Doliu în familia Adinei Alberts. Tatăl ei s-a stins din viață. „Voi rămâne pentru totdeauna cu un mare gol în suflet!”
- Emma Cristescu
- 8 decembrie 2022, 21:09
Tatăl Adinei Alberts, medic estetician și soția lui Viorel Cataramă, s-a stins din viață. Aceasta a povestit că se aștepta să își piardă cea mai dragă persoană, dar că nimic nu va umple golul din suflet.
Adina Alberts, medic estetician și soția lui Viorel Cataramă, și-a pierdul tatăl. Aceasta a declarat că bărbatul s-a stins din viață și că trece prin cele mai grele momente.
În urmă cu mai puțin de o lună, Adina Alberts le mărturisea fanilor că tatăl ei în vârstă de 85 de ani are coronavirus. În plus, bărbatul suferea de mai multe afecțiuni și nu era vaccinat. Acesta trecuse prin 3 accidente vasculare cerebrale tranzitorii, iar medicii nu au mai putut să-i salveze viața.
Mai mult, el era un „BPOC-ist vechi”, căci până la vârsta de 45 de ani a fumat câte 4 pachete de țigări pe zi, conform mărturisirilor Adinei Alberts. Medicul estetician a declarat că are un mare gol în suflet și că durerea este greu de suportat.
Tatăl Adinei Alberts a murit
„Știam că va veni momentul…Am încercat mereu să mă pregătesc pentru acest moment. Tot nepregătită sunt. Și voi rămâne pentru totdeauna cu un mare gol în suflet! Drum bun printre îngeri, tăticul meu drag…Dumnezeu să te odihnească în pace!”, a fost mesajul postat de Adina Alberts, pe contul ei de Facebook.
Cu doar 2 luni înainte de tragedie, soția lui Viorel Cataramă i-a rugat pe fani și pe apropiați să se roage pentru tatăl său. El era deja în stare gravă, iar medicii au anunțat-o că are șanse slabe de supraviețuire. „Acum am mare nevoie de voi toți! Rugați-vă pentru tata!!! Vă rog! Simt că mai are zile de la Dumnezeu! Ajutați-mă să îl facem bine!”, era îndemnul Adinei.
Adina Alberts și-a pierdut sora
Mai mult, Adina Albers a rămas și fără soră. Aceasta a ales să se călugărească și să plece departe de familie. Medicul estetician a fost dezamăgit de decizia ei, dar a învățat să trăiască cu lipsa rudei sale.
„Ea este sora mea, Daniela. Am crescut împreună. Am traversat perioada adolescenței împreună, în general ne-am împăcat bine și ne-am susținut în toate. Recunosc că este mai inteligentă decât mine, a intrat a treia la Fizică, și, după ce a terminat institutul de la Măgurele, a intrat a treia la Cibernetică-ASE- București!
Apoi timpul s-a oprit în loc pentru ea! Dar și pentru noi, ca familie! Greu ne-am regăsit, greu am înțeles alegerea făcută de ea! De fapt, sincer, nu am înțeles-o niciodată, doar că am învățat să o respectăm și să ne bucurăm de liniștea ei sufletească! Și indiferent de orice, este fiica, sora, cumnata și mătușica noastră dragă -mătușica Daniela!”, scria Adina Alberts pe Facebook, acum 3 ani.