Trump își anunță obiectivul imediat: pacea în Orientul Mijlociu și Fâșia Gaza
- Emma Cristescu
- 19 februarie 2026, 23:15
Donald Trump. Sursă foto: whitehouse.govPreședintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că administrația sa lucrează alături de partenerii internaționali pentru a asigura stabilitatea în Orientul Mijlociu și un viitor mai sigur în Fâșia Gaza. Declarațiile au fost făcute la inaugurarea Consiliului Păcii, eveniment care a reunit lideri internaționali și experți în securitate.
Trump promite un viitor mai sigur în Fâșia Gaza
Trump a explicat că implicarea globală și cooperarea diplomatică sunt esențiale pentru prevenirea conflictelor armate și pentru dezvoltarea regiunilor afectate de tensiuni. „Lucrăm împreună pentru a asigura viitorul mai luminos al Fâșiei Gaza, al Orientului Mijlociu și al întregii lumi”, a declarat președintele american, subliniind că succesul inițiativelor de pace depinde de acțiuni comune.

Fâșia Gaza. Sursa foto: Instagram/ UNRWA
Președintele a menționat și Consiliul Păcii, format din lideri ai statelor din Orientul Mijlociu și din alte regiuni, pe care i-a descris drept „oameni extrem de respectați”.
Donald Trump: Nu există nici mai important decât pacea
El a mai punctat că investițiile în proiecte de pace și stabilitate sunt mult mai eficiente decât costurile unui conflict armat: „Nu există nimic mai important decât pacea”, a spus Trump, adăugând că un conflict armat este „de o sută de ori” mai costisitor decât menținerea păcii.

JD Vance. Sursa foto: facebook / JD Vance
Ce spune JD Vance
Evenimentul a fost conceput ca o platformă de dialog și colaborare internațională, unde liderii pot discuta soluții diplomatice și sprijin economic pentru regiunile afectate de crize. Trump a menționat că implicarea nu se limitează la discuții teoretice, ci include angajamente financiare concrete pentru reconstrucția și dezvoltarea locală.
Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, a completat mesajul președintelui și a subliniat că SUA încearacă să salveze vieți: „Motivul pentru care suntem aici astăzi este pentru a salva vieți și pentru a promova pacea”, evidențiind scopul umanitar și strategic al inițiativei.
Printre statele participante la Consiliul de Pace se numără puteri regionale din Orientul Mijlociu, precum Turcia, Egipt, Arabia Saudită și Qatar, dar și țări emergente, inclusiv Indonezia.