DNA primește o „PALMĂ DIVINĂ” la Înalta Curte. Dosarul unui ÎNALT IERARH al BOR, retrimis la procurori
- Petrisor Cana
- 18 ianuarie 2019, 00:13
DNA Constanța este obligată de Înalta Curte de Casație și Justiție să refacă ancheta în care a fot pus sub acuzare arhipiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, din cauza neregulilor constatate pe parcursul cercetărilor. Prin decizie definitivă, judecătorii Curții Supreme au decis, joi, restituirea către procurorii anticorupție a dosarului în care înaltul ierarh al BOR a fost trimis în judecată pentru inducerea în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă şi abuz în serviciu în formă continuată.
Un alt capitol „negru” din istoria DNA a fost consemnat, joi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Judecătorii instanței supreme au decis, definitive, restituirea la DNA Constanţa a dosarului în care arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, a fost trimis în judecată pentru inducerea în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă şi abuz în serviciu în formă continuată.
Practic, magistrații Înaltei Curți au respins o contestaţie a DNA şi a menţinut o decizie a Curţii de Apel Constanţa, din septembrie 2018, prin care s-a dispus ca dosarul să fie restituit la parchet.
Atunci, judecătorii din Constanţa au mai hotărât excluderea tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale şi au constatat neregularitatea rechizitoriului întocmit de DNA.
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, a fost trimis în judecată de DNA Constanţa, pe data de 9 martie 2018, pentru inducerea în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă şi abuz în serviciu în formă continuată.
În acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei Neculai Poalelungi, angajat al Arhiepiscopiei Tomisului, pentru săvârşirea infracţiunilor de inducere în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă, fals intelectual, favorizarea făptuitorului şi complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată şi Ciprian Stoichin, consilier administrativ bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, transmite Agerpres.
Procurorii susţineau că, în contextul în care Teodosie Petrescu a fost trimis în judecată în data de 3 februarie 2017, alături de alte persoane, pentru infracţiuni care au avut ca urmare producerea unui prejudiciu în dauna APIA în valoare de 1.392.964 lei, în încercarea de a-şi crea o situaţie favorabilă în cadrul respectivului proces penal, arhiepiscopul Tomisului a depus la DNA Constanţa, în data de 10 octombrie 2017, un denunţ prin care acuza trei persoane fizice (două dintre ele fiind angajate în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului) şi două juridice de fraudarea fondurilor europene, în anul 2016.
„Concret, în cuprinsul sesizării, inculpatul Petrescu Teodosie, în mod nereal, a învederat faptul că, fără ştirea sa şi cu încălcarea prevederilor legale, cei doi angajaţi ar fi cerut şi primit fonduri europene pentru o suprafaţă de 350 ha aparţinând Arhiepiscopiei Tomisului. Mai mult, persoanele respective sunt acuzate că ar fi încheiat acte de dare în arendă către terţe societăţi şi persoane a unor suprafeţe de teren deţinute de către Arhiepiscopia Tomisului (în total 110 ha, situate în diferite locaţii). În susţinerea celor de mai sus, inculpatul Petrescu Teodosie, beneficiind de ajutorul inculpatului Poalelungi Neculai, a dat declaraţii şi a depus la noul dosar astfel constituit mai multe documente false care ar fi susţinut vinovăţia persoanelor respective”, arăta DNA.
În context, procurorii au precizat că, în perioada noiembrie - decembrie 2017, după sesizarea DNA cu privire la acele aspecte, arhiepiscopul Tomisului, Petrescu Teodosie, cu rea-credinţă şi cu încălcarea dispoziţiilor legale, a dispus suspendarea celor doi angajaţi din funcţiile deţinute în cadrul Arhiepiscopiei şi suspendarea drepturilor salariale conferite acestora prin două decizii emise ca urmare a unui raport întocmit de Ciprian Stoichin, sub coordonarea lui Neculai Poalelungi.