„Dosare de presă”- Victor Ciutacu: „Nea Trăiane, pe vremea când te plesneam eu, Voiculescu încă te iubea”

„Dosare de presă”- Victor Ciutacu: „Nea Trăiane, pe vremea când te plesneam eu, Voiculescu încă te iubea”

Peste ani și ani, Victor Ciutacu avea să-l primească pe Traian Băsescu în emisiunile sale, pentru că nu i-a purtat resentimente și a încercat să-și facă meseria cât mai profesionist cu putință. „Acum ne-am împăcat. El a fost foarte încântat după primul interviu pe care l-am făcut”, a spus Ciutacu.

Acesta a mai povestit ce i-a spus fostului președinte după primul interviu pe care i l-a luat:  „Și i-am spus la sfârșit, <Bre, nea Trăiane, dincolo de , evident, ruperea în bucăți cu trustul și cu politica de trust și, ca să fiu foarte sincer, te detestam cu sinceritate, adică nu te plezneam că nu te iubea Voiculescu, ba dimpotrivă, pe vremea când te plezneam eu, Voiculescu încă te iubea și foarte mulți din Antene erau băsiști>. Că, dacă o luăm și facem istoria antibăsismului, hai să ne înțelegem foarte bine, în trustul Intact, a început cu Badea și cu Ciutacu.

<Bre, te-am invitat de o grămadă de ori. Ar fi putut fi o cu totul și cu totul altă evoluție a lucrurilor, dacă acceptai o dată. Pentru că, după cum ai văzut, nu m-am schimbat ca abordare față de matale, în raport cu oricare dintre liderii politici ai acestei țări. La fel m-aș fi comportat cu tine și dacă eram la Antene, cu riscul de a mă înjura toți antibăsiștii făcuți la apelul bocancilor>”.