Dosarul Black Cube. Spionul lui Kovesi, condamnat la 2 ani și 8 luni cu suspendare

Dosarul Black Cube. Spionul lui Kovesi, condamnat la 2 ani și 8 luni cu suspendare

David Geclowicz, unul dintre israelienii cercetaţi în dosarul Black Cube că ar fi spionat-o pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, și pe apropiați ai acesteia, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la doi ani de închisoare cu suspendare, judecătorii avizând astfel acordul de vinovăție încheiat cu DIICOT.

 Decizia Tribunalului va deveni definitivă după zece zile de la pronunţare. David Geclowicz a fost acuzat de săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, transfer neautorizat de date informatice, complicitate la fals informatic, complicitate la operatiuni ilegale cu dispozitive și programe informatice, complicitate la violarea secretului corespondenței. De asemenea, Geclowicz are interdicția de a comunica sau de a se apropia pe o perioadă de 3 ani de victimele din acest dosar - Eduard Kovesi (fostul soț al Codruței Kovesi), Liliana Sabău și Fusea Sorin. El va urma un program de reintegrare socială și va presta 60 de zile de muncă în folosul comunității.

Dragomir rămâne în arest

David Geclowicz a declarat în faţa judecătorilor că acceptă pedeapsa aşa cum va fi ea, dar că cere ca instanţa să ţină cont că a stat 120 de zile în arest preventiv şi 60 de zile în arest la domiciliu. Pe de altă parte, fostul ofițer SRI, Daniel Dragomir, rămâne în arest după ce Curtea de Apel a respins recursul formulat de acesta privind înlocuirea măsurii arestării cu controlul judiciar. Daniel Dragomir este singurul arestat în această cauză.