalului Prahova, care, la data de 27 octombrie 2020, a admis o cerere formulată de Vlad Cosma şi a constatat nulitatea absolută a două încheieri pronunţate în vara anului 2014 în procedura camerei preliminare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).
Prin aceeaşi decizie, acele încheieri au fost desfiinţate şi cauza, trimisă în cameră preliminară.
Procurorii anticorupţie au contestat hotărârea magistraţilor, apelul fiind admis de instanţa superioară.
"Admite apelul declarat de DNA-Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva încheierii din 27.10.2020 pronunţată de Tribunalul Prahova-Secţia Penală în dosarul nr. 313/1/2020, desfiinţează în totalitate încheierea apelată şi, rejudecând, dispune continuarea judecăţii în prima instanţă de către Tribunalul Prahova-Secţia Penală. (...) Definitivă", este decizia pronunţată de magistraţii Curţii de Apel Ploieşti.
ÎCCJ a decis definitiv, în luna mai a anului trecut, că Tribunalul Prahova este instanţa competentă să judece dosarul familiei Cosma, decizia fiind pronunţată după ce dosarul s-a plimbat aproape opt luni între Tribunalul Prahova şi instanţa supremă, cele două instanţe susţinând că nu au competenţa să judece acest caz.
Dosarul de corupţie al familiei Cosma nu va fi trimis în cameră preliminară
Iniţial, în noiembrie 2016, un complet de trei judecători de la ÎCCJ a dat o primă sentinţă în acest caz. Fostul preşedinte al CJ Prahova Mircea Cosma a fost condamnat la opt ani de închisoare, în timp ce fiul său, Vlad Cosma, a primit cinci ani de închisoare. De asemenea, omul de afaceri Răzvan Alexe şi fostul şef al Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova Daniel Alixandrescu au primit doi ani şi şase luni şi, respectiv, şase ani de închisoare.
Ulterior, în martie 2018, în apel, un complet de cinci judecători de la instanţa supremă a decis rejudecarea dosarului, pe motiv că o parte dintre martori au dat declaraţii contradictorii în instanţă şi există suspiciuni legate de modul în care procurorii de la DNA Ploieşti au administrat probele. Dosarul a fost trimis atunci la Secţia penală a ÎCCJ.
La rejudecare, procesul a fost amânat de mai multe ori, o parte dintre judecătorii din complet au fost schimbaţi, după care dosarul a fost trimis, în septembrie 2019, la Tribunalul Prahova, unde procesul trebuia să se rejudece.
Tribunalul Prahova. Conflict negativ de competență
Pe 20 ianuarie 2020, Tribunalul Prahova a trimis dosarul înapoi la instanţa supremă, susţinând că există un conflict negativ de competenţă între acest tribunal şi instanţa supremă. Ulterior, în luna mai, ÎCCJ a decis definitiv că nu există un conflict negativ de competenţă şi dosarul s-a întors la Tribunalul Prahova.
Pe 11 aprilie 2014, procurorii DNA i-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe Vlad Cosma, acuzat de trafic de influenţă, şi pe Mircea Cosma, pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Răzvan Alexe a fost acuzat de trafic de influenţă şi dare de mită şi Daniel Alixandrescu - de luare de mită şi abuz în serviciu.
Sursa:Agerpres