Exclusiv. Dorin și Alin Cocoș, în fața magistraților. Ce au pățit chiar în curtea Instanței Supreme. Cronică judiciară
- Laurențiu Daniel Ionescu
- 20 aprilie 2022, 10:56
Dosarul 805/1/2022 este cel mai nou dosar deschis la Înalta Curte privind retrocedările făcute de ANRP. Luni dimineață a fost primul termen. Obiectul principal al dosarului, ca de obicei, fapte de corupție, iar în secundar abuzul în serviciu.
Lista inculpaților, aproape identică cu cele din celelalte dosare mai vechi pe aceeași temă. Dorin și Alin Cocoș, Alina Bica, Crinuța Dumitrean, Sergiu Diacomatu, sau Gheorghe Stelian zis și Stelu. Și alții pe lângă ei.
Foști șefi ai Agenției Naționale pentru Retrocedarea Proprietăților pe de-o parte și beneficiari ai retrocedărilor, cumpărători de drepturi litigioase favorizați de șefii ANRP și ajutați de evaluatorii să umfle valoarea terenurilor pentru a încasa zeci de milioane de euro, pe de altă parte. Până și avocații inculpaților sunt aceiași. Nu lipsesc Florian Șurghie, Adrian Georgescu, Lidia Cernătescu, Alexandru Morărescu, semn că miza dosarului este mare.
Dosarul de mai sus a început încă din curtea ÎCCJ. Ca de obicei, protestatarul Marian “Ceaușescu” i-a așteptat pe inculpați ca să-i apostrofeze. Primul a venit Dorin Cocoș, care s-a așezat pe o bancă și a început să butoneze telefonul. De cum l-a văzut, “Ceaușescu” a început să-l gratuleze cu tot felul de invective.
Deranjat, Dorin Cocoș, fostul soț al Elenei Udrea, i-a replicat imediat “Băi, vorbește frumos! Vezi că eu nu sunt fraierii ăștia de care te iei tu!”, i-a spus pe un ton răstit. “Uitați-vă, băi, la ăsta!” a continuat Marian la adresa lui Cocoș. “Data trecută mi-ai rupt geaca, băi găină infractoare”, i s-a adresat protestatarul inculpatului. “Adu-o să ți-o cos!”, i-a replicat Cocoș, după care nu l-a mai băgat în seamă pe “Ceaușescu”. Între timp a apărut și Alin, fiul lui Dorin Cocoș. Pe rând s-au strâns cam toți protagoniștii dosarului. Cu câteva minute înainte de ora 11.00, cu toții au urcat la sala 103, unde urma să judece completul de 5 judecători.
Jandarmul care păzește sala de ședințe de la etajul doi i-a oprit pe cei care au vrut să intre în sală. Înăuntru se desfășura o întrevedere confidențială, prin videoconferință, între un avocat din oficiu și clientul său aflat în închisoare. Nu a durat mult, vreo 10 minute, după care a fost permis accesul în sală. Ședința de judecată a început cu cauzele “mai simple”, vreo 5 la număr. Dosarul ANRP a fost lăsat ultimul.
În primul dosar, cel încarcerat care avusese întrevederea confidențială cu avocatul său prin videoconferință era nemulțumit pentru că nu a putut să își pregătească apărarea. A cerut instanței să îi acorde un nou termen și să vină avocatul la el la penitenciar. Mirat, președintele completului l-a întrebat pe avocat de ce nu s-a întâlnit până acum cu clientul său.
“ Pentru că el vrea să mă duc la el la închisoare la Iași, onorată instanță”, a răspuns avocatul, un bătrânel cu părul alb și cu mustăți stufoase la fel de albe. “Păi de ce nu vă duceți??”, a insistat judecătorul. “Pentru că noi, avocații din oficiu, nu avem buget pentru deplasări”, a replicat avocatul. Lămurită, instanța a decis. A acordat un nou termen și a stabilit ca discuțiile dintre avocat și arestat să se țină tot prin videoconferință cu asigurarea confidențialității, într-o cameră a clădirii.
Un alt caz a fost al unei femei acuzate de DIICOT pentru infracţiuni la legea privind combaterea terorismului. Se judeca menținerea măsurii preventive a controlului judiciar. Intimata nu era în sală, ci doar avocata care o reprezenta, tot avocat din oficiu. Procuroare DIICOT cere menținerea controlului judiciar. Avocata cere și ea același lucru. Președintele completului o privește cu mirare pe avocată. “Ați fost mandatată de client să puneți concluzii de asemenea manieră?”, a întrebat judecătorul.
“Nu am fost mandatată, nici măcar nu am luat legătura cu intimata. Dar am făcut o apreciere în funcție de datele dosarului”, a răspuns avocata din oficiu, zâmbind. “V-aș sfătui să fiți mai atentă când puneți asemenea concluzii”, i-a mai spus judecătorul, după care a anunțat că rămâne în pronunțare. De curiozitate m-am uitat pe portal să văd ce a decis instanța . A menținut măsura controlului judiciar, așa cum o ceruseră procurorul și avocata din oficiu. A considerat măsura legală și temeinică, mai ales că nu a avut nimeni nimic de obiectat.
Dorin Cocoș: “Eu și fiul meu nu am avut niciodată măsuri asiguratorii, dar am venit din respect”
După ce s-au epuizat cauzele simple, a venit rândul dosarului 805/1/2022, cel cu retrocedările. La apelul nominal răspund prezent sau reprezentat aproape toți inculpații. Doar Alina Bica a lipsit. Și fizic și prin apărător ales. Nici Oana Vasilescu, o altă inculpată din dosar nu a avut apărător. Întrebată de ce, aceasta a răspuns că nici măcar nu a fost citată, a venit pentru că a văzut pe portal că e zi de judecată. A intervenit imediat și Dorin Cocoș.
“Eu și fiul meu nu am avut niciodată măsuri asiguratorii, dar am venit din respect, pentru că am fost citați. Am venit să lămurim lucrurile Ne scuzați că am îndrăznit…”, s-a adresat acesta instanței. “Nici nu trebuia să fiți citați. Sper că nu v-am stricat programul”, a venit replica președintelui. “Nu, nu, nu, Doamne ferește!”, a răspuns Dorin Cocoș. Președintele a cerut și opinia procurorului de ședință care a confirmat că cei doi Cocoș nu au măsuri asiguratorii.
Judecătorul revine la Oana Vasilescu, inculpata fără avocat. “Vrea careva dintre cei din sală să o reprezinte?”, îi întreabă pe avocații prezenți. Se oferă maestrul Morărescu. “O asist eu, domnule președinte!”. Morărescu este apărătorul ales al inculpatului Remus Baciu. “Dacă tot v-ați oferit, mergeți până la capăt și luați-o și pe Bica Alina Mihaela, ca să putem judeca”, marșează judecătorul. Sala râde. Avocatul Morărescu se repliază.
“Aici mi-e frică. Cu un fost magistrat cu care nici nu pot să iau legătura, e o problemă”, își justifică maestrul refuzul de a o reprezenta și pe Alina Bica. Tot el vine cu soluția. “Dacă îmi permiteți, pot să iau legătura cu avocatul Trăilă, care o reprezintă, ca să vedem care este și poziția dumnealui?”, întreabă Alex Morărescu. “Da, dar nu numai dumneavoastră, vă rog pe toți, luați legătura cu avocatul Trăilă și dacă și el e de acord, ar fi minunat. Bun suspendăm ședința 5 minute”, concluzionează judecătorul în speranța că va putea judeca la acest termen.
Procuror DNA: “Am și eu o lămurire de făcut, că m-ați luat tare la început”
După cele 5 minute, dezamăgirea e maximă. Avocatul Doru Trăilă nu răspunde nici la telefon nici la mesaje. “L-am sunat de cinci ori, i-am dat și mesaje”, spune unul dintre avocații implicați în rezolvarea problemei. “E vacanța copiilor și o fi plecat cu ei pe undeva”, șoptește cineva din sală. Intervine și procurorul de caz.
“Am și eu o lămurire de făcut, că m-ați luat tare la început. În privința lui Alin Cocoș și Dorin Cocoș”, zice acesta. “O reluăm cu Cocoș? Parcă o lămurisem”, se încruntă la el președintele completului. Lumea mustăcește în sală. “Îi vizează indirect măsura asiguratorie. Nu le-am pus sechestru pe ei, dar am avut în vedere proprietatea lui Popa Ana Maria pentru luarea de mită a lui Cocoș”, a continuat procurorul DNA.
“V-ați întors 180 de grade. Ați zis ceva, acum trebuie să consemnăm altceva, să modificăm. Ba nu modificăm. Scrieți că procurorul revine și menționează că sechestru îi vizează și pe cei doi pentru că sunt persoane interesate vizavi de proprietatea lui Popa Ana Maria”, dictează judecătorul grefierului. “Deci, domnu Cocoș, ați auzit care e situația. Sper că nu vă supărați. Aveți apărător în sală?”, întreabă șugubăț președintele.
Cocoș neagă, așa că judecătorul continuă în același ton “Degeaba rezolvăm cu avocatul pentru domnul Cocoș. Sunt sigur că se găsește cineva în sală ca să o rezolvăm. Dar degeaba o rezolvăm dacă nu o rezolvăm și cu Bica.”, trage concluzia acesta. Așa că, fără a avea altă soluție mai bună, președintele completului decide amânarea pentru 23 mai, ora 11.00 și ridică ședința.
Toată lumea urează Sărbători fericite!, instanței. Se aud și câteva murmure dinspre judecători, posibil mulțumiri pentru urări. Toată lumea părăsește sala. În timp ce maestrul Șurghie își ia la revedere de la procuror, avocatul Georgescu, râzând, pune concluzia ședinței de azi :“Hai că ne-am umplut de glorie și de hemoroizi!”