DNA Oradea a finalizat ANCHETA care îl viza pe PS Sofronie. Ce au HOTĂRÂT procurorii

DNA Oradea a finalizat ANCHETA care îl viza pe PS Sofronie. Ce au HOTĂRÂT procurorii

Procurorii de la DNA Oradea au dispus neînceperea urmăririi penale în cadrul anchetei privind posibile fapte de trafic de influenţă şi luare de mită în schimbul repartizării preoţilor pe parohii, concluzionând că faptele cercetate nu există.

Ancheta procurorilor de la DNA Oradea care îl avea în vedere nu doar pe PS Sofronie, ci şi pe alţi mai-mari ai Episcopiei, a fost declanşată în toamna anului 2014. Pe 19 septembrie 2016,  echipe formate din procurori ai DNA Oradea, poliţişti şi specialişti ai Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală Oradea au descins pentru percheziţii concomitent la sediul Eparhiei şi la Mănăstirea Izbuc.

DNA a emis prin Biroul de presă un comunicat în spunea doar că ancheta vizează “suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie comise în perioada 2014-2016”. Episcopia a transmis că “au fost puse la dispoziţia organelor de cercetare toate documentele solicitate, nu au fost ridicate obiecte şi nu au fost identificate valori sau sume nejustificate”, adăugând că procurorii nu au precizat calitatea procesuală a episcopului Sofronie ori a altui slujbaş. “Nedorind a prejudicia în vreun fel rezultatele cercetărilor”, ulterior reprezentanţii Eparhiei n-au mai dat nicio altă declaraţie, scrie flux24.ro.  

 

Ne puteți urmări și pe Google News