Doi avocaţi, pledoarie cu ajutorul ChatGPT. Au fost la un pas să își piardă cariera și să se facă de râs

Doi avocaţi, pledoarie cu ajutorul ChatGPT. Au fost la un pas să își piardă cariera și să se facă de râsLoc de muncă potrivit pentru fiecare zodie / Sursă foto: Facebook

Doi avocaţi au făcut o pledoarie bizară după ce au folosit inteligenţa artificială generativă dezvoltată de OpenAI. Aceștia au fost la un pas de a își pierde cariera. Nu au scăpat nici de criticile judecătorilor.

Steven A. Schwartz şi Peter LoDuca, doi avocaţi americani care au folosit ChatGPT pentru a scrie o pledoarie plină de invenții, au primit o amendă de 5.000 de dolari pentru gafa făcută. Judecătorul P. Kevin Castel de la Tribunalul Districtual Federal i-a criticat dur aceștia și a spus că este inadmisibil așa ceva.

„Multe prejudicii derivă din prezentarea de opinii false”, a scris judecătorul. „Partea adversă pierde timp şi bani în demascarea înşelăciunii, iar timpul instanţei este deturnat de la alte eforturi importante”, au afirmat ei. Cei doi nu au fost obligaţi să-şi ceară şi scuze, întrucât, spune judecătorul Castel, „scuzele forţate nu sunt scuze sincere”. „Orice decizie de a-și cere scuze este lăsată la latitudinea pârâților”, a conchis acesta.

Cei doi avocaţi au depus o pledoarie scrisă de ChatGPT într-un proces în care clientul lor se îndrepta împotriva liniei aeriene Avianca, susţinând că a fost lovit la genunchi de câteva cărucioare metalice. Ei au cerut începerea procesului, venind cu un rezumat care cita şase cazuri similare inventate de ChatGPT.

Sursa foto: Pixabay

Judecătorii au descoperit că şase cazuri invocate erau inventate de ChatGPT.

Cei doi avocați nu au fost iertați

Judecătorul a precizat în motivare că ar fi putut alege să nu-i sancționeze pe avocați, dacă aceștia ar fi recunoscut că Schwartz a folosit ChatGPT pentru a scrie pledoaria în apărarea intereselor clientului său. Cu toate astea, judecătorul consideră că avocații au fost de „rea-credință”, mințind cu privire la conținutul pledoariei.

„În cercetarea și redactarea pledoariilor în instanță, avocații buni beneficiază de asistența avocaților stagiari, a studenților la Drept, a volumelor juridice și a câtrova baze de date precum Westlaw și LexisNexis”, a mai scris Castel în motivare. Totodată, acesta a spus că progresul tehnologic este firesc și „nu există nimic necorespunzător în utilizarea unui instrument de inteligență artificială pentru a primi asistență”, dar legea le impune avocaților să se asigure că pledoariile lor sunt corecte”, potrivit cnbc.com.

Ne puteți urmări și pe Google News