

Politicianul britanic este influentul președinte al comisiei pentru afaceri interne și a declarat că poporul britanic trebuie să decidă dacă regulile ce prevăd libera circulație și migrație a cetățenilor din statele Uniunii Europene ar trebui sau nu schimbate.
Comentariile lui au venit într-un moment în care „imigranții din două din cele mai sărace țări ale Europei, România și Bulgaria”, au primit drept de muncă oriunde în UE.
Parlamentarul britanic i-a invitat la o cafea, pe aeroport, pe unii dintre românii care au sosit pe aeroport, pentru a sta de vorbă cu ei și pentru a afla „de ce au venit în Marea Britanie”.
Românul Victor Spirescu le-a spus oficialilor britanici că a venit să lucreze cinstit și să trimită bani acasă, nu a venit să fure sau să cerșească, iar după ce va munci și va strânge banii respectivi, se va întoarce în țara sa natală.
Deși îi întâmpina „cu brațele deschise” pe imigranți la aeroportul Luton, Vaz a spus: „poporul britanic trebuie să decidă dacă autoritățile vor schimba regulile referitoare la libertatea de mișcare. În final, trebuie să se organizeze un referendum pe această temă”.
El a declarat pentru Sky News: „Trebuie ca această problemă să facă parte din negocierile purtate pentru reformarea Uniunii Europene, pentru că libera circulație este foarte importantă. Este o piatră de hotar pentru UE și noi trebuie să purtăm decizii serioase pe acest subiect ceea ce înseamnă că, în final, cetățenii britanici sunt cei care trebuie să ia această decizie”.
Vaz a fost însoțit la aeroport de un membru important al comisiei parlamentare pentru afaceri interne, conservatorul Mark Reckless.
Ei au așteptat să-i cunoască pe românii și bulgarii sosiți de la București, Sofia și chiar și pe cei de la Tg. Mureș, cu o cursă aeriană la ora 7.40 dimineața.
Unii dintre românii care au ajuns la Londra le-au spus că au venit pentru a munci și pentru a trimite bani familiilor rămase acasă, în timp ce alții au explicat că sunt de mult stabiliți aici și doar se întorc după vacanța de Crăciun.
Ministrul pentru Imigrație, Mark Harper, a declarat, în cursul dezbaterilor îndelungate pe acest subiect, din ultimele luni, că aceste controale și restricții pentru imigranți au fost păstrate cât de mult a fost posibil – adică 7 ani după aderarea celor două țări la UE.
El a precizat: „Dacă te afli aici și ai venit dintr-un stat UE, dar nu muncești, nu studiezi, nu ai bani suficienți pentru a te întreține, atunci putem să te dăm afară din țară și nu te vei mai putea întoarce cel puțin un an”. „Cred că aceste schimbări (adoptate de guvernul britanic, recent – n.r.) vor face astfel încât cei care vin în Marea Britanie să o facă din motive corecte și juste, pentru a munci și a contribui, nu pentru a cere ajutoare sociale”, a mai spus el.
<iframe src="//www.youtube.com/embed/Gw8zMCXdnNE" width="560" frameborder="0" height="315"></iframe>
Citiți și alte articole despre isteria declanșată în Anglia:
TOP 3 RECOMANDĂRILE EDITORILOR: