Doliu în politica internațională! A murit unul dintre cei mai longevivi monarhi
- Mihaela Dan
- 11 ianuarie 2020, 09:20
Sultanul Omanului, Qaboos bin Said al-Said, a decedat vineri seara la vârsta de 79 de ani, au anunţat sâmbătă media oficiale din Oman, fiind declarate trei zile de doliu naţional, transmite Reuters.
„Cu adâncă tristeţe, sultanatul Oman îl deplânge pe sultanul nostru Qaboos bin Said al-Said care a fost chemat la Dumnezeu vineri seara”, indică agenţia de presă oficială, anunţând dispariţia şefului statului care suferea de o boală, posibil, un cancer de colon, conform AFP.
Susţinut de Occident, Qaboos a guvernat acest stat din Golful Persic încă din 1970 când a preluat puterea printr-o lovitură de stat, fără vărsare de sânge, cu ajutorul fostei puteri coloniale a Omanului, Marea Britanie.
Qaboos nu are copii şi nu a numit în mod oficial un succesor. O lege din 1996 stipulează că familia domnitoare îi va alege un succesor în trei zile după vacantarea postului.
Dacă familia nu reuşeşte să se pună de acord asupra unui succesor, un consiliu format din militari, responsabili ai securităţii, şefi ai Curţii Supreme şi ai celor două adunări consultative vor instala la putere persoana al cărei nume a fost scris de sultan într-o scrisoare sigilată.
O perioadă de doliu oficial de trei zile pentru public şi sectorul privat a fost declarată, potrivit presei de stat.