Doliu în lumea filmului. Un renumit actor din „House of Cards” a murit
- Raluca Dan
- 18 august 2025, 09:11
Doliu. Sursa foto: PixabayDan Ziskie, un renumit actor american cunoscut pentru rolurile sale din producții precum „House of Cards” („Culisele puterii”) și „Treme”, a murit la vârsta de 80 de ani. Familia sa a declarat că Ziskie a murit din cauza unei boli cardiovasculare arteriosclerotice, potrivit Merca20.
Dan Ziskie a murit la 80 de ani
Actorul renumit a murit pe 21 iulie, însă vestea a început să se răspândească abia vineri, 15 august. Potrivit familiei sale, cauza morții lui Ziskie a fost o boală cardiovasculară aterosclerotică.
Dan Ziskie, născut pe 13 august 1944, a fost un actor și fotograf american recunoscut pentru versatilitatea sa în film, televiziune și teatru. S-a născut în Detroit, Michigan, și a studiat engleza la Universitatea din Michigan, unde a participat și la activități sportive.
Înainte de a se dedica complet actoriei, a lucrat într-un echipaj pe un vas de marfă și ca jurnalist, experiențe care i-au influențat viziunea artistică.

Dan Ziskie. Sursa foto: X
Cariera actorului
Cariera sa a început în Chicago, alăturându-se celebrei trupe de comedie Second City, unde a împărțit scena cu artiști ca John Belushi și Joe Flaherty. În 1980, a debutat pe Broadway, luând parte la piese de teatru notabile, precum „I’m Not Rappaport”, alături de Judd Hirsch.
În cinema, a apărut în filme precum „The Man with One Red Shoe” și „Twisted”. De-a lungul carierei sale, a participat la peste 90 de producții, inclusiv roluri memorabile în seriale precum „House of Cards”, unde l-a interpretat pe vicepreședintele Jim Matthews, „Treme”, „Chappelle’s Show”, „Law & Order”, „ER” și „The Blacklist”.
Pe lângă actorie, Ziskie era un fotograf pasionat. În 2017, a publicat „Cloud Chamber”, o colecție de portrete care surprindeau viețile newyorkezilor.
Ce este boala cardiovasculară aterosclerotică
Conform heart.org, boala cardiovasculară aterosclerotică apare atunci când se acumulează ateroame, depozite de lipide (grasimi) si alte substante precum resturi celulare și calciu pe pereții arterelor, ducând la diverse afecțiuni. Printre acestea se numără:
- Boala coronariană, care include infarctul miocardic, angina pectorală și îngustarea arterelor coronare.
- Boala cerebrovasculară, cum ar fi accidentele ischemice tranzitorii, accidentele vasculare cerebrale și îngustarea arterei carotide.
- Boala arterială periferică, care se poate manifesta prin claudicație sau durere în timpul mersului.
- Afecțiuni aterosclerotice ale aortei, inclusiv anevrisme abdominale și toracice descendente.